Interviu cu Iepurasul de Paste

Am  vorbit cu Iepurasul de Paste in a doua zi de sarbatoare. Statea singurel, pe o banca din parcul Carol. In mod suprinzator, puhoiul de plimbareti trecea pe langa el  fara sa-l observe.  Era greu sa nu-l vezi. Pantalonasii verde aprins, vestuta  de un galben stralucitor si Conversii rosii din picioare, sareau in ochi. Avea ochelari de soare cu lentile alungite si, ai fi putut crede ca este un copil, daca doua urechi lungi n-ar fi iesit de sub sepcuta cadrilata.  M-am asezat langa el, cu precautie. Va spun cu mana pe inima ca Iepurele de Paste nu este fricos, asa ca ceilalti iepuri. In loc sa o ia la sanatoasa, mi-a intins o labuta pufoasa si mi-a zambit.

„Salut, ce bine ca ai venit. Ma cam plictiseam. Eu sunt Iepurele de Paste!”

„Bine te-am gasit. Eu ma numesc Andreea. Vrei sa facem un interviu?”

S-a gandit cateva clipe, apoi a raspuns:

„Bine, facem. Dar vreau sa-l citesc  inainte de a fi publicat. Si iti trimit eu o poza. Profesionala.”

„Vad ca stii…Inseamna ca ai mai dat interviuri.”

„E primul, jur. Insa, de cand relatiile publice au luat avant si in Romania, pregatirea pentru aparitia in public si relatia cu presa, fac parte din antrenamentul unui Iepure de Paste”.

„Asadar, esti nascut in Romania, nu esti un Iepure de Paste universal.”

„Da, nu mai e ca la 1500. Stra-stra-stra -stramosul meu facea fata cererilor populatiei din Germania, la vremea respectiva. Era un plimbaret si, in restul anului, calatorea in toata lumea. A descoperit ca iepurele nu are o imagine prea buna si ca trebuie facut ceva in sensul asta. Dar, mai important decat atat, ca traiul oamenilor este guvernat de grija zilei de maine si ca nu le-ar strica, macar o data pe an, sa isi aminteasca faptul ca viata inseamna bucurie, ca fiecare clipa prezenta este un dar pretios si minunat.  Ideea a prins iar acum fiecare tara in care se serbeaza Pastele, are prorpriul Iepure de Paste.

Ce criterii trebuie sa indeplineasca un iepure pentru a deveni „Iepure de Paste”?

Este ca un titlu de noblete, se mosteneste din tata in fiu. Sunt niste caracteristici care se transmit genetic – de la infatisare (culoarea si textura blanitei, lungimea urechilor si a cozii), la trasaturi de caracter. Iepurelui de Paste nu ii este frica de oameni, din contra, ii iubeste si doreste sa comunice cu ei.  De asta ne si pregatim pentru vorbitul si aparitia in public..Sunt multumit ca, in sfarsit, am ocazia sa vorbesc cu o fiinta umana.

De cat timp esti „Iepure de Paste”? La ce varsta ai inceput?

Un iepure este eligibil pentru aceasta pozitie de la varsta de doi ani. Eu sunt inca la inceput, este al treilea an. Tinand cont de durata noastra de viata, putem ramane in functie cam zece ani. Dupa care, un altul mai tanar, ne ia locul.

Inteleg ca o zi pe an esti foarte ocupat cu impartitul cadourilor. Cu ce te ocupi in rest?

Pregatire, pregatire si iar pregatire. Intalniri cu alti Iepuri de Paste, din alte tari. Urmaresc oamenii, sa vad ce mai simt, ce mai gandesc. Incerc sa le trimit ganduri bune, sa-i fac sa nu uite cat de frumosi pot fi..

Si…ce mai gandesc oamenii, bucurestenii?

Bucurestenii sunt stresati si agitati. Nici ei nu fac exceptie, si, la fel ca alti oameni, traiesc apasati de frica zilei de maine. Se plang de orasul lor, insa n-au deloc grija de el. Eu cred ca, daca n-ar mai fi atat de dezbinati, ar putea sa creeze o capitala in care sa fie o placere sa vietuiesti. Si….se cam uita pe ei insisi. Adica, se zbat cat e ziulica de lunga pentru ceva de care cred ca au nevoie sau pe care cred ca- l doresc cand, de fapt, ei, in interiorul lor, sunt foarte tristi. Fac lucruri de dragul de-a le face sau pentru ca prietenii sau anturajul le fac. Cati pictori ar fi oare pe aleea asta, in acest moment al zilei, daca si-ar urma chemarea interioara… Si sa-ti mai spun un pas al meu, ca tot vorbim despre asta. Imi pare rau ca mersul la Inviere a devenit asa, un fel de iesire in oras. Multi vin la biserica nu pentru ca simt, ci din pura imitatie…sau pentru ca se plictisesc acasa.

Si-atunci, ce ar trebui sa facem de Paste?

Trebuie? (n.r.- rade potolit). Noi nu avem acest cuvant in limbaj iepuresc. Il stiu pentru ca, daca nu l-as fi invatat, nu as fi putut sa va inteleg pe voi, oamenii. Si felul vostru de a vedea viata. Pastele poate fi un moment de liniste sufletesca, de introspectie, de regasire. De renastere. Cum spuneti voi, de a deveni mai buni. Adica, daca cineva te calca pe picior, sa nu izbucnesti int-o ploaie de injuraturi sau sa-ti poluezi mintea cu ganduri negative. Sa te gandesti ca nu a fost cu intentie si sa-i zambesti. Mi-ar mai placea ca parintii sa – i invete pe cei mici traditiile. Spre exemplu, sa lase morcovi in fata locuintelor. Mmmmm, ador morcovii.

Pot sa las si eu morcovi, chiar daca nu mai sunt copil?

Sigur, orice morcov in plus e bine venit. In voi toti exista cate un copil. Nu-l uitati si bucurati-va de el.

Ai iesit la plimbare in Parcul Carol. De ce?

Marturisesc ca este locul meu preferat din Bucuresti. Aici se plimbau si parintii mei, cand erau tineri. Imi plac aleile largi si umbroase, arborii batrani si inalti. Lacul, statuile, florile, intreaga dinamica a parcului. Mai putin mausoleul, e o zona de care incerc sa fac abstractie. Are, pe undeva, farmecul Cismigiului dar este mai putina lume. Si grandoarea Herastraului, fara a deveni insa strivitor si rece. Este un parc cu o atmosfera calda, care invita la reverie.  Imi mai plac Parcul Icoanei si stradutele din jur. E acolo un magazin micut, cu miere… Un vis.

Iepurele de Paste se uita la ceas. Are un ceas modern, digital.

„Imi cer scuze dar e momentul sa plec. Am intalnire cu o veverita. Sunt multe in parcul asta si le recomand celor care vin aici, sa isi umple buzunarele cu alune si nuci. Abia le asteapta”

Imi intinde o labuta pufoasa si imi zambeste din nou.

„Iti trimit poza pe mail…….” aud in timp ce se indeparteaza in goana.

Singura acum pe banca, ma intreb: oare chiar am vorbit cu Iepurele de Paste sau am visat? Imi verific emailul pe telefonul mobil. Fotografia e deja acolo.