Piesele liturgice
Mai intai de toate, este necesar sa intelegem conditiile in care slujba religioasa se desfasura de-a lungul secolelor evului mediu. Trebuie sa ne imaginam congregatii de persoane, in cea mai mare parte extrem de ignorante, a caror credinta, desi superficiala, nu putea fi contestata sub nicio forma. Astfel ca, deoarece nu intelegeau slujba desfasurata in limba latina, iar despre Sfanta Scriptura aveau doar o vaga idee, a fost necesar ca ceremoniei religioase sa i se atribuie un caracter puternic emotional si spectaculos; toate eforturile au fost depuse in aceasta privinta. Marile catedrale si biserici erau unele dintre cele mai frumoase constructii ale timpului, spatioase, bogate in sculpturi si vitralii. Slujba in sine era in mare parte cantata, notele increzatoare ale corului fiind acompaniate de tonurile rezonante ale orgii. Pe langa toate acestea, preotii cu straie somptuoase treceau prin fata altarului in adevarate procesiuni, invaluiti in nori de fum. Pentru ca macar ochii, daca nu urechile spectatorilor, sa prinda niste invataminte, sacerdotii, in timp ce citeau din Biblie, erau antrenati in expunerea rolurilor care aratau in mod cat mai evident principalele evenimente ale predicii din ziua respectiva. Totusi ceva lipsea, iar intr-un final, incet, dar sigur, a inceput procesul dramatizarii slujbei religioase.
Prima sarbatoare care a fost expusa intr-un astfel de mod a fost, desigur, cea a Invierii Domnului Iisus Hristos. Primii pasi erau foarte simpli. In timpul slujbei din Vinerea Mare crucea cu chipul Mantuitorului care statea tot timpul anului deasupra pristolului era data jos, acoperita si plasata langa altar, un simbol dramatic al mortii si ingroparii. Doua zile mai tarziu, “in cea de-a treia zi”, adica in Duminica Pastelor, in timp ce corul canta povestea Invierii, crucea era dezvelita si asezata la locul ei, spre fericirea credinciosilor. Dialogul evanghelic dintre inger si cele trei Marii de la mormantul lui Hristos era cateodata cantat de cor: “Pe cine cautati in mormant, crestinelor?” “Pe Iisus cel crucificat din Nazaret, o, ingerule!” “Iisus nu e aici! S-a ridicat, asa cum a spus ca va face. Duceti-va si anuntati ca s-a ridicat din mormant!”
Acest dialog afisa putina actiune dramatica. Unul dintre preoti, imbracat in vestminte albe, intruchipandu-l pe ingerul vestitor, statea langa un mormant construit in nava bisericii, iar alti trei, intruchipandu-le pe Marii, avansau incet catre el, moment in care isi cantau replicile. In timp ce ultimele cuvinte ale ingerului se contopeau cu un monumental “Te Deum” venit din partea corului acompaniat de orga, toti enoriasii prezenti in biserica exaltau, cateodata cu suspine, datorita marelui triumf care a adus salvarea fiecarui suflet crestin. Incetul cu incetul, majoritatea intamplarilor din viata Mantuitorului au ajuns sa fie astfel expuse. O importanta la fel de mare ca cea a Pastelui o avea scena Craciunului, momentul nasterii lui Iisus in staul. Ocazional, cele doua momente religioase erau combinate si scoase din contextul lor original, fiind jucate in orice anotimp al anului. Si alte scene biblice au ajuns sa fie interpretate in acest mod, fiind in plus adaugate si povesti din traditia crestina, cum ar fi cea a Antichristului sau vietile sfintilor. Acest gen de piesa era numit “piesa liturgica”, deoarece facea parte integrala din slujbele religioase (liturgii).
-va urma-
