Poate unii-şi mai aduc aminte. Cîndva, demult, era o aventură pusul murăturilor, făcutul zacuştii… Vara nu se găsea ulei, pentru că uleiul din recolta nouă de floarea-soarelui se livra cam de pe la mijlocul lui august – şi-i vedeai pe oameni dînd tîrcoale fabricilor de ulei de la Obor şi de pe Viilor. Ba lipsea sarea, ba borcanele, ba ceolofanul, ba oţetul… şi treaba asta a ţinut şi-n anii 90.
Dar era un loc în Bucureşti unde oamenii ştiau că se găseşte oţet – şi anume la Fabrica de pe strada Titu Maiorescu, aflată între Ion Maiorescu şi Vaselor (cu o ieşire şi-n Vaselor), în zona Moşilor-Mihai Bravu. Mi-am adus aminte de fabrica asta cînd m-am aflat recent prin zonă; m-am abătut să văd ce-a mai rămas din ea:
… mare dezamăgire. Am găsit doar un ornament pe un perete, amintind de oţet..
Lîngă, la fel de dezolant, un fost chioşc de dulciuri, că tot e o veche şcoală aproape…
Marian ne spune mai multe despre istoria recentă a fabricii:
Mama mea a lucrat in aceasta fabrica 20 de ani. Pot spune ca am copilarit prin acea curte…plina de navete si lazi vechi cu sticle. Tin minte si acum hala cu butoaiele imense in care fermenta vinul. Tin minte si chioscul de dulciuri al fabricii…, pe langa sectia de obtinere si imbuteliere a vinului, mai erau si cateva sectii mici ce produceau dulciuri: nuga (halvita si nuca la inceput, mai tarziu cu alune), saratele, diferite sortimente de bomboane (mi am pierdut cativa dinti ca rezultat direct al faptului ca mama lucra in acea fabrica). Prin ani 90 fabrica inca mai producea… dar la capacitate redusa si doar otet… din ce in ce mai redusa pana a fost condusa in faliment. Sectiile de dulciuri au fost inchise iar cladirile inchiriate unor arabi ce au desfasurat diferite activitati de productie (unii au continuat productia abandonata de stat, folosind utilajele vechi). Din pacate in jurul anului 2000 fabrica s-a inchis. Mama mea plecase din fabrica inca din 1998, stiind ca viitorul fabricii este compromis. Prin 2005-2006 a avut loc un incendiu puternic in fabrica. Nu stiu daca butoaiele de lemn si utilajele au fost mutate inainte de inchiderea fabricii. Dar mi ar parea rau sa stiu ca acele butoaie vechi, fabricate probabil in perioada interbelica, au ars. De la incendiul respectiv cladirea a inceput sa se degradeze din ce in ce mai tare… si probabil vom admira vreun bloc de sticla in viitorul apropiat.
***
Despre fabrica sunt multe de spus… dar nu am si dovezi care sa mi sustina amintirile. Mama are poze cu interiorul fabricii si cu linia de imbuteliere a otetului dar din pacate ai mei s-au mutat in provincie si pozele sunt la ei. Fabrica din cate imi amintesc are o forma dreptunghiulara, cu cladirea principala in partea stanga a curtii interioare (cum stai in fata portii) si doua randuri de cladiri mai mici si dreptunghiulare in partea dreapta (o cladire aproximativ in centrul curtii dar mai scurta si o alta cladire in partea dreapta si lunga cat toata latura alipita de gardul scolii vecine). In prima poza realizata de tine se observa cladirea principala a fabricii. Incaperile de la strada (surprinse in poza… ceea ce a mai ramas) erau birourile fabricii, laboratorul de analize si vestiarele muncitorilor. In continuarea birourilor se afla hala mare cu aparatele (butoaiele imense… asa cum mi se pareau mie) in care fermenta vinul pana cand se transforma in otet. Aparatele aratau ca niste butoaie uriase, din lemn de stejar parca, inalte cam de 8-10 metri. Tin minte ca o ajutam pe mama sa fabrice un fel de site din rogojini prin care se filtra otetul cand era transferat dintr-un aparat in altul… in functie de etapa de fermentare. Chioscul era un punct de desfacere a produselor obtinute in fabrica, atat otet cat si dulciuri (dar otetul era cel care lipsea cel mai mult din rafturile acestuia). Imi aduc aminte cozile lungi care se formau la fabrica in sezonul muraturilor. Directorul fabricii a fost un om cumsecade din cate mi a povestit mama, ea fiind printre ultimii angajati ai fabrici. Din cele 12 sau 14 aparate de productie cate avea fabrica… s au inchis treptat o parte din ele pana cand mai ramasesera 2-3 aparate de obtinere a otetului. In consecinta productia a scazut, si tot mai multi angajati au fost disponibilizati. In ultimi 6-7 ani de activitate a fabricii, linia de imbuteliere a otetului a fost inchisa, iar acesta era transportat in alta unitate pentru ambalare. Cred ca fabrica era printre putinele din Romania care mai fabricau otet dupa metodele vechi. Tin minte ca imi spunea mama ca cei din mediul privat care fabricau otet il falsificau, obtinand otetul prin dilutia acidului acetic absolut pana la concentratia de 9% ( nu stiu cat de adevarata este povestea). Cladirile anexe din partea dreapta, cum am mai spus reprezentau sectiile de productie pentru dulciuri: nuga, bomboane,saratele. Mai erau si diferite linii de ambalare pentru condimente ale unor arabi: boia de ardei, scortisoara, condimente de origine araba etc. Imi pare rau ca nu am nici o poza momentan cu vremurile de glorie ale fabricii, si sunt curios cum va sfarsi fabrica de otet dintr-o zona atat de vanata a Capitalei.
