Dupa mitinguri, procese, scandaluri si multa revolta cetateneasca, dl Oprescu decide: daca Curtea Suprema nu da dreptate cetatenilor in cazul Cathedral Plazza, va organiza un referendum. Faca-se voia cetateanului, peste capul justitiei si in pofida ei. Oare asta sa fie intelegerea pe care domnul Oprescu o are pentru notiunea participare publica?
Cathedral Plaza este pe atat de controversata, pe cat de ilegala ii este autorizatia de constructie. Si nu ne hazardam sa facem noi justitie via bloguri: doua instante au decis ilegalitatea autorizatiei de constructie. Si, dincolo de legalitate si lipsa ei, mai avem instrumental bunului simt. Unii dintre noi. 75 de metri, de la sol in sus, este obscen pentru o zona precum Calea Victoriei.
Februarie 2009, Tribunalul Dambovita a decis: autorizatia este ilegala. La Ploiesti, alta curte, alt verdict: este legala. Noi stim despre unele teorii ale interpretarii legii, stim cum e cu spiritual si litera legii, dar in aceasta faza suntem usor confuzi. Instanta numarul 3, probabil satula de acest nomadism al cauzei, decide, precis, irevocabil, definitiv: este ilegal. Scor: 2 la 1. Deci asa. Pai si atunci ce mai are de facut constructorul? Sa ajunga la cea mai cea instanta: Curtea Suprema.
Si cum grija cea mai mare pentru Bucuresti o poarta, prin fisa de post, dl. Oprescu, iata-l: “Constructorii au atacat cu recurs la Curtea Supremă, iar dacă nu vor câştiga, voi lăsa bucureştenii să decidă ce e de făcut cu această clădire. Se va organiza un referendum pe un grup reprezentativ pe 5.000-6.000 de bucureşteni în urma căruia să se decidă soarta clădirii de birouri”. Deci: avem 4 instante, un primar si „5.000 – 6.000 de bucuresteni”. Instantele, ca instantele: impartiale. Fiecare cu si in legea ei. Insa, ceea ce intereseaza cel mai mult aici – relatia dintre dl. Oprescu si cetateni.
Avem cazul cel mai recent al autostrapungerii centrale Buzesti – Berzei – Uranus. Modificarile in peisajul urban sunt majore. Pai si atunci unde a fost procedeul de participare publica? Care a fost sedinta aia in care s-a discutat despre proiect? Cati cetateni „reprezentativi” si-au exprimat acordul / dezacordul fata de proiect?
Si, sa alunecam un pic mai departe, si aici cerem deschis ajutorul specialistilor in ale juridicului si judiciosului: cum se poate ca un referendum sa anuleze decizia unei instante? Mai mult, a unei Curti Supreme? Noi intelegem si militam perpetuu pentru cetateanul – stapanul, vointa ultima si dorinta suprema. Insa daca cetatenii se urca in capul lor, al institutiilor, avem de-a face cu o clona de anarhie. Oare asta ne propune dl. Oprescu subtil?
Imobilul acela este, intr-adevar, o eroare. Eroarea masoara cam 12 etaje. Insa incalecarea unei instante supreme ne face sa sovaim un pic in confortul nostru cel de toate zilele, cum ca exista structuri care, teoretic, vegheaza. Intr-adevar, urbanismul nu se face in instante, insa nici urbanism prin referendum nu pare a fi solutia unui oras cu o strategie de dezvoltare. Participarea publica, cand este facuta cu sufletul curat este facuta la timp si cu folos. Or a antama cetateni reprezentativi intr-un proces care nu pare sa fie in acord cu oranduirea statului, ne face circumspecti in ceea ce priveste adevaratele intentii ale domnului Oprescu. Daca referendumul bate Curtea Suprema, referendumul este mai suprem decat ea?
autor:IRINA ZAMFIRESCU
