Cînd spun, uneori, că în capetele administraţiei noastre e un amestec de talaş, pieliţe de cremvurşti şi scîrnă de muşte nu greşesc cîtuşi de puţin.
Ştiţi – nu contează aşa tare cum se face una-ailaltă; contează că mai mult decît rea-voinţa, înnebunitoare este prostia şi nepăsarea.
M-am distanţat puţin de problemele bucureştene recente apărute-n presă – le ştiţi, acelea legate de demolări, de distrugerea patrimoniului; nu pentru că nu mi-ar păsa prea mult – spre exemplu – de căcăstoarea unde s-ar fi uşurat Cuza, ci pentru oraşul e viu, n-are cum să trăiască-n trecut, oricît de glorios am vrea să credem că-i acesta.
Nu ştiu de ce-am ajuns să-mi pese mai mult de ce vrem – şi trebuie – să construim, decît de ceea ce vrem să păstrăm; dar aşa gîndesc acum.
Atîta vreme cît nu avem cum să trăim şi să ne mişcăm în oraşul ăsta, degeaba ne uităm la frumuseţea lui.
Şi n-avem cum să ne mişcăm – ştiţi. De cîte ori am vorbit despre transportul public, despre lipsa legăturilor, despre greutatea de a străbate centrul stînd comod pe-un scaun de autobuz!
În ziua în care vom face de la lucru pînă acasă cu un sfert de oră mai puţin, vom avea un sfert de oră mai mult de trăit…
Sînt lucruri pe care le-nţeleg. Înţeleg că nu poţi uni capătul de tramvai de pe bulevardul Regina Maria cu cel de la Sfînta Vineri; înţeleg că e foarte greu să redesenezi Piaţa Unirii.
Dar nu înţeleg de la Sfînta Vineri nu ai cum să ajungi direct la Sfîntu Gheorghe. E doar un pas – o staţie normală de tramvai, dar nu trece nici un tramvai pe-acolo; linia e nefolosită. Cum poţi să ţii două capete de linii, la 500 de metri distanţă între ele, fără să le faci să comunice? Tîmpenia e prea mare.
Nu înţeleg ştirea de-acum vreo două săptămîni, cea cu tunelul care se va proiecta pe sub Casa Poporului pentru bulevardul Uranus. S-a zis cît de lung e, că va avea două benzi pe sens; dar nu s-a zis clar dacă va avea linie de tramvaie; cică da, da’ nu e sigur…
Să ţii atîtea capete de tramvai în plin centru fără să le uneşti cumva e mare tîmpenie; să refuzi oraşului crearea de legături fiabile şi rapide e crimă curată. Nu discut motivul pentru care transportul public e descurajat sistematic; unii zic că e rea-voinţă – chestie cu care poţi negocia, chestie pe care poţi lupta s-o schimbi; alţii zic că e nepăsare şi prostie – ceva înfiorător de grav şi de neclintit.
