S-ar putea să v-aduceţi aminte de vara anului 2000, cînd Bucureştiul a beneficiat de una dintre cele mai folositoare campanii publice: aceea de desfiinţare a chioşcurilor şi tarabelor ridicate pe trotuare. Au rămas doar chioşcurile de ziare şi cele ale florarilor. În sfîrşit, pe trotuare te puteai mişca şi nu mai arătau ca un bazar continuu.
Nu-nseamnă că a dispărut de tot comerţul ambulant; că n-ar avea cum. Şi locul din Bucureşti unde întotdeauna ai găsit tarabe şi vînzători era trotuarul din partea vestică a Pieţei Unirii – cea între Splai şi bulevardul Unirii, acolo unde se află staţiile autobuzelor importante 104, 116, 117, 123, 313…
Trotuarul ăla e un jeg imens şi un loc unde se fac afaceri grase. Am văzut babe dintr-acelea care-ţi fac milă vînzînd plasturi şi creioane, aduse cu jeepul dimineaţa la prima oră. I-am văzut şi pe recuperatori şi barosani strîngînd taxele de protecţie. Mă rog – toată lumea a văzut chestiile astea.
Cel mai mizer loc din centrul Bucureştiului e lacom acum. Comerţul tolerat de-atîta vreme vrea mai mult. Aşa că încet-încet, se-ntorc chioşcurile. Pe lîngă florării şi tonetele de ziare, apar chioşcurile cu haine, cu nimicuri:
… în rînd cu ele, chioşcul de relaţii cu publicul al Primăriei de sector. Ce sector? 5.
Asta – ca să avem o explicaţie de ce trotuarul ăsta este cel mai mizer, cel mai periculos, cel mai evazionist din tot oraşul ăsta.
