Desi de ceva vreme sustin aceasta idee, abia ieri am realizat ce mizerie de Zi Nationala putem sa avem.
Contrar „traditiei” din anii trecuti, nu voi povesti ce a fost la parada din Bucuresti. In schimb, voi aduce argumente, punctual, pentru schimbarea Zilei Nationale. Trebuie insa plecat de la o premisa: –>
In lumea civilizata, in care ne face placere sa ne consideram localizati, orice tara normala isi serbeaza Ziua Nationala de Ziua Independentei, evident, exemplul cel mai celebru fiind Statele Unite. Dar aici nu este vorba de a imita, ci de a evolua.
Pana in 1947, cat Romania a avut ca forma de guvernamant monarhia constitutionala, ziua s-a serbat la 10 Mai – tripla sarbatoare. Primavara, cald, soare, o placere sa te bucuri de Ziua Nationala. Ce-i drept, altele erau moravurile atunci.
Intre 1948 si 1989, Ziua Nationala s-a serbat pe 23 August, o data aleasa pentru a favoriza legitimarea puterii comuniste. Cu toata politizarea excesiva, cu toata mistificarea istoriei de catre comunisti, Ziua Nationala era vara, asa ca lumea mergea la „iarba verde” dupa obisnuita parada cu prezenta obligatorie.
In 1990, s-a pus problema declararii unei noi Zile Nationale. Factorii decidenti de atunci, foarte speriati de o eventuala perspectiva monarhica in Romania „post-revolutionara”, au ales 1 Decembrie ca Zi Nationala, ziua Marii Uniri din 1918. Mare greseala!
Da, sunt de acord ca 1 Decembrie sa fie zi libera si sarbatoare legala, este un punct important in istoria devenirii noastre ca natiune. dar de aici pana a o considera cea mai importanta sarbatoare, este drum lung. Asa, orice eveniment major citat in cartea de istorie poate fi Zi Nationala.
Evident, propunerea mea este sa revenim la 10 MAI ca sarbatoare nationala a Romaniei. Motivele sunt cat se poate de clare:
– este Ziua Independentei;
– este primavara si, ca atare, avem mult mai multe sanse de vreme frumoasa si calduroasa;
– este o sarbatoare cu traditie si semnificatii profunde;
– este o dovada ca ne respectam ca tara independenta in Europa si in lume.
Nu este vorba de monarhie sau republica, este vorba de a constientiza cat de penibili suntem in actuala situatie. Desigur, propaganda din ultimii 20 de ani a inoculat populatiei ideea ca Marea Unire reprezinta formarea Statului modern in Romania. Nimic mai fals. Modernizarea a debutat din 1866, odata cu alegerea prin plebiscit a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca Principe.
Si pana la urma, ca serbam aceasta zi alaturi de Domn, de Rege, de conducerea de Partid si de Stat, de Presedinte sau orice alta forma de lider care a existat/exista/va exista la noi, conteaza prea putin. Ne plangem mereu ca nu suntem respectati in afara. Sunt de parere ca mai intai trebuie sa incepem sa ne respectam pe plan local si abia apoi sa pretindem si altora acest lucru. Schimbarea Zilei Nationale este un pas – mic, mare, nu stiu.
Motive pentru care 1 Decembrie NU este potrivita ca Zi Nationala:
– celebreaza formarea unui Stat care nu mai exista astazi: Romania Mare. Unde-i Basarabia? A, da, am uitat: nu mai e la noi, dar e pamant romanesc. Unde-i Bucovina de Nord? Unde-i Cadrilaterul? Ce natiune sanatoasa serbeaza ceva care a incetat sa existe in 1940?? Nici daca s-ar fi facut mult-trambitata reunificare cu Basarabia, in anii ’90, tot nu merita 1 Decembrie sa fie Zi Nationala, ca tot nu aveam toate provinciile pierdute inapoi.
– este iarna si, ca atare, sansele vor inclina intotdeauna spre vreme rece, mohorata, ploioasa, cetoasa, cu zapada, etc. Numai buna de iesit din casa, numai buna de plimbare si distractie!
Cel mai bun exemplu este anul acesta, cand, ploaia care ingheata si vantul puternic au facut imposibila stationarea pe trotuar pentru urmarirea paradei de la Arcul de Triumf. Am mers pana la Piata Victoriei, cu intentia de a vedea parada, dar pana la urma am ales alt traseu, mai putin „static”. Cred ca la parada au fost mai putin spectatori decat militarii care au defilat! Daca nu, cel putin un numar egal, nicidecum mai mare. Nici politicienii cu rang inalt in Stat nu au onorat parada cu prezenta, asa ca nu ma simt vinovat absolut deloc.
„Traditionala” fasole cu ciolan a fost iarasi in centrul atentiei, oamenii s-au imbulzit, televiziunile au relatat, in targurile provinciale au avut loc serbari ca de obicei, bun, foarte frumos, a doua zi a fost zi de lucru.
M-am saturat sa nu ma pot bucura de Ziua Nationala, de o zi libera in care toti ar trebui sa ne relaxam si sa simtim cu adevarat ca este sarbatoare. Faptul ca nici macar nu se poate iesi din casa din cauza vremii reci si mohorate este inacceptabil. Te trezesti zgribulit, pleci in oras, ingheti, te intorci acasa. Distractie pe cinste. Este suficient sa privim cum anume isi serbeaza alte natiuni Ziua Nationala. Diferentele sunt graitoare.
Pana la urma, starea de spirit a romanilor se potriveste perfect cu Ziua Nationala – o mare tristete. La multi ani, Romanie Mare, oriunde ai fi!
Pentru articole serioase, a se vedea ultimul 1 Decembrie insorit de pana acum – cel din 2007, apoi cel din 2008, o incursiune in adevarata istorie a lui 1 Decembrie, dar si cine a fost pe la tribuna oficiala in 2009.
Mai vrea cineva in afara de mine ca Ziua Nationala sa fie iarasi 10 Mai?