Pentru ca a inceput noul an universitar, am considerat ca ar fi interesant de privit inapoi 64 de ani, la prima deschidere a Universitatii Bucuresti de dupa 23 August 1944.
Publicul are ocazia sa vada, pentru prima oara, un set de poze de la festivitate. Personaje defuncte, personalitati inca in viata si un an universitar foarte diferit, prin natura contextului istoric de atunci. –>
Bucurestii au suferit mult in timpul razboiului. Bombardamentele aliate (despre care am scris aici si aici) si cele germane au lovit inima orasului. Universitatea a fost si ea sever avariata, corpul central – vechea Academie – fiind distrus. Ulterior, ramasitele au fost indepartate, iar pe locul ramas liber pana prin anii ’60 s-a refacut, mai simplist, corpul disparut.
Foto de aici.In conditiile in care sediul central al Universitatii era indisponibil, s-a ales Palatul Facultatii de Drept, de pe bulevardul Elisabeta (actual bd. Kogalniceanu). Constructie art-deco, Facultatea de Drept fusese ridicata in timpul Regelui Carol al II-lea.
Aula Facultatii de Drept era si este, insa, celebra pentru reuniunile legionare care aveau loc acolo la inceputul anilor ’40.
Statul Roman a fost reprezentat la cel mai inalt nivel festivitatea redeschiderii Universitatii bucurestene. Regele Mihai I s-a aflat in prezidiul deasupra caruia se gasea un tablou al Majestatii Sale. In prima fotografie, Rectorul citeste mesajul adresat Regelui si studentilor.
In extrema stanga a fotografiei, langa monarh, se gaseste Presedintele Consiliului de Ministri de atunci, Generalul Nicolae Radescu. Ultimul premier dinainte de guvernarea Groza a incercat sa implementeze masuri anti-comuniste, insa a fost fortat sa demisioneze la 1 Martie 1945. Ca atare, setul de poze poate fi datat undeva in perioada ianuarie-februarie 1945.
Pentru a scapa de persecutiile comunistilor, Generalul Radescu a fugit in Statele Unite, unde a si murit in exil, in 1953. Ramasitele sale au fost aduse inapoi in tara in anul 2000, la initiativa premierului Isarescu.
Regele isi incepe discursul adresat studentilor.
Langa el, se vede mai in clar Generalul Radescu, dar, in extrema stanga, apare in cadru notoriul comunist Stefan Voitec.
Voitec a ocupat multe functii de-a lungul prodigioasei sale cariere in lupta pentru socialism. Cu sprijinul comunistilor, a ajuns Ministru al Educatiei in primul guvern de dupa 23 August, guvernul Sanatescu. A ramas pe functie si in guvernele Radescu si Groza, pana dupa „proclamarea” republicii, in 1947.
Tov. Voitec a stalinizat invatamantul romanesc, aducandu-l la „inaltele” standarde sovietice. A luat masuri de indepartare a cadrelor didactice care se opuneau noului regim.
A fost membru al Prezidiului Provizoriu al Republicii Populare Romane, instituit imediat dupa semnarea abdicarii fortate de catre Regele Mihai. In continuare in guvern, dar vice-premier, Voitec a cazut in dizgratia lui Stalin si a disparut din prima linie a politicii cativa ani.
A revenit dupa moartea dictatorului, in 1953, tot ca vice-premier. A fost apoi Presedinte al Marii Adunari Nationale (Parlamentul unicameral comunist). In aceasta functie, l-a proclamat pe Ceausescu primul Presedinte al Republicii Socialiste Romania in 1974, oferindu-i insemnul puterii supreme: sceptrul prezidential. Voitec a murit fericit in 1984, ca membru deplin al Academiei Romane.
Cadrul se largeste si este vizibil tot prezidiul. Pe langa Rege si Voitec, pe primul rand, al treilea din stanga este Lucretiu Patrascanu. „Comunist iluminat”, cum a fost numit ulterior, a fost Ministru al Justitiei in guvernul Groza. In aceasta calitate, a trimis o scrisoare Regelui in care il ruga sa nu accepte cererea de gratiere a Maresalului Antonescu, in mai 1946.
Patrascanu in aprilie 1946, Ministrul Justitiei (arhiva LIFE).Tot Patrascanu s-a ocupat de organizarea Tribunalelor Poporului, care i-au „judecat” pe cei vinovati de „criminalul razboi antisovietic” si „dezastrul tarii”: fosti demnitari, fosti legionari, etc. Iuliu Maniu si Ion Mihalache au fost printre victimele Tribunalelor Poporului. Acuzator in Tribunale a fost si sotia „respectabilului” Silviu Brucan.
Deoarece la Conferinta de Pace de la Paris (1946-47) a avut niste opinii nationaliste, Stalin a ordonat marginalizarea lui Patrascanu. In 1948, a fost arestat, iar in 1954 a primit un glont in ceafa de la fostii lui tovarasi. A fost reabilitat in anii ’60 de Ceausescu, intr-o incercare a acestuia de a se distanta de regimul Dej. Este totusi inadmisibil ca in anul 2009, in Bucuresti sa mai existe inca o strada cu numele lui Patrascanu.
Regele a fost fotografiat si la iesirea din Palatul Facultatii de Drept. In a doua fotografie, in spatele monarhului, se vede si Stefan Voitec.
In final, o fotografie din arhiva revistei „Life”, infatisand o parte din Guvernul Groza in aprilie 1946. In dreapta lui Groza, Patrascanu si Voitec. Consiliul de Ministri isi avea sediul la Palatul Cantacuzino, pe Calea Victoriei, in acea perioada.
Din toate persoanele prezente in fotografiile de mai sus, doar Regele Mihai mai supravietuieste si cred ca e cea mai buna concluzie la acest articol.
