dar – bag-sama – nu e deloc.
M-am uitat cu atenţie prin oraş în ultima vreme. Eşti privit ca ăl mai mare coclit dacă te pună naiba să-ţi iei cine ştie ce biclă ieftină. Doamne-fereşte să apari călare p-un DHS, X-Fact, First ori vreun Rich – trebuie să scrie pe cadru cel puţin Neuzer, ca să poţi ieşi pe stradă.
Acuma – nu pot zice că bicicleta populară româno-chineză e un model de fiabilitate, însă-şi face treaba foarte bine, dacă ai grijă să mergi ca lumea cu ea.
Pă bune – cine-a prins vremea apusă cînd cea mai tare bicicletă pe care-o mai puteai cumpăra era semicursa românească ştie ce vreau să zic. Am avut vreo 15 ani un hibrid de Ukraină şi Tohan, făcut de mine. Aveam roată de Tohan pe faţă şi de Ukrainăpe spate, lanţ de Mini–Mobră, spiţe făcute din nu-ş ce electrozi de sudură, cel mai mic pinion pe care-l găsisem în tîrg şi rulmenţi ruseşti adevăraţi – dar bicicleta asta mergea atît de uşor şi era atît de rapidă, încît mă puteam ţine oricînd după orice pluton de cicilişti. Biciclete noi găseai foarte greu în anii 80. Legendarele Ukraine nu se mai importau, iar bătrînuluiTohan îi crăpa cadrul sau furca după ce-l cumpărai. Şi-l cumpărai şi p-ăsta cu greu; trebuia să baţi tot oraşul, între Obor şi Dioda, între magazinele de pe Doamnei şi 30 Decembrie (azi strada Franceză), să iei la rînd magazinele pustii Auto-Moto-Velo-Sport…
Doar că, în vremea aia nenorocită, dacă-ţi luai o amărîtă de bicicletă, păi o luai ca să mergi cu ea!
Acuma, fraţilor, în ziua de azi – bani să ai, nu-i aşa? Că biciclete de fiţe sînt – har-Domnului!
Nu-nţeleg. Să-ţi iei o bicicletă de 30 de milioane cu care s-o lălăi prin Cişmigiu, ca să te vadă lumea? A ajuns pedalatul chiar aşa o fiţă-n oraşul ăsta de fiţe?
Nene, trebuie neapărat să-ţi iei bicicletă de oraş olandeză! Frate, trebuie să-ţi iei Brompton ca să te duci la serviciu!
… şi să participi neapărat la toate marşurile pe bicicletă din oraşu-ăsta!
M-am uitat şi eu la ultimele două marşuri din ultima lună; să mă iertaţi – nu ştiu pentru ce erau. Nu cred că am văzut, dintr-o sută de oameni, măcar zece care să fie biciclişti adevăraţi. Biciclişti care să ştie că trebuie să semnalizeze cînd depăşesc ceva, biciclişti care nu se bagă prin parc în mijlocul copiiilor, biciclişti care se asigură cînd traversează, biciclişti care ştiu că pe trecerea de pietoni trebuie să te dai jos din şa.
V-am mai spus-o: vreţi respect şi protecţie din partea şoferilor? Păi – cîştigaţi-vă respectul! Purtaţi-vă ca şi cum v-ar păsa de viaţa voastră măcar!
Şi nu vă mai bociţi că nu e loc pentru voi în Bucureşti. Că – din ce văd io din statistici şi dupe stradă, în Bucureşti numărul accidentelor de circulaţie în care sînt implicate bicicletele e foarte mic.
De-acord – incidente de trafic există. Dar de cîte ori n-am văzut biciclişti care au pasiunea tîmpită să dea oglinzile maşinilor peste cap, numai de-ai naibii?
