După această dată însă fertilitatea spontană a celulei încetează.In stare normală celulele se înmulţesc numai atunci când necesităţile organismului o cer şi anume: 1) când dintr-o cauză oarecare s-a distrus un număr de cellule; în acest caz înmulţirea lor se face pentru a înlocui celulele distruse.Totul se petrece însă într-un asemenea caz după un plan ordonat până la o limită fixă.Astfel dacă, printr-o lovitură puternică, se distruge un număr oarecare de cellule, cele vecine se înmulţesc pentru a astupa golul dar nimic mai mult.Golul astupat şi înmulţirea încetează.Altfel se întâmplă în stare patologică: într-un punct oarecare a organismului o celulă începe să se divizeze.Nici un motiv apparent nu justifică această diviziune căci nici o uzură nu s-a produs pe acel loc.Din diviziune în diviziune se formează acolo o masă enormă de cellule, o tumoare, o umflătură cu totul străină de nevoile organismului, ba mai mult: ea creşte şi se nutreşte pe socoteala lui, ca un parazit.Totul se petrece ca şi cum o celulă printr-un act de rebeliune ar fi ieşit din federaţia ordonată a organismului, s-ar fi constituit autonomă, manifestându-şi autonimia printr-o creştere anarhică în detrimentul organismului mamă.Cancerul pleacă deci de la o celulă normală care se cancerizează.
Această celulă cancerizată va fi învestită cu proprietăţi funeste.Prima proprietate: autonomie deplină.Ordinea la care se supun celelalte celule ale organismului pentru a-i asigura acestui organism un trai echilibrat nu mai contează pentru celula noastră rebelă; ea este autonomă, manifestându-şi autonomia prin o înmulţire fără frâu.Din această celulă se nasc mii şi mii de celule canceroase care formează tumoara.Dar care e motivul pentru care o celulă normală se transformă dintr-o zip e alta într-una canceroasă?Iată întrebarea la care nu se răspunde de atâtea secole decât cu ipoteze.Să vedem unele dintre aceste ipoteze: Ribbert şi Conheim îşi bazează teoria pe aşa numita heterotopie simplă.Ideia directrice a acestei ipoteze o putem rezuma în următoarele: prin faptul că o celulă în cursul vieţei embrionare a rătăcit în alte organe sau ţesuturi ( de pildă o celulă embrionară nervoasă s-a fixat în piele ) această celulă nu mai aparţine federaţiei organice, ea devine autonomă şi se cancerizează la cea mai mică iritaţie.
Menetrier, cancerologul francez, pleacă de la ipoteza că orice iritaţie mecanică, chimică, fizică sau inflamatorie creiază celulei condiţii de viaţă extraordinare.In aceste noi condiţii celula are două căi de urmat.Sau se prăpadeşte sau supravieţuieşte adaptându-se noilor condiţii.In cazul din urmă ea se izolează însă încetul cu încetul de restul organismului şi nu mai exercită funcţiile ei naturale.Rasa aceasta de celule izolate nu aşteaptă însă decât o nouă iritaţie de orice natură pentru a se canceriza.
O altă ipoteză foarte la modă acum câteva zeci de ani şi care în anii trecuţi a cunoscut din nou actualitatea, vede originea cancerului într-un microb.Unora li s-a părut că au descoperit chiar acest microb sub microscop.Alţii, mai concilianţi, au convenit că microbul e invizibil chiar cu ochiul armat, el fiind din categoria ultravirusului.După Borell acest microb invizibil ar avea o afinitate specială pentru unele grupuri de celule.Purtătorii microbilor cancerigeni ar fi diferiţi paraziţi, demodexul pe piele, viermii în intestine etc.Nici unul încă dintre numeroşii cercetători care atribue cancerul unui microb, nu au adus o dovadă de nezdruncinat în favoarea acestui fel de a vedea.Trebue totuşi să recunoaştem că există un fel de cancer la găină descoperit de un englez cu numele Peyton Rous care e datorit fără îndoială unui microb.Ştim că transmiterea cancerului dela animal la animal de aceeaş speţă se face numai prin grefă, adică transplantând o porţiune din cancer care să cuprindă celule canceroase intacte.Sarcomul lui Peyton-Rous ( aşa se numeşte acest cancer al găinilor ) este inoculabil fără grefă, ceeace dovedeşte origina lui microbiană în sensul lui Borell expus mai sus, adică o simbioză între celulă şi microb.Sunt însă foarte mulţi autori cari tocmai din acest motiv contestă sarcomului Peyton-Rous calitatea de cancer.Fără îndoială, faptul că o celulă se multiplică la infinit sub influenta unui microb care se transmite din celulă în celulă, e în contrazicere flagrantă cu autonomia pe care noi o considerăm ca cea mai importantă caracteristică în definiţia cancerului.Profiferaţia celulară provocată de un microb se numeşte în medicină iperplazie, sifilitică sau tuberculoză; privită chestiunea astfel sarcomul lui Peyton Rous nu ar fi decât o tumoare specială produsă de un microb, nu însă cancer.Pe de altă parte nu mai puţin e adevărat că negând esenţa canceroasă sarcomului lui Peyton-Rous în numele unei definiţii ar fi să comitem o “petiţie de principii” cum o numeau vechii retori, adică să considerăm ca fapt ceeace trebue tocmai să demonstrăm.In ziua în care natura infecţioasă a cencerului sau a unora dintre cancere va fi dovedită – dacă va fi dovedită vreodată – va trebui să procedăm pur şi simplu la revizuirea definiţiei cancerului.
