Pasajul Piata Victoriei este parte integranta a Pietei Victoriei, nod bucurestean crucial. Practic, putem subtraversa piata pe axa bd. Iancu de Hunedoara (fost bd. Ilie Pintilie) – sos. Nicolae Titulescu. Realizare ceausista, Pasajul Piata Victoriei a fost sapat in anii ’80, fiind o componenta a noii infatisari a zonei, perimetru caruia i s-au adaugat blocuri masive de inspiratie nord-coreeana. Aceste edificii inalte au stricat imaginea sudica a pietei, ramanand nealterata doar latura nordica, a Muzeelor Antipa, Taranului Roman si Geologic.
Este interesant de vazut cum reflecta ziarul „Informatia Bucurestiului” evenimentul urbanistic pe 31 iulie 1986. Intr-o limba de lemn perfecta, se trec in revista maretele realizari ale regimului, dupa care se vorbeste despre santierul complex din Piata Victoriei. Am facut selectii, am mentinut grafia specifica epocii si am adaugat remarci personale (scris italic). –>
Varianta completa a articolului.
Targul Mosilor din Obor, o traditie cu rezonanta inainte de comunism, uitata cu desavarsire astazi.
In anii ’50, sub auspicii mai austere, comertul se desfasura in continuare in Obor, langa marea Hala inaugurata in 1946, care domina zona.
Inaugurarea Pasajului Obor in 1979 si oficializarea stergerii trecutului pitoresc al zonei, sacrificat in numele transformarii socialiste a Capitalei, un oras cosmpolit prin definitie.
Oborul bucurestean devenea o mare intersectie, aglomerata si inghesuita de blocuri imense, anonime.
Va amintiti? In urma cu aproximativ un deceniu darea in folosinta a Pasajului Bucur Obor se constituia ca un eveniment urbanistic major in opera de constructie a noii Capitale. Opera care isi propune sa rezolve deopotriva si sistema stradala, in coordonatele unei conceptii unitare, menita sa imbine frumosul arhitectural cu functionalul, avind ca rezultanta ceea ce numim confortul urban. La acea data, pasajul de la Obor era prima realizare de acest fel, prima constructie multifunctionala rutiera a Bucurestiului.
Front continuu de blocuri, vazut dinspre Pasajul Muncii inspre intersectia Novac Baba (blocurile inalte de pe fundal), in faza finala de construire.
Ce s-a intimplat in rastimp, aici, pe inelul secundar de circulatie, asa cum il denumesc arhitectii? In planul de constructii de locuinte, pornind de la calea Dudesti avem astazi o noua sosea Mihai Bravu, flancata de edificii care i-au schimbat radical infatisarea, i-au dat, si la propriu, verticalitatea timpului pe care-l traim.
Transformarile Pietei Muncii – Bariera Vergului veche, cu vile si blocuri modeste, a fost largita si populata, cu girul Tovarasului, cu blocuri-mamut.
Insusi Pasajul Muncii a suferit modificari, de la inaugurare si pana in prezent. Din comparatia intre cele 2 fotografii, reiese ca la un moment dat, tramvaiul a fost trecut iarasi la suprafata, probabil in timpul constructiei metroului.
Urmind artera, la fosta bariera a Vergului, in Piata Muncii – alta data un nod unde circulatia se strangula – trecem, de la inceputul anului trecut, prin pasajul rutier Muncii – o alta constructie de marca realizata intr-un timp extrem de scurt.
Intrarea in Pasajul Obor dinspre soseaua Mihai Bravu, vedere de sus (mai multe, pe contul meu de Flickr).
Tronsonul din Calea Mosilor dintre Obor si str. Mihai Eminescu, la 1900 (ilustrata de epoca) si in anii ’70, in reconfigurare (pozele de santier). Poza color reprezinta capatul Caii Mosilor dinspre Obor, azi.
Soseaua Colentina – un drum periferic comunal in 1944, cand „glorioasa” Armata Sovietica a intrat in Bucurestii deja eliberati (medalion), si in varianta socialista noua (st.) si prezenta (dr.) – sensul spre str. Doamna Ghica.
