Aşa-i zice toată lumea, deşi la intrare scrie Parcul Copiilor; se găseşte-n spatele Palatului Copiilor (fost Pionierilor), pe bulevardul Tineretului (fost – fireşte – Pionierilor).
Parcul, ca lucru-n sine, nu e este făcut de Piedone; era acolo încă de pe vremea lui Ceauşescu; atunci s-au trasat aleile, atunci s-au pus copacii ce dau azi umbră; dar – ce-i drept, Piedone i-a dat strălucirea de azi.
Parcul ăsta trebuie să-l vezi în două feluri.
Este – în primul rînd – un loc frumos, foarte aerist, foarte curat, foarte sigur şi liniştit. Este civilizat, şi oricît de multă lume ar fi înăuntru, tot rămîne spaţiu grămadă – nu-i ca în IOR sau Moghioroş. Drept e că nici Abatorul nu e o zonă cu sute de blocuri, precum Titanul şi Balta Albă! În plus, parcul se învecinează cu Tineretului, rezultînd o suprafaţă imensă de petrecut timpul liber.
Iar copiii nu se calcă-n picioare, jucîndu-se. De curînd s-a inaugurat cel mai înalt tobogan din oraş:
Sînt o droaie de aparate de dat burta jos şi pentru cei mari. Şi – pentru cei care nu vor să dea burta jos – o zonă specială, pentru făcut grătar.
Dar este – în al doilea rînd – un loc unde prostul-gust şi kitsch-ul îşi fac de cap…
Uitaţi-vă la zona în care au fost îngrămădite, ca şi cum ar fi trase-n ţeapă, personalităţile neamului!
… multă vreme mi-am zis, că în materie de colecţie de busturi urîte, nimic nu poate-ntrece Muzeul Militar, cu adunătura aia de voievozi din faţă (parcă răposatul popă Simeon Tatu era sculptorul vinovat). M-am înşelat. Uitaţi două exemple din parcul lui Piedone:
Un nene cu mustaţă poate fi şi Amza Pellea; cît despre săracu’ Mile (ce-o fi căutînd aici?) – urît l-au mai făcut!
Cu toate astea… da, cu toate astea, treci peste prostul gust din parc! Ştii de ce?
Uite-aici:
… da, vezi nişte leuţi de palat ţigănesc; dar mai vezi şi spaţiu liber, loc pentru toată lumea, curăţenie!
Sau aici:
… ce vezi? O statuie luată la kilogram din Brico, sau o pajişte liniştită şi răcoroasă?
E complicată treaba, prieteni! Şi mi-e că cei mai mulţi dintre cei care vin în parcul ăsta îi văd mai ales partea frumoasă:
… pozele astea le-am făcut într-una dintre cele mai aglomerate seri de sîmbătă din vara asta. Mă credeţi?
… nu-i nici pe departe vreun Jardin des Tuileries – dar ce contează! Văd bănci, văd coşuri de gunoi, loc să te dai cu bicla, cu rolele, să stai în cap, dacă vrei!
Şi-acum, luaţi piatra de pe jos (dac-o găsiţi) şi loviţi.
