C) ISTORIC
1. Folosinta in trecut a apelor Dambovitei.
Bucurestiul vechiu era udat la Vest de Dambovita iar la miazazi si la rasarit de garla Bucurescioara, azi disparuta. Bucurescioara isvora din o balta, ce se gasea pe locul actualei gradini a Icoanei si se varsa in Dambovita cam in dreptul strazii Bazca, unde s’au inceput primele lucrari de canalizare subterana.
In secolul al XVII-lea apa Dambovitei servea la baut dupa ce era batuta si limpezita cu piatra acra. Puturi erau atunci putine si populatia saraca avea numai apa Dambovitei pentru alimentare si trebuinte casnice.
Debitul raului era atunci foarte variabil. In secolul al XVIII-lea pe timpul unei mari secete, locuitorii Bucurestiului din susul apei au barat raul acaparand astfel apele ; locuitorii din josul apei au avut atunci mai mult de suferit din cauza lipsei de apa, caci albia a ramas seaca. In 1779 deasemeni alimentarea cu apa a suferit caci in acel an Dambovita a venit foarte tulbure, cu ape exceptional de murdare. Astazi Dambovita nu mai provoaca inundatii de alta data cand – dupa cum spune Ionescu – Gion in Istoria Bucurestiului – apele se revarsau asa de mari incat colina lui Radu Voda parea o insula in mijlocul unei mari intinse de apa, in care s’a inecat Vlad Voda pela 1532.
2. Canalizarea naturala superficiala catre Dambovita
Scurgerea apelor de ploaie si uzate se facea in vechime, direct in Dambovita. La inceput apele se scurgeau prin santuri deschise, pe rigolele ulitelor pana in depresiunile naturale, de unde apele erau indrumate spre vadul Dambovitei care avea un traseu foarte regulat si instabil. Mai tarziu s’au executat santuri mai adanci – de aproape 80 cm. – si zidite in mijlocul strazilor. Strazile erau acoperite cu podina de lemn, iar sub podina apele se scurgeau din asa numitele lagunuri (batacuri) sau case de apa ; un fel de recipienti sau hasnale.
Aceasta canalizare superficiala nu putea fi multumitoare si suficienta : santurile se impotmoleau des si apele murdare stagnau, constituind adevarate focare de infectie.
Din cauza lipsei de panta si a lungimilor mari, santurile trebuiau sa fie adanci si largi ; ele cereau o intretinere costisitoare si corpul podarilor avea aceasta grije. Seful acestui corp – marele Cismigiu – avea grija raului Dambovita, iar gravurile vechi il reprezentau tinand raul in haturi adica infranand si regularizand, pe cat se putea atunci regimul hidraulic.
Prin infiintarea cismelelor publice pentru alimentare cu apa, cum si prin pavarea strazilor, s’a marit peste masura cantitatea de apa ce se scurgea sub strazi, asa incat se impuse repede construirea unei canalizari subterane.
3. Inceputurile de canalizari subterane in orasul Bucuresti
Executarea lucrarilor de canalizare subterana incepe in anul 1847 cand s’au construit primele doua canale de piatra scurgand apele in Dambovita. Unul scurgea si apele garlitei Bucurescioara si avea descarcarea in Dambovita cam in dreptul actualei strazi Bazaca langa piata de flori desfiintata de curand ; al doilea canal incepea din locul unde este astazi Bursa si se descarca in Dambovita cam in dreptul podului Rahova. In 1862 s’a continuat executandu-se si alte canali, pentru prima oara in beton.
Intre 1881 – 1886 Profesorul Inginer Burkli Ziegler dela Politehnica din Zurich proecteaza si executa lucrarile pentru rectificarea si sistematizarea Dambovitei si in legatura cu aceasta o retea de canalizare cu o desvoltare de 40 de km.
