Strada Lipscani a fost la inceputurile ei cunoscuta ca Ulita mare, fiind cel mai important drum al orasului in primele secole de existenta ale sale. Pornind de la „Poarta din sus” a Curtii Domnesti, Ulita mare devenea dupa un traseu sinuos „Drumul Targovistei„, prelungindu-se asadar cu drumul care ducea la fosta capitala a tarii. Prima mentiune documentara a Ulitei Mari este din 1589, atunci cand domnitorul Mihnea Turcitul daruieste lui Jipa vel portar „un loc in orasul domniei-mele, in Bucuresti, pe ulita cea mare, langa curtea domniei-mele”.
Ulita Mare forma axa vechiului cartier comercial dezvoltat in jurul Curtii Domnesti (Targul Dinlauntru). Pe ulitele Selari, Gabroveni, Covaci, Bacani, Nemteasca (azi Smardan), Islicari (azi Str. Franceza), Zarafi, Sepcari, Blanari, mestesugarii isi aveau negustoria (pe vremea aceea isi comercializau singuri propriile produse).
Dughenele erau grupate pe specialitati, dupa un obicei general in Evul Mediu, de exemplu margelarii (negustori de margele, gateli si podoabe) intr-un loc, abagii intr-altul (abaua era un postav gros, ordinar, obisnuit de culoare alba, care era fabricat in tara ori adus de peste Dunare). Pe Lipscani se aflau mai ales negustori de tesaturi si panzeturi, si negustori de maruntisuri (marchitani).
Partea dintre Smardan si Piata Sf. Gheorghe este cea mai caracteristica pentru vechea strada comerciala. Aici se insiruiau pravalii minuscule, cu o mica fatada cu vitrina spre strada si intinzandu-se in adancime, pentru a folosi la maxim spatiul stramt existent. Pe latura de sud a strazii multe pravalii au doua fatade, una pe Lipscani, alta pe strada paralela Gabroveni.
„Lipscanii” care au dat dupa 1750 numele strazii erau negustori care se aprovizionau direct din marele targ european de la Leipzig sau Lipsca cum se zicea, renuntand la intermedierea sasilor. Del Chiaro, secretarul italian al lui Brancoveanu, pomeneste intr-o carte aparuta la Venetia (1718) de negustorii care vin „de doua ori pe an” de la Lipsca si aduc cristaluri de Boemia si „tot soiul de alte marfuri”. Negustorii lipscani erau organizati in breasla sau „cumpania” lipscanilor, platind taxe vistieriei si primind in schimb scutiri speciale de la domnie.
In general pravaliile (care se mai numeau si bolta) aveau fatada de circa trei metri (cunoscandu-se dimensiunea tip a pravaliilor, adica latimea lor la ulita, documentele vechi folosesc, vorbind despre terenuri, expresia: un loc de doua sau trei sau cinci pravalii). Multe din ele aveau sapate pivnite sub ele, cu pereti din piatra sau caramida subtire. Pivnitele erau mai valoroase decat pravaliile de deasupra lor, care adesea ardeau in incendii fiind de lemn, de aceea in documentele vechi de vanzari si cumparari, se mentioneaza mai intai pivnita sau magazia (se vinde de exemplu „pimnita de piiatra cu pravaliile de pe dansa”)
Nu doar pravalii se aflau pe Lipscani, ci si hanuri. Cel mai vechi ale carui venerabile ruine se pot vedea este Hanul Gabroveni (sec. XVIII). Aici descindeau negustorii bulgari, veniti cu marfa de la Gabrovo (de unde numele purtat de Strada Gabroveni).
Vestitul Hanul cu Tei, asezat intre strazile Lipscani ,Blanari avea pravalii de o parte si de alta a unei lungi curti interioare. Hanul a fost ridicat in anul 1833 de doi negustori care isi aveau pravaliile chiar in acel loc. Avea 14 pravalii spre est si 14 spre vest, fiecare latura cu pravalii apartinand unuia dintre negustori, cu doua porti de acces pe ulitele Blanari si Marchitani (Lipscani).
Hanul cu Tei la 1910…
…si 100 de ani mai tarziu;
Hanul cu Tei a avut o soarta norocoasa. Ocolit ca prin minune de Marele Foc din 1847, a fost si restaurat cu grija in 1970, iar astazi putem admira, intrand pe sub gangul boltit, vechile si solidele usi si obloane ale pravaliilor si cele doua galerii de lemn inchise cu sticla ale etajului.
Deschiderea Podului Mogosoaiei (azi Calea Victoriei) de catre domnitorul Constantin Brancoveanu (in 1692) a facut ca Ulita Lipscanilor ce facea legatura intre acesta si zona Bisericii Sf. Gheorghe-Nou sa creasca in importanta, devenind o zona cu activitate comerciala intensa.La 1855, capitanul Stefan Dietrich descrie Lipscanii asa: „cea mai frumoasa si vesela din Bucuresti este strada Lipscani, unde se afla cele mai bogate si luxoase magazine, care prin marimea si stralucirea lor se pot masura cu magazinele vieneze”. Prin urmare la doar cativa ani dupa marele incendiu din 1847 care o distrusese in intregime strada era deja reconstruita. Si nu doar ca „renascuse din cenusa”, dar era mai prospera ca niciodata!
Fatadele caselor de pe Lipscani alcatuiesc un amestec de forme si stiluri, de la cel de inspiratie clasica la baroc sau eclectic. Din pacate multe din ele, foarte degradate, isi asteapta renovarea.
Fatada in stil eclectic deasupra intrarii in Hanul cu Tei.
[UPDATE Sep. 22, 2010] Cladirile din precedentele doua fotografii au fost renovate asa incat am schimbat fotografiile initiale din decembrie cu unele recente;
La capatul dinspre Biserica Sf. Gheorghe- Nou, Lipscanii intalneau (inainte de 1936, cand s-a trasat Bulevardul Bratianu) Ulita Coltei, Strazile Baratiei si Decebal, formand o piata de forma alungita numita Piata Roma. Azi locul se cheama Piata Sf. Gheorghe. Bulevardul Bratianu format din fosta Ulita Coltei largita si prelungita pana la Piata Unirii a taiat Strazile Lipscani, Baratiei si Decebal, schimband complet configuratia locului.
Pe Lipscani (intre Smardan si Sf. Gheorghe) sunt in curs lucrari de reabilitare (la fel pe straduta Zarafi si pe Gabroveni). De atatea ori de-a lungul timpului Lipscanii au renascut in urma cutremurelor si incendiilor, supravietuind si perioadei comuniste. Poate minunea se va intampla inca o data.
Fotografii vechi ale Lipscanilor:
(Au fost folosite informatii din „Istoria Bucurestilor” de Constantin C. Giurescu)
The street owns its name to the merchants who were bringing goods from the town Leipzig in Germany, so called Lipsca.
The segment of Lipscani between Smardan Street and Sf. Gheorghe Place, with tiny shops lining the street, is the most characteristic.
