Şcoala Comercială “Nicolae Kretzulescu” a fost înfiinţată în toamna anului 1864, prin stăruinţa doctorului Nicolae Kretzulescu, ministrul Instrucţiunii Publice. Până la înfiinţarea Academiei de Studii Economice în aprilie 1913, Şcoala Comercială a fost cea mai înaltă treaptă a învăţământului economic românesc.
În primii 25 de ani ai existenţei sale (1864–1890), Şcoala Comercială din Bucureşti nu a avut un local propriu, fiind nevoită să funcţioneze în diverse case închiriate, care nu se ridicau la exigenţele cerute de activităţile didactice şi de normele sanitare.
Momentul potrivit ca şcoala să-şi aibă propriul edificiu, a apărut în anul 1888, când la conducerea Primăriei bucureştene a fost ales Em. Protopopescu-Pake. Acesta era direct şi sincer interesat de problema ridicării unei clădiri corespunzătoare, pentru că vreme de nouă ani el fusese profesorul de Drept al şcolii.
Pe parcursul celor 146 de ani de existenţă, şcoala şi-a constituit un însemnat patrimoniu imobiliar, înscris astăzi pe Lista Monumentelor Istorice la poziţia 473.
Momentul solemn al începerii construcţiei a fost în 21 mai 1889, de ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în prezenţa regelui Carol I şi a Principelui Ferdinand, a Mitropolitului Primat Iosif Gheorghian, preşedintelui Senatului General I. Em. Florescu, Lascăr Catargi, preşedintele consiliului de miniştri, Gr. G. Peucescu, ministrul domeniului public, Primarul Capitalei, Emanoil Protopopescu – Pake, cu consiliul comunal. Muzica regimentului 6 dorobanţi a intonat imnul naţional.
După un an, luni, 17 septembrie 1890, noul local din strada Domniţa (astăzi Hristo Botev) era gata.
Proiectarea Şcolii Comerciale a fost încredinţată arhitectului P. Petricu, cel care a realizat bisericile Silvestru şi Sfinţii Voievozi. Prin arhitectură şi decoraţie, clădirea se încadrează stilului neoclasic. În ceea ce priveşte organizarea spaţială, construcţia are un plan relativ simetric, clasic, desfăşurat în adâncime, în jurul unei curţi interioare.
Frontonul secundar al clădirii conţine basoreliefuri, fiind încadrat cu două inscripţii:
COMERCIUL STIMULEAZĂ PRODUCŢIUNEA şi COMERCIUL – SUFLETUL NAŢIUNEI.
Edificiul are două nivele, iar faţadele sunt tratate în mod unitar, relativ sobru, parterul este ridicat pe un soclu, cu profiluri orizontale de stucatură, ornamentate pe sectorul central. Pe faţada principală este decorat cu un orologiu, cu ornamente florale, cu statuia zeului Mercur pe centru şi cu doi grifoni laterali.
Holul de onoare este decorat cu câteva plăci de marmură. Plăcile centrale, prezintă numele directorilor şcolii, iar cele laterale amintesc momentul inaugurării lucrărilor de construcţie, precum şi numele celor care au donat bani pentru ridicarea edificiului. Cea mai recentă placă a fost montată în anul 2001, având următorul conţinut:
“Promoţia 1946 “Prof. D. Goga” îşi exprimă gratitudinea faţă de acest lăcaş de cultură care ne-a oferit educaţia şi pregătirea necesară pentru o viaţă demnă şi prosperă.
LABOR IMPROBUS OMNIA VINCIT
Iunie 2001”
Scara principală a fost realizată din marmură şi are balustrade din feronerie, terminate cu două piedestale ce susţin statui de bronz reprezentând câte un putto cu o făclie. Ferestrele de la nivelul podestului sunt ornamentate cu vitralii realizate de elevii scolii în anul 1971. Ele ilustrează perioade din istoria patriei: antichitatea, epoca de la 1890 şi cea a anilor 1970. Parapetul vitraliilor este decorat cu o friză întreruptă de 
o inscripţie comemorativă, pe o placă de marmură.
Acest monument exprimă recunoştinţa şcolii pentru faptele de 
excepţie ale foştilor săi elevi (32 la număr, din promoţiile 1894—1916) căzuţi la datorie în Războiul de Reîntregire a neamului românesc (1916—1918). La nivelul scărilor se află o altă piesă de patrimoniu, anume statuia Comerţului. A fost realizată din bronz, de către sculptorul Ferrand, în anul 1903.
La etaj, privirea este atrasă de două vitrine mari de perete care cuprind numele personalităţilor şcolii (directori, profesori şi absolvenţi). Din holul de onoare al şcolii se poate ajunge în cabinetul directorului şi în cancelaria şcolii. Cabinetul directorului mai păstrează până astăzi ceva din farmecul interioarelor de la 1900. Este mobilat cu piese autentice, lucrate la comandă acum mai bine de un secol, într-un stil clasic cu elemente renascentiste; mobilierul a fost recondiţionat în 1999. Frumuseţea bibliotecii este mult evidenţiată de volumele legate, majoritatea cu cotor aurit, care alcătuiesc fondul de patrimoniu al liceului. Majoritatea cărţilor au fost editate în secolul al XIX-lea. Acestea se pot grupa în lucrări literare, istorice şi ştiinţifice, în dicţionare şi enciclopedii, coduri comerciale şi juridice.
În privinţa arhitecturii interioare, piesa reprezentativă este sala de festivităţi. Ea este accesibilă din holul central şi se înalţă pe două nivele. Coloanele şi pilaştrii sunt din stuco-marmură roşie şi se sprijină pe socluri tip stilobat. Pereţii laterali ai sălii conţin ancadramente cu arce în plin centru, terminate la cheia de boltă cu console sculptate cu efigii. Timpanele de sub arce au o ornamentaţie eclectică, cu medalioane rotunde, ghirlande, spice, scoici şi volute, amintind de stiluri diverse: Clasic, Renaştere, Rocaille, Empire etc.
Scena este încadrată de pilaştri şi coloane angajate ionice din stuco-marmură şi stuco-lustru. Deasupra scenei a fost montată o inscripţie, care a devenit deviza permanentă a Şcolii Superioare Comerciale: LABOR IMPROBUS OMNIA VINCIT (Munca stăruitoare învinge totul). În partea opusă a fost gravat un alt îndemn: CU CURAGIU ŞI CU MINTE AJUNGE CINEVA DEPARTE.
Bibliografie
Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu” la 140 de ani de de existenţă, Bucureşti, Ed. Sigma, 2004, p. 15-23.
