Iată de ce încăpățânarea băncilor și a FMI împotriva Ordonanței 50 va face mai mult rău decât bine.
Propunerea ca noile clauze să se aplice și pentru contractele vechi a fost pripită. Nu atât din cauza principiului că un contract e dreptul părților. Băncile au suficiente privilegii obținute de la stat încât să poată fi convinse să cedeze. Lucrurile puteau fi rezolvate elegant prin negociere, fără ca bancherii să se mai simtă nedreptățiți. O negociere adevărată, inteligentă, a lipsit.
Problema cea mai mare este însă stilul administrativ românesc, mai exact obiceiul cretin ca guvernul să devină – în mod sistematic – legiuitor prin mecanismul ordonanțelor de urgență. Atunci când o ordonanță are efecte ireversibile, lucrurile se compromit definitiv.
Acum, de exemplu, contractele au fost schimbate și re-semnate. Ar fi un abuz cel puțin la fel de mare dacă statul i-ar obliga pe clienți să renunțe la privilegiile câștigate. Probabil că nu se va ajunge acolo, pentru că instanțele de judecată, Curtea Constituțională și chiar CEDO vor da dreptate clienților.
Există însă în continuare bănci care nu au semnat contractele, asumându-și consecințele legale, pentru că amenzile sunt mult mai mici decât costurile. Pentru ele, schimbarea ordonanței ar fi o veste excelentă.
Atenție, nu vorbim decât de 4-5 bănci, care ar suporta majoritatea covârșitoare a “pagubleor” estimate la cel puțin 600 de milioane de euro, valoare multianuală calculată până la scadența creditelor mizate.
Suma nu este de neglijat, dar nici de nesuportat. În anii care au trecut, băncile au încasat sume suplimentare pe baza inovațiilor lingvistice din contracte. Managerii au fost socotiți performanți și răsplătiți cu bonusuri. Acum, le-ar fi aproape imposibil să le explice acționarilor că gata, banii trebuie dați înapoi. Cu atât mai mult cu cât majoritatea băncilor au trecut onorabil peste Ordonanță și s-au conformat fără să suporte pagube prea mari.
Ce este mai periculos abia acum începe. Dacă pretențiile băncilor se vor aplica sub presiunile FMI, bancherii vor deveni ținta unui oprobiu popular teribil. În prima fază, cei mai mulți clienți vor evita cu orice preț relația cu banca sau vor avea grijă să calculeze la sânge pentru fiecare leu plătit. Pe termen mediu, pierderile de 600 de milioane de euro estimate acum vor deveni “răul cel mai mic”.
În a doua fază, politicienii vor sesiza posibilitatea de-a câștiga puncte lovind într-un inamic atât de facil. De exemplu, OUG 50 se va putea întoarce oricând într-o formă și mai agresivă după ce acordul cu FMI se va termina.
După principiul reinventat recent, într-o formulă diplomatică, chiar de un bancher: “De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu”.
