Biserica evanghelică din Drauseni

INTRODUCERE

Mai puţin cunoscută marelui public, biserica evanghelică din Drauseni (germ. Draas), jud. Braşov, este una dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură din România.

Localitatea este atestată încă din 1224 în diploma regelui maghiar Andrei al II-lea, prin care se stabileau drepturile şi obligaţiile saşilor. Drăuşeni e menţionat în acest document ca punctul extrem nord estic atins de colonizarea saşilor (Pamântul Crăiesc).

LEGENDA

O legendă săsească spune că atunci când primii colonişti germani au ajuns, pe Cibin, să întemeieze prima aşezare (Sibiu), au ales loc de biserică unde cei doi greavi (conducători şi lideri, din care unul Hermann) au jurat pe spadele lor înfipte încrucişat în pamânt ca neamul lor să apere şi să cultive pe veci acest pământ (s-au ţinut de cuvânt pînă acum 20 ani). Apoi cele două spade de jurământ au fost trimise în localităţile extreme ale pamântului regesc oferit lor: Orăştie şi Drăuşeni.

Şi au mai profeţit că atunci cand cele două spade vor dispare, va dispare şi neamul lor. Se spune că spadele s-au păstrat în bisericile celor două localităţi secole de-a rândul. Cea din Orăştie a dispărut la un moment dat, nimeni nu ştie când. Şi cea de la Drăuşeni a fost pierdută dar a fost rapid înlocuită cu o alta, o impozantă spadă de două mâini din veacul al XVII-lea. Din păcate şi
această spadă a dispărut în 1944, probabil în tumultul războiului. Ceea ce mai aminteşte de această legendă sunt spadele încrucişate de pe stemele Sibiului şi Orăştiei. (sus – 2 fotografii istorice. În stânga, spada de la Drauseni -Das Draaser schwert -şi paznicul ei, stânga – desen făcută de mine ilustrand întemeierea Sibiului)

SCURTĂ DESCRIERE

Actuala biserică, a fost construită cândva spre sfârşitul sec. al XIII-lea. Poate nu vă daţi seama ce înseamnă acest lucru! Adică cu apox. 100 de ani înainte de întemeierea Ţării Româneşti.

La origine biserica a fost o basilică cu 3 nave şi turn-clopotniţă pe vest. În sec. al XIV-lea nava principală (şi probabil corul şi absida) este îmbogăţită cu o pictură murală (pe zidul de sud se păstrează scene din legenda Sf. Ecaterina din Alexandria; pe peretele nordic sunt încă acoperite de tencuiala din vremea Reformei ;- puteţi vedea o imagine pe site-ul meu : www.historyarts.ro)
Pe partea vestică a turnului s-a construit un portal monumental, unic în arta romanică transilavană prin bogatia decorului. Ferestrele navei sunt tipic romanice, bifore, asemănătoare cu cele de la Caţa sau Rodbav. La biserică au lucrat pietrari bine şcoliţi deoarece sculptura decorativă a bisericii e bogată şi de bună calitate.

În veacul al XV-lea, conform săpăturilor arheologice, biserica este fortificată prin înzidirea absidei într-un turn dreptunghiular, prin înălţarea turnului clopotniţă şi –foarte interesant – ridicarea unor ziduri în continuarea navelor laterale către est şi vest. La mică distanţă de biserică către est, se construiesc 2 turnuri cu plan pătrat, iar catre vest, lipite de turnul clopotniţă, încă două turnuri. Foarte, foarte interesant căci această fortificaţie strâns lipită de biserică e unică şi atipică. Păcat ca nu s-a conservat.

În sec. al XVII-lea se construieşte actuala incintă de zid cu 6 turnuri. În aceeaşi perioadă se va demola probabil şi vechea fortificaţie de lângă biserică, inclusiv navele laterale. 

DRAMA RESTAURĂRII

În anii 70 se doreşte restaurarea bisericii, se fac săpături arheologice şi proiecte. Valorosul mobilier pictat este scos din biserică şi dus la biserica Şura Mare de lîngă Sibiu (Imagini pe
www.historyarts.ro). Biserica rămâne goală, bună pentru a fii restaurată. Dar, ghinion, în ’77 vine cutremurul şi Ceauşescu desfiinţează Direcţia Monumentelor Istorice. Toate proiectele de restaurare sunt sistate dar în biserică nu se mai poate sluji. După ’89 biserica din Drauşeni intră într-un nou program de restaurare. Se încep importante săpături arheologice care identifică vechea fortificaţie din sec. al XV-lea, cronologia mormintelor şi un mic şanţ de apărare în sud est.