4. Sistematizarea si regularizare Dambovitei
Rectificarea cursului si regularizarea debitului Dambovitei s’a facut pentru portiunea cuprinsa intre Lunguletul si Tanganul.
Sistematizarea malurilor cu profil regulat s’a facut in interiorul orasului dela Podul CFR dela Grozavesti ( linia Giurgiului ) si pana la Vitan la iesirea din Bucuresti. Atat la Grozavesti cat si la Vitan s’a facut cate o cadere care avea rostul de a usura scurgerea apelor in aval, asa incat sa nu se poata produce impotmoliri.
Sistematizarea a constat din adancirea fundului in mediu cu 6 m, uniformizarea pantei, taerea coturilor si bratelor, executarea unui profil regulat de scurgere, trapezoidal. Pantele taluzelor au inclinarea 1:2 dela fund pana la banchete si 1:1 1/2 dela banchete in sus. Taluzele s’au pereat pe partea inferioara si s’au brazduit pe partea superioara. Largimea profilului incepe dela 5 m . la fund si ajunge la 11 m. la nivelul banchetelor. Banchetele au cate un metru latime, iar la inaltimea malului largimea canalului este in mediu 30 m.
Inaltimea de 1,50 m. dela fund, cota la care s’au pus banchetele, corespunde unui debit de 8mc/sec. Fundul canalului s’a captusit cu o podina din scanduri de stejar sustinute pe grinzi si piloti. S’a executat aceasta captusire cum si perearea taluzelor spre a se obtine o suprafata mai favorabila pentru scurgerea apelor.
Prin stavilarele din amonte, inainte de intrarea Dambovitei in oras, la Brezoaia si Ciurel, s’a regularizat la 8 mc/sec. debitul apelor ce sunt admise a trece prin Bucuresti.
Totusi debitul admis in oras variaza intre 1 mc/sec. si 4 mc/sec. maximul fiind 8 mc/sec. Cauzele aceste variatiuni se vor expuna mai la urma.
Apele intrecand debitul, admis in oras si pe acel captat pentru alimentarea dela Arcuda, s’a derivat: o parte sunt indrumate in Ciorgarla prin cele doua stavilare de descarcare, iar alta parte s’a luat prin un cala alimentand Uzina Comunala dela Grozavesti.
Sistematizarea malurilor Dambovitei a trebuit ulterior sa fie extinsa in afara de oras, in sus de la Grozavesti. In 1900 caderea dela Grozavesti a fost desfiintata si albia raului a fost amenajata in amonte pana la Ciurel, unde s’a executat o noua cadere si unde este si priza canalului de aducerea apei la Uzina Comunala dela Grozavesti.
La executarea aceste amenajari in amonte de Grozavesti a contribuit inundatia dezastruoasa dela 27 Aprilie 1893 cand apele mari au rupt digurile din amonte dela Contesti si cand apele Dambovitei unite cu ale Ilfovatului au navalit in oras producand una din cele mai remarcabile revarsari. Cartierele Grozavesti si Caramidari au ramas sub apa. Debitul Dambovitei a fost atunci de aproape 125 mc/sec. ; nivelul atins atunci de ape se poate urmari in fig. 95.
Desi profilul transversal al Dambovitei este capabil de un debit prea suficient, in mediu cca. 220 mc/sec. totusi din cauza podurilor executate in urma, sectiunea de libera scurgere s’a gasit mult redusa.
S’au executat poduri in bolta cu timpanele pline, ce au redus pana aproape 50% sectiunea libera, dupa cum se vede in fig. 90. In felul acesta apele exceptionale ca cele venite la 1893 nu se pot scurge decat cu mare greutate si intarziere. Totusi, de cand s’a prelungit in amonte de Grozavesti, sistematizarea Dambovitei, nu s’au mai produs revarsari pe traseul din oras al raului adancit, adica dela Ciurel la Vitan.
Partea a III-a a articolului .
Publicat de: www.proiectareinstal.ro
