Bucurestiul este un asamblaj de stiluri arhitecturale ale unor epoci,precum niste layere suprapuse intr-un proiect de arhitectura,existand mii de posibilitati si de rezolvari ale unor situatii.
Trecand intr-una din zile pe strada Str.Silvestru,am remarcat aceste doua constructii cu o arhitectura de sf de secol XIX, proaspat reabilitate.Sunt placut surprins ca exista astfel de atitudini fata de patrimoniul construit cu o valoare istorica.Va veti fi mirand de ce casele din zona centrala sunt inghesuite pe niste parcele inguste de tot…chiar azi am aflat de la un remarcabil profesor de la Facultatea de Urbanism „Ion Mincu” ca…inainte de boom-ul dezvoltarii Bucurestiului in epoca sa moderna,existau parcele cu o deschidere de 24 de m la strada ,care cu timpul au fost divizate si impartite membrilor unei familii pentru a-si putea construi un camin,ajungandu-se uneori la situatii de o deschidere si a unei noi parcele de 6 m.In functie de acest lucru,ulterior s-au stabilit prin diferite regulamente(de pe vremea lui Cuza),in care se precizau retrageri minime ale cladirilor fata de vecini de minim 1,5o m pentru a putea trece un car.Astfel noile constructii de tip vagon au ajuns sa fie foarte inguste ,si dezvoltate mult in adancimea parcelei(deschiderea parcelei la strada costa…)
Sa ne gandim deci ce consecinte a avut acest lucru:accesul in case se facea din interiorul parcelei,prin lateral.In zilele noastre multi proprietari aleg sa-si zideasca ferestrele orientate spre strada,datorita inconvenientelor de natura fonica.Dar sa ne gandim ca acele ferestre aveau in primul rand un rol de iluminare a camerei,igienic vorbind,razele solare ucid microbii,ajuta la dezvoltarea sanatoasa a copiilor,etc
Si totusi am ramas placut impresionat de faptul ca intr-un tesut urban vechi,unii aleg calea pastrarii identitatii cladirii.
Aflandu-ne intr-o zona protejata ,am sa ma opresc asupra cladirii din str.Viitorului nr 45.Cu o rezolvare impecabila a liniei arhitecturale de factura eclecticsimului academician francez,iti dai seama ca Bucurestiul si-a meritat candva denumirea de Micul Paris .Insa, dupa o mai buna documentare,am aflat ca aceasta cladire nu este clasata in lista monumentelor istorice ,deci iluzia unui Bucuresti occidental dispare brusc.Sa pui o tabla atat de ruginita langa un gard din fier forjat cu influente art-nouveau e strigator la cer.
Aici avem inca o reprezentare a ceea ce se cheama faramitare-un fenomen ce a condus la aparitia calcanelor.Intr-o viziune mai ampla asupra imaginii urbane,firescul ar trebui sa fie urmatorul:
