Care este legatura dintre un mucenic canonizat si un pierde vara fara bani in buzunar? Pai una la mana trebuie sa existe o paronimie si mai ales trebuie sa se intample pe frumoasele meleaguri dambovitene. Asa cum am scris mai devreme intr-o scurta istorie a inceputurilor cartierului Cotroceni, locuitorii de atunci ai urbei poreclisera biserica Sf. Elefterie Vechi, biserica Leftir, sau Sf. Lefter.
Sarmanul Elefterie probabil s-ar rasuci in mormant daca i-ar fi auzit pe stramosii nostri mai sugubeti. Inainte de a continua sa scriu despre biserica din mijlocul ostrovului, sa va zic cate ceva despre cine este nenea Elefterie.
Pai era roman in primul rand si si-a gasit sa se nasca exact in perioada persecutiilor crestinilor. Si ca situatia sa fie si mai tragica pana si maica-sa se crestinase, desi vecinii lor se distrau copios la Colosseum vazand crestinii cum erau papati de lei si alte lighioane aduse din Africa. Ca sa nu devina la randul sau micul dejun al leilor, este adus la episcopul Anichit si indoctrinat de acesta, se pare destul de eficient pentru a deveni la doar 20 de ani episcop al Iliricului, precoce copil! Reusind sa converteasca destui locuitori ai imperiului a atras atentia imparatului Hadrian care l-a chemat sa dea socoteala pentru faptele sale. Ca de obicei, imparatul mare si rau il tortureaza pe bietul episcop zvarlindu-l intr-un cuptor incins in care mai infipse el cu manuta aia a lui si niste tepuse. Continuarea este demna de filmele cu Arnold. Elefterie intra in cuptor si dupa ce sade acolo o vreme iese intact! Ca sa scape de el, Hadrian il leaga de un car tras de cai salbatici si trimis in pustiu de unde …Biserica isi baga coada si inventeaza un detasament de ingeri care-l salveaza si-l duc departe in munti. Hadrian negru de furie trimite cei mai buni soldati dupa el, numai ca pampalaii se lasa crestinati. Finalul este si mai halucinant. Dupa ce supravietuise celor 3 incercari, Elefterie se duce la imparat unde este…decapitat si…gata. Nu invie, nu se mai intampla nimic spectaculos.
Deci, dupa ce ridica biserica cu ajutorul banilor lui Constantin, fiul lui Maxim Cupetul – „Constandin sin Maxim cupet ot Bucuresti”, cu sprijinul mitropolitul Neofit, Mihail Racovita Voda isi trage una bucata pisanie in care declara citez: „Aceasta sfanta si dumnezeiasca biserica, care praznueste pre numele marelui Mucenic Gheorghe si a Sfantului Sfesteno Mucenic Elefterie, s-au ridicat si s-au zidit dan sin Macsin cupet, prin osteneala Presfintitului Mitropolitu al Ungrovlahiei Chir Neofit si a dumisale jupan Andrei zaraf, unchiol raposatului, pre carele i-au fostu lasata epitrop la moartea dumnealui si s-au savarsitu aceasta dumnezeiasca biserica in zilele preluminatului si preinnaltatului domnu Io Mihai Racovita Voevod, intr-o pomenire vecinica ctitoriloru si ostenitori cei mai sus pomeniti. Leat 7252, mai 4.”
Dupa numai 40 de ani, biserica se deterioreaza si atrage atentia lui Nicolae Brancoveanu, vistier la curtea domneasca si stranepot al lui Constantin Brancoveanu, care o repara si o intretine pe toata durata vietii sale.
Austriacul Sulzer, despre care am mai amintit, descria imprejurimile si pitorescul locului si o considera „nepretuita pentru un oras in care domneste luxul si desfatarea”. Tot el mai adauga ca Ecaterina Moruzi, sotia lui Alexandru Ipsilanti, „a carei finete de simtamant este cunoscuta, nu gaseste nicaieri mai mare placere decat intr-o asemenea regiune, pe care fugind de plictiselile curtii o viziteaza in toate zilele, obisnuind deseori sa ramana acolo pana la miezul noptii, mai ales cand straluceste luna.”
Cutremurele din 1802 si 1832 o zgaltaie serios. In 1856 ramane fara chilii si in 1867 este restaurata fiind modificate turla si acoperisul si intarita cu niste brauri din otel. In perioada 1880-1883, dupa proiectul inginerului-arhitect Grigore P. Cerchez si in antrepriza lui A. Boisquerin cursul Dambovitei este regularizat si micul ostrov dispare. In 1899 este deschisa o noua strada in capatul careia este construit podul Elefterie din piatra si metal, dupa standardele vremii. La 15 martie 1915 este clasata de Comisiunea Monumentelor Istorice ca monument istoric si restaurata din nou in 1929 de catre arhitectul Stefan Lupu M. Bals si pictorul Paul Popescu Molda. Au fost refacute sarpanta, acoperita cu olane si tencuielile exterioare, s-au restaurat cornisa veche si turnuletul scarii catre clopotnita, pridvorul inchis in anul 1867, a fost deschis, au fost rezidite coloanele, arcele si boltile aferente aflate la inceput intre pronaos si naos, turnul-clopotnita peste pronaos – in locul turlei din lemn, precum si cornisa pe o parte din perimetrul bisericii.
In prezent, biserica arata cat de cat bine cu exceptia unui graff aplicat destoinic pe peretii albi: „Antonescu, erou national”. Desi nu sunt credincios si n-am nici un fel de inclinatii spre orice forma de indoctrinare religioasa, apreciez arhitectura stil neo-clasic si armonia proportiilor bisericii Elefterie. Serios vorbind, imbuibatii de la Patriarhie ar putea sa rearanjeze scuarul din jurul bisericii, sa refaca spatiul verde si sa restaureze fatada.Si eventual sa puna macar doua-trei camere de supraveghere ca sa nu se mai trezeasca subit nationalismul in inima vreunui pustan graffer.
autor-ADRIAN DAVID