RATB: chestii şi fapte

V-aţi gîndi, poate, citind restul articolelor mele despre transportul public, că îmi place să-l folosesc. Nu-mi place; de fapt, nu cred că e cineva căruia chiar îi place. Folosim transportul public de nevoie – nu pentru că nu am avea maşină, ci pentru că ar trebui să fie mai comod, mai ieftin, mai rapid.

Dar transportul public bucureştean nu este aşa. Şi, lăsînd deoparte factorul obiectiv legat de trafic, vedem că adevăratele probleme ţin de exploatare.

Aşadar, chestii despre RATB:

  • este o regie autonomă – adică autonomă de interesele publicului. Modificările şi înfiinţările de linii se fac doar la presiunile particulare ale unor centre comerciale, ale unor dezvoltatori imobiliari. Rareori cîte un consiler local ambiţios reuşeşte cîte o prelungire de traseu. Sesizările şi propunerile publicului sînt ignorate cu politeţe.
  • este o regie autonomă – şi municipalitatea preferă aşa. Logic, planurile de dezvoltare ale oraşului trebuie susţinute de planuri de transport. Dar cum primăria nu are un plan de dezvoltare, nu impune RATB înfiinţarea de trasee şi construirea de linii.
  • este o entitate foarte vagă – este împărţită în sedii şi direcţii care nu au de-a face unele cu altele, ba chiar îşi pun beţe-n roate. Transportul electric are o exploatare, autobuzele au altă exploatare. Autobazele şi depourile sînt, în realitate, de capul lor. Fiecare deserveşte doar anumite linii, şi Doamne-fereşte să trimită la nevoie vreun amărît de autobuz pe linia altuia!
  • RATB nu centralizează şi nu analizează datele strînse din citirea cardurilor. RATB are o idee despre cîţi oameni duce de colo-colo, dar în realitate, nu ştie sigur (nu că, dacă ar şti, ar conta la ceva).
  • RATB păstrează şi acum biletele de hîrtie, doar ca să ţină o armată întreagă de vînzătoare la chioşcuri. Cum naiba se pot pune – oriunde în lume – automate de vînzare a biletelor în staţii?
  • că RATB nu poate produce bani e o chestie – că nu vrea, e altceva. Se fac mai bine de 5 ani de cînd nu s-au mai pus reclame pe mijloacele de transport în comun.
  • politica de a bricola tramvaie în Uzina proprie de reparaţii este o mare gugumănie. Tramvaiele construite de RATB nu sînt fiabile. Ca să zic aşa, şi eu aş putea să-mi fac amestecul pentru mici acasă, dar prefer să cumpăr micii de la măcelărie.
  • în afara orelor de vîrf mijloacele de transport vin îngrozitor de rar. Seara tîrziu aştepţi peste 20 de minute un autobuz care în timpul zilei vine la 5 minute. Iar după ora 22.30 poţi avea surpriza ca să nu-l mai prinzi nici măcar ultimul.
  • în ultimii 10 ani RATB a scăzut viteza mijloacelor de transport în comun, şi explicaţia traficului aglomerat e doar parţial acceptabilă. În realitate, RATB trimite mai multe vehicule pe traseu decît e nevoie, însă acestea merg mai încet decît ar trebui. Rezultatul? Timpul de aşteptare în staţii e scurtat şi pare că activitatea de transport merge bine.