Foarte aproape de agitatia de la Piata Romana sau de pe bulevardul Magheru se afla zona Icoanei, in care regasim farmecul Bucurestilor de sfarsit de secol XIX – inceput de secol XX. Gradina Icoanei, Biserica Anglicana, Scoala Centrala, Biserica Icoanei, dar mai ales Parcul Ioanid.
Bine mascat de vilele variate arhictectural, dar bine armonizate, Parcul Ioanid reprezinta o oaza de liniste si de ascundere in fata agitatiei orasului. Intrarea dinsre piata Cantacuzino este cea mai spectaculoasa, doua vile impresionante veghind asupra accesului in parc. Prezenta soldatilor aflati de paza la una din cladiri, in care se gaseste ambasada Iordaniei sporeste impresia de loc ascuns, bine pazit, cunoscut doar de initiati. Intrati in pac, ne simtim parca in alt oras, in alta lume. Cine este nerabdator sa gaseasca un reper, sa nu se simta rupt de Bucuresti, e suficient sa ridice privirea si va observa in imediata apropiere Hotelul Howard-Johnson de la Romana. Insa cei mai multi vin aici sa evadeze din oras, sa se bucure de linistea parcului.
Intrarea dinspre Piata Cantacuzino
Imagine din parc
Lacul amenajat in interiorul parcului
Farmecul parcului este dat fara indoiala de casele care il inconjoara, care il feresc de agitatie si ii confera un specific neintalnit la celelalte parcuri bucurestene. Una din regulile impuse constructuorilor a fost legat de aliniere si de constructia gardurilor. Se observa asezarea in linie a caselor, iar gardul metalic cu soclu de zidarie ofera un sentiment de intrepratundere om-natura, greu de gasit intr-o aglomeratie urbana.
Casele din ansamblul Ioanid- se observa aliniamentul si gardul metalic, cu vegetatie.
Interesant este faptul ca parcul si vilele au facut parte din acelasi proiect, realizat de Primaria Capitalei. Aceasta a cumparat in 1909 proprietatea Ioanid de la urmasii sai si a organizat proababil cel mai reusit proiect de amenajare urbanistica din Bucuresti. Insa istoria locului este mai veche de atat:
Librarul si editorul George Ioanid a cumparat terenul in 1856 de la marele aga Pana Babeanul pentru 2100 de galbeni. Inainte zona fusese una din multele „gradini” din Bucuresti, cunoscuta sub numele de Gradina Breslea, mentionata ca atare si in „Ciocoii vechi si noi”. Astfel în roman se menţionează că locuitorii Bucureştiului din clasa de mijloc « deprinşi de mult timp cu viaţa orientală cea plină de lene şi poezie, vara se adunau la grădinile Breslea, Cişmigiu…Acolo fiecare…cap de familie îşi întindea masa şi împreună cu casnicii şi amicii, beau şi mâncau ;apoi începeau a învârti hora strămoşească şi danţurile cele vesele… O „gradina de margine de oras unde se faceau petrecerile, unde mergea lumea sa chefuiasca, unde se intalneau amorezatii si unde cantau printre tufisuri lautarii”. Asa o descria Constantin Bacalbasa in “Bucurescii de altadata”.
George Ioanid era proprietarul uneia dintre primele edituri din Bucureşti, situată pe Calea Victoriei. Ceea ce este foarte important de subliniat este faptul că la 1848 a fost primul editor de carte din ţară. Mai târziu, devine întemeietorul colecţiei BIBLIOTECA LITTERARIA, colecţie de manuale şcolare, iar în 1868 devine furnizor al curţii domnitorului Carol I.
Pentru a crea o imagine asupra zonei, un jurnalist francez nota în „Journal de Bucarest”: „ Nu departe de Palatul Regal, la doi paşi de străzile cele mai frecventate din Bucureşti se întinde un vast domeniu care într-o altă ţară ar valora milioane şi care chiar aici are o mare valoare. Pe el se află o locuinţă încântătoare, într-un stil original, în genul celui elveţian, apoi o imensă grădină sau mai de grabă un parc plin de pomi exotici şi indigeni, o viţă de vie magnifică, un parter ce conţine florile cele mai rare şi mai frumoase, o grădină plină de legume bine cultivată. Toate apartin dlui G. Ioanid, un simplu librar, ce a dobândit toată această proprietate cu preţul muncii sale.”
După falimentul său, terenul este adjudecat fratelui său Nicolae Ioanid, care plăteşte ipoteca pentru care era dator marele librar şi îl lasă pe acesta să lociuască acolo până la moartea sa din 1907.
Dupa ce libraria a dat faliment, proprietarul George Ioanid a incercat sa se asocieze cu Banca Marmorosch – Blank in vederea realizarii unui cartier rezidential. Acest plan, incredintat arhitectului Ion Mincu, fondatorul stilului national romanesc, nu a fost insa concretizat. Dupa moartea lui George Ioanid, in 1909, mostenitorii acestora au vandut proprietatea Primarei Capitalei.
Proiectul „Blocul de Vile şi Grădina Publică Ioanid” a avut încă de la început o lotizare stabilită, un regulament de licitatie a terenurilor si un regulament de constructie a vilelor. Planul parcelarii contine multe detalii urbanistice, iar in parc urma sa fie amenajat un lac, un chiosc si alei, iar pe alocuri inserate stanci intr-o maniera decorativa. Regulamentul de licitatie al parcelelor era alcatuit din 12 articole si stabilea exact modul in care se vindea parcela si care erau obligatiile noilor proprietari. Regulamentul de constructie continea sapte articole prin care se stabilea exact: retragerile fata de vecinatati, inaltimea maxima la cornisa, stilul cladirilor si amenajarea curtilor lor interioare. Acesta este motivul omogenitatii acestui complex rezidential.
Vilele au fost realizate de arhitecti cunoscuti precum Petre Antonescu, Ion Berindei, Grigore Cerchez, Ernest Doneaud, Ion Mincu, Paul Smarandescu etc.
„Cei interesati sa cumpere in aceasta zona erau doctori, avocati, oameni politici sau membri ai vechilor familii boieresti romanesti. (…) Apar nume ca: Adina Costinescu, sotia liderului liberal Emil Costinescu, Elena Sturdza-Scheianu, Simona Lahovary, familia Olanescu, Matei Bals si Zoe Manu, Vintila Bratianu etc.”
Primarul in tipul caruia s-a realizat lotizarea Ioanid este Vintila Bratianu, fiul lui Ion Bratianu si fratele lui Ion I.C. Bratianu. El insusi isi va cumpara un lot, pe care va construi o frumoasa casa in stil neoromanesc, acum aflata in proprietatea ambsadei SUA.
Intreg ansamblul este excelent analizat si descris in “Lotizarea si Parcul Ioanid”, coordonata de Cristina Woinaroski, cea mai completa sursa legata de zona.
Parcul Ioanid, inconjurat de frumoasele sale vile este una din putinele zone din Bucuresti unde istoria locului este dublata de un prezent pe masura. Buna conservare a arhitecturii, chiar si cladirile nou construite nu au afectat imaginea de ansamblu. Pasionat sau nepasionat de istorie si arhitectura, parcul ofera un loc de evadare din urban, o oaza de liniste in mijlocul orasului.