Apoi pasajul Bucur-Obor – din care se deschid noile artere ale caii Mosilor, si ea definitivata in numai 10 ani, si Colentinei.
Soseaua Stefan cel Mare, vazuta dinspre Obor – o artera anosta, prafuita si socialista.
Ne urmam drumul pe „inel”, prin soseaua Stefan cel Mare: constructii inspirat individualizate arhitectural jaloneaza artera larga care le da respiratie, le releva valoarea, frumusetea.
Bd. Ion Mihalache (fost 1 Mai), cu noile blocuri in 1982 (sus) si astazi (jos).
Str. Turda, reconstruita cu avant socialist in 1982 (sus) si aspectul ei actual (jos).
Noul Pod Grant inaugurat de intaiul Presedinte in 1981 (medalion), in anii ’80 (sus) si in prezent (jos).
Crangasi – un cartier-dormitor, foarte aglomerat si marit exagerat de mult prin constructia de blocuri – vedere din anii ’80 (sus) si din prezent (jos).
Flux continuu. Dincolo de Piata Victoriei – unde ne vom opri in reportajul de astazi – iarasi „unda verde” noului, prin 1 Mai, Turda, podul Grant spre Cringasi – tot atitea impliniri semnate cu coltul inimii, cum spune poetul, in anii unui singur deceniu.
Piata Victoriei in 1953. Dupa bombardamentele din razboi, pe locul imobilelor afectate au aparut mici parculete (dr. jos), umplute ulterior cu blocuri. De remarcat Monumentul Ostasului Sovietic (extrema stanga). Am marcat cu rosu traseul Pasajului Piata Victoriei actual.
Asadar, de ce, acum, Piata Victoriei? – s-ar putea intreba unul sau altul dintre concitadini, poate deranjat in drumurile sale zilnice de faptul ca trebuie sa ocoleasca santierul de azi. O parte din raspuns i l-am dat in cele scrise pina aici: pentru a realiza intru totul fluidizarea comunicarii rutiere pe inelul secundar de circulatie, pentru a avea, intru totul, din acesti ani cale libera spre chipul capitalei moderne, pe care ne-o dorim pentru noi si pentru copiii nostri.
Pasajul Piata Victoriei, inainte de renovarea recenta (sus) si dupa aceasta (jos). Curentul semidoct omniprezent in randul decidentilor din administratia locala a facut ca acestia sa confunde Pasajul Piata Victoriei (din piata omonima, evident!) cu Pasajul Victoriei (care leaga str. Academiei de Calea Victoriei, langa Palatul Telefoanelor). Ca atare, numele Pasajului din Piata Victoriei este scris GRESIT.
„Va amintiti?” – vom scrie intr-un reportaj din viitorul apropiat. Atunci, cand prin Piata Victoriei vom trece dinspre soseaua Stefan cel Mare si bulevardul Ilie Pintilie spre sos. Titulescu si bd. 1 Mai, cu tramvaiul sau masina, prin pasajul rutier Piata Victoriei
Va amintiti? – va vom ruga sa va amintiti atunci de aceste zile de efort eroic ale santierului de azi din Piata Victoriei. Unul din santierele cele mai complexe ale Bucurestiului anului 1986. In viitorul Capitalei demne de anii socialismului, gindita vizionar sa intimpine noul mileniu de secretarul general al partidului, tovarasul NICOLAE CEAUSESCU.
Am numit santierul Piata Victoriei un santier al timpului nostru. Aici, pe un perimetru restrins se actioneaza simultan la realizarea a trei obiective de cea mai mare importanta, dispuse la trei niveluri de adincime: pasajul rutier, statia de metrou a magistralei a II-a si, la cota cea mai coborita, statia de metrou Piata Victoriei de pe magistrala a III-a.
Aici, pentru prima data in istoria metroului bucurestean, se realizeaza o legatura functionala intre un pasaj rutier subteran si statii de metrou – intre primul si celelalte fiind prevazute legaturi pietonale de acces.
Raminem pe receptie, asadar, cu acest santier al timpului nostru: Piata Victoriei.
