„Adevărul este că viaţa de familie nu va fi niciodată decentă, până când nu se va elibera de această oroare principală a dependenţei femeilor de bărbaţi. În prezent ea reduce diferenţa dintre căsătorie şi prostituţie la diferenţa dintre sindicalism şi munca neorganizată, cu un caracter temporar: fără îndoială o diferenţă enormă în ceea ce priveşte confortul, dar nu o diferenţă de natură.” Acest verdict necruţător al lui George Bernard Shaw viza societatea engleză a începutului de secol XX. Iată că au trecut o sută de ani şi realizăm, cu uimire, că observaţiile celebrului scriitor irlandez punctau o problemă acută a realităţii de astăzi din România: prostituţia în familie. Pentru a ordona discuţia, precizăm că prostituata este acea persoană care prestează servicii sexuale contra cost. Deci prostituţia nu este o relaţie între doi parteneri care urmăresc acelaşi scop, şi anume obţinerea unei plăceri comune, este o relaţie între furnizor şi client. Pentru că prostituata nu face dragoste şi nici măcar sex nu face. Ea prestează. Şi dacă acel „contra cost” înseamnă nu numai bani cash, ci şi alte avantaje materiale, putem extinde fără probleme discuţia pe teritoriul protejat al căsniciei. Care căsnicie este, până una-alta, singurul cadru legal de desfăşurare a multimilenarei meserii.
Numim prostituţie în familie acel soi de mezalianţă în care fetele frumoase şi sărace (sau care nu sunt în stare să-şi folosească alte calităţi decât cele fizice) se căsătoresc cu bărbaţi bogaţi. Nu este, evident, exclusă afinitatea reală a partenerilor dintr-un asemenea cuplu, dar aceste cazuri sunt, de regulă, excepţii. Iar excepţia confirmă regula, prin chiar statutul ei de excepţie.
La urma urmelor, fenomenul nici nu e atât de îngrijorător. Este o aliniere a instituţiei căsniciei la exigenţele economiei de piaţă. Cei doi parteneri semnează un contract social cu obligaţii şi clauze. O fac, deci, în cunoştinţă de cauză. Dimensiunea mistică şi romantică a căsătoriei este abolită, astfel, în favoarea celei pragmatice. Iar aceasta duce, inevitabil, la ceea ce am numit prostituţia în familie.
Căsătoriile de circumstanţă sfârşesc, de regulă, prin divorţ. Ori cei doi parteneri ajung să nu se mai suporte (premisa interesului material nemaifiind suficientă), ori unul dintre ei s-a văzut cu sacii în căruţă şi vrea să se debaraseze de relaţie. Există şi cazul particular al căsătoriilor temporare, în care unul dintre parteneri (de regulă, ea) urmăreşte, prin căsătorie… divorţul. Care divorţ duce la partaj, iar partajul la însuşirea unor bunuri pe care nu le-a avut iniţial. Strategie acceptabilă din punct de vedere juridic, dar dezastruoasă din punct de vedere moral. Delictul de conştiinţă nu are însă, decât foarte rar, palpabilitate în instanţă. El urmează să fie amendat doar la Judecata de Apoi, unde nu mai există probe fictive, martori mincinoşi şi recurs în anulare. Dar, până atunci, avem de traversat o viaţă….
Revenind la G.B. Shaw, ar mai fi de discutat diferenţa de confort dintre prostituţia propriu-zisă şi prostituţia în familie. Suntem de părere că această diferenţă (pusă genial în valoare prin comparaţia dintre munca neorganizată şi sindicalism) este valabilă la grade egale de imoralitate. Căci, dacă o tânără frumoasă acceptă mezalianţa numai şi numai din disperare, confortul familial de care vorbea Shaw devine cu timpul infern. Şi iarăşi se ajunge la despărţire. Toată această dizertaţie este însă doar un punct de vedere, fără îndoială subiectiv. Sau o temă de meditaţie pentru cei în cauză.
(Din volumul „DE CE URÂM FEMEILE?”, în curs de apariţie)
