Este mai actual ca oricând bancul celebru cu mama atentă şi grijulie care, atunci când fetiţa ei cuminte a împlinit 16 ani, a chemat-o deoparte şi, cu prudenţa de rigoare, i-a spus: „Ei, fata mea, cred că a venit vremea să stăm de vorbă despre sex”. Iar fata i-a răspuns: „OK, mamă, ce vrei să ştii?”.
Suntem, în mod flagrant, veşnic depăşiţi de realitate. Generaţia copiilor noştri trăieşte în alt ritm decât al nostru, aşa cum generaţia noastră a fost mai grabită decât a părinţilor noştri. Noi ne făceam de cap pe la ceaiuri dansante, în timp ce părinţii plecau de acasă, ca să nu ne stânjenească în distracţia noastra „nevinovată”. Nu era deloc nevinovată, dar ei aşa credeau… Adică o cafea, un lichior, un dans, un sărut, era maximum de „destrăbalare” la care îşi imaginau ei că ne-am putea deda…
Că doar eram nişte copii de abia 18 ani! Lucrurile au rămas, în esenţă, aceleaşi, s-a schimbat doar limita de vârstă la care se întâmplă aceste (aceleaşi) lucruri. Şi cadrul. Iniţierea sexuală se petrece acum în scara blocurilor sau prin boscheţi. O iniţiere care marchează şi determină o înţelegere dezastruoasă a faptului. Astăzi, o virgină la 18 ani este aproape fată bătrână. Şi toată lumea o suspectează de vreun beteşug, fizic sau psihic. Colegele, prietenele o dispreţuiesc, băieţii o evită. Sexualitatea, cu toate implicaţiile ei psihologice, declanşează mari drame, întotdeauna altele decât cele pe care ni le imaginăm noi, părinţii. Ei, copiii noştri, vor să fie în rândul lumii lor. O lume mai mult imaginară, e adevărat, construită din imagini de import, grefate pe teribilismul vârstei… O lume periculoasă şi nocivă, dar pe care n-o putem interzice, căci interdicţiile îndeamnă la nesupunere. Am trecut şi noi pe uliţa asta, dar am uitat… Sexul a devenit forma cea mai banală de afirmare a personalităţii copiilor noştri şi cea mai… timpurie. Aflăm cu stupoare că fetiţa noastră cuminte, ascultătoare şi cu note mari la şcoală, sau băieţelul nostru pe care-l ştiam pasionat de internet, nu mai sunt virgini de la vârsta la care noi am fumat, în WC-ul şcolii, prima ţigară. S-au schimbat vremurile, mentalităţile, priorităţile, tentaţiile. În privinţa acestora din urmă, cea mai nevinovată a devenit sexul. Cea mai cumplită – drogurile. Noi, părinţii grijulii, nici nu ştim de ce să-i ferim mai repede. Sau că, de fapt, e prea târziu să-i ferim, dacă n-am făcut-o până la vârsta la care asemenea pericole devin active. Iar dacă am facut-o prin interdicţii şi embargouri este chiar mai grav. Căci singura formă de protecţie acceptată de ei este dialogul, comunicarea. La acest capitol suntem aproape cu toţii deficitari, căci am pierdut codul de acces la psihologia generaţiei lor. De fapt, n-am pierdut-o, folosim un cod greşit: acela al generaţiei noastre. Or, în cazul de faţă, e vorba de un cod care are în componenţă o variabilă ce se schimbă de la o generaţie la alta. Dacă nu o cunoaştem, nu vom înţelege nimic din ce se întâmplă cu copiii noştri. Şi nici nu-i putem ajuta, decât oprimîndu-i prin interdicţii. Adică declanşînd sau alimentînd conflictul între generaţii. Mai există o soluţie, echivalentă cu recunoaşterea înfrângerii noastre: să le cumpărăm prezervative.