Paradoxul mă urmăreşte pretutindeni. Imaginea pe care o ataşez acestei pagini (fig. 17.b)
(Fig. 17.b)
o dovedeşte cu prisosinţă. Dacă veţi cerceta cu atenţie partea de jos a respectivei imagini, veţi observa cu siguranţă că până în seara zilei de vineri, 14 ianuarie 2011, ora 22,15, când a fost capturată, articolul meu intitulat “Enterosofia”, publicat duminica trecută, se bucurase de 9801 accesări. Câteva informaţii dobândite uşor şi un calcul foarte simplu arată că am reuşit să adun, eu singur, de duminică până luni, mai mulţi cititori decât a avut toată revista (inclusiv eu) de duminică până miercuri. Joi, deja, lăsam în urmă şi cele mai îndrăzneţe vise de glorie ale colegilor mei. Mâine, sâmbătă, nimic nu-i va mai sta în cale “Enterosofiei”!
Un alt aspect al paradoxului pe care îl sesizam este acela că, în ciuda celor 9801 cititori (ca să rămân la numărul afişat în imagine, cel real fiind, la ora 22,33, mult mai mare), textul meu nu figurează în topul celor mai citite 5, care variază între 1376 (locul 1) şi 139 (locul 5).
În fine, paradox ori nu, cert este că infailibilul counter al revistei a făcut dreptate! Nu pot să nu recunosc, plin de umilinţă, că întotdeauna m-am considerat a fi (detaşat!) cel mai bun. Consider, deci, că lucrul pe care trebuia să-l realizeze societatea (i.e., să mă aşeze înaintea tuturor celorlalţi) l-a realizat însuşi Dumnezeu, deghizat în socotitoare electronică atârnată de o pagină virtuală. Căile Sale sunt nenumărate.
Suplimentar, dat fiind că nu mai vorbesc doar din poziţia de leader în ceea ce priveşte calităţi cum ar fi înţelepciunea, bunătatea, dreptatea şi democraţia, ci deopotrivă ca star al publicaţiei, îmi voi îngădui să dau glas aici unor gânduri cărora numai atingând actualul meu nivel le poate cineva da glas. Printre acestea:
– îi detest cu abnegaţie pe cei care nu vor să priceapă că astfel de senzaţionale performanţe au fost obţinute printr-o asiduă muncă depusă cu preponderenţă NOAPTEA şi insistă să mă caute la telefon dis-de-dimineaţă;
– mă enervează eternele întrebări: 1) “Cine este Femeia cu părul negru?”; şi 2) “Femeia cu părul negru există?”. La întrebarea 2 răspund acum: fireşte că da! Orice personaj există ori a existat cândva. Chiar şi sirenele sau centaurii. Asta nu vrea să spună că toţi poeţii greci au văzut sirene sau centauri; toţi au văzut însă femei şi peşti, au văzut cai şi bărbaţi. Femeile, peştii, caii şi bărbaţii există. La întrebarea 1 voi răspunde cu altă ocazie. Aşteptaţi, că vă spun;
– preşedintele asociaţiei de proprietari din blocul în care locuiesc este un imbecil. (Da, ştiu că am mai afirmat acest lucru, însă adevărurile de necontestat pot fi repetate oricât. Nu cred că i se va reproşa unui matematician dacă, în opera sa, va susţine de foarte multe ori că 1+1=2. La urma urmelor, dacă n-am repeta, n-ar mai exista nici învăţământ: cum ar fi dacă ar veni cineva să mă acuze că le spun studenţilor din actuala promoţie ceea ce le-am spus şi celor din promoţia anterioară – de pildă că Descartes a scris în secolul al XVII-lea? Mi s-ar părea ciudat ca, din motive literare sau de originalitate, să-l transform pe René în contemporan cu Platon sau cu Meinong. Două lucruri sunt convins, deci, că voi repeta la nesfârşit: că Descartes a scris în secolul al XVII-lea şi că preşedintele asociaţiei de proprietari din blocul în care locuiesc este un imbecil; în mod accesoriu, poate că 1+1=2);
– (pentru o neobosită corespondentă:) NU, domnişoară, nu dau NICIODATĂ autografe pe ţâţe! Nici pe blugi!;
– în paralel cu diferitele activităţi vizibile, am în plan să… Hm, pentru a dezvălui aşa ceva, trebuie să aştept 100000 de cititori pe săptămână.
Perfect. În încheiere, am bucuria de a anunţa că, de pe culmile de notorietate publică pe care, totuşi, am urcat, voi trece de la TAG-uri meschine cum ar fi “criza”, “Băsescu”, “fotbal”, “sex”, “Andreea pozează” ori “program tv” la unele mult mai rafinate, ca “Rolls Royce”, “Ritz”, “foie gras”, “S.T. Dupont” sau “Rolex”.