Lucrarile continuă foarte neprofesionist, se injectează betoane în zidăria bisericii, se sapă prea mult fundaţia unui turn care se prăbuşeşte în scurt timp. Este reconstruit aleatoriu (adică la plesneală) înpreună cu o porţiune de zid. Se face exces de ciment în condiţiile în care la restaurare ar fii trebuit folosit mai mult mortar de var. Cu aceeaşi ocazie este restaurată şi pictura murală de pe peretele sudic al navei ( legenda Sf. Ecaterina). Brusc banii de restaurare dispar şi lucrările se opresc aici. Biserica continuă să se degradeze…

În 2006 ministerul Culturii iniţiază un nou program de restaurare a unor monumente cu finanţare (parţială) de la Comisia Europeană. Biserica din Drăuşeni se află la loc de cinste între monumentele “norocoase”. ONMI (Oficiul Naţional al Mon. Istorice) organizează licitaţie pentru atribuirea şantierului de restaurare. Stupoare! Licitaţia e câştigată cu o sumă foarte mică de o obscură firmă din …Bacău.

Informaţiile le am de la diverşi istorici şi arhitecţi din Sibiu, Braşov şi Bucureşti.

Cineva se plângea ca principalul criteriu pe care ONMI dă contractele de restaurare, este acela al preţului cel mai mic. Deci, daca cineva vrea să câştige un contract, se duce cu un preţ care o sa-i bată pe toţi prin micimea lui, ia contractul, şi deoarece oricum din suma respectivă nu se poate face nimic, atunci nu se face şi se alege DOAR cu banii. Data viitoare monumentul este scos de pe lista de restaurări, deoarece proiectul figureaza ca deja facut. Iar monumentul de la Drăuşeni NU POATE fii restaurat cu o suma care n-ar acoperii nici realizarea acoperişului. 

În plus, patroana firmei câştigătoare, arh. Maria Moldoveanu, -spun gurile rele- pe lângă faptul că nu ştia nici unde se află pe hartă satul Drauşeni (da, a câştigat licitaţia fără să fii vizitat monumentul), dar nici nu avea habar ce vechime are acesta. În plus d-na architect nu a mai restaurat niciodată un monument din Ardeal, darămite unul de asemenea valoare. E drept ca câştigase mai înainte şi restaurarea Palatului Miko din Miercurea Ciuc. Dar asta e altă poveste la fel de dubioasă. De fapt, nici nu are pregătirea necesară căci d-ei a absolvit doar Facultatea de Construcţii – secţia Arhitectură – Iaşi – fiind conductor arhitect şi Facultatea de Ştiinţe Economice. Cu pregatirea de conductor arhitect d-ei NU ARE VOIE sa restaureze monumente în general şi cu atât mai puţin monumente de categoria A (de valoare naţională)!!

Si totuşi firme dânsei e agreată (foarte agreată..) de Min. Culturii. Deci, are voie să restaureze (a se citi distruge) monumente de valoare naţională. Aş dori să mă înşel, iar d-na arhitect să ne facă o mare surpriză.

Deşi în anii ’90 se făcuseră săpături arheologice extinse (şi publicate) dânsa dorea să facă altele, noi. Noroc că nici un arheolog nu a vrut sa o “ajute”.

Bun! Pentru o restaurare trebuie un proiect. D-na Moldoveanu nu ştia din ce secol e biserica din Drăuşeni, darămite să mai facă şi un proiect. În acest caz s-a dus la Inst. Mon. Istorice din Bucreşti şi a cerut să cumpere proiectul de restaurare făcut în anii ’90 de specialiştii acestui institut. De ce să facă alt proiect când cel vechi statea oricum degeaba în arhiva INMI? A platit o sumă infimă (10.000 euro) şi a rezolvat şi cu proiectul. Asta a fost în urmă cu un an iar şantierul de restaurare tot nu s-a deschis. Iar biserica continuă să se degradeze.

Îm schimb Ministerul Culturii e mândru nevoie mare şi se laudă peste tot cu ce restaurare grozavă va fii aici! CÂND, BĂ!??? Şi cu cine, băă??

FINAL PATETIC

Dar, stimată doamnă! Dacă veţi citi vreodată acest text… şi veţi şi restaura vreodată acest monument… Fiţi vă rog respectuasă cu această biserică. E tare bătrână! Are peste 700 de ani. Şi a fost martoră la drame cumplite. Deseori oamenii s-au ascuns în ea sperând în ajutorul lui Dumnezeu şi au murit năpraznic cu spada în mână, apărând-o. A văzut zeci de generaţii care s-au botezat în ea pentru a fii mai apoi înmormântaţi în jurul ei. A văzut molime care i-au umplut cimitirul, turci şi tătari nervoşi şi aprigi, ostaşi în zale şi jefuitori mai răi ca păgânii, a suportat cutremure, a fost văduvită de podoabele ei seculare, de mobilier, părăsită de preoţi şi enoriaşi şi lăsată, ca niciodată, în paragină de peste 30 de ani…

Singurul lucru care merge bine la biserică este orologiul din turn, întors şi îngrijit zilnic de localnici, majoritatea secui. Urmaşi ai celor ce au adus spada legământului de la Sibiu în urmă cu peste 800 de ani nu prea mai sunt. Acum 3 ani mai erau vreo 4….