România a fost cândva o ţară prosperă, datorită, şi în parte, marilor industriaşi precum Dumitru Bragadiru, Dumitru Mociorniţă, Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, ş.a. În Capitală se mai păstrează rămăşiţe ale gloriei industriale de odinioară, monumente de început de secol XX: Fabrica „Bragadiru” (Rahova), Fabrica „Luther” (Griviţa), Fabrica „Malaxa” (Faur), Moara lui Assan, Fabrica „Oppler” (GIB), etc. Cam toate (în afară de Oppler – dispărută) sunt astăzi în paragină, avariate, pe lânga bombardamente şi cutremure, de nepăsarea autorităţilor şi de indiferenţa specifică a bucureştenilor actuali faţă de monumentele istorice.
Urcând panta Căii Rahovei, înainte de a se ajunge la Vama Bucureşti-Antrepozite, pe partea stângă se observă un mare complex industrial aparent abandonat. Unele clădiri lipsesc, altele sunt în paragină şi toate se încadrează în peisajul dezolant al zonei, odată prosperă. Vorbim de Fabrica de Bere „Rahova”, fostă „Dumitru Bragadiru şi Fiii”.–>
Dumitru Marinescu, ulterior Marinescu Bragadiru, de origine modestă, şi-a construit averea pas cu pas, fără şiretlicuri. A început în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878). Iniţial, a construit o fabrică de alcool în comuna Bragadiru din judeţul Ilfov, lângă Bucureşti. Tot acolo a mai înălţat o şcoală şi o biserică.
Următorul pas a fost achiziţionarea terenului delimitat de Calea Rahovei şi bd. Maria (George Coşbuc), unde a ridicat celebra sa fabrică din Capitală, la concurenţă directă cu deja existentele Luther (Griviţa) şi Oppler (GIB), ambele de origine germană, foarte apreciate de consumatori.
Etichete de bere produsă de Fabrica „Bragadiru”, de sus în jos: 1900, 1910, 1940. Aflăm că fabrica era şi Furnizor al Curţii Regale.
Începutul secolului XX a prins Fabrica „Bragadiru” cu dotări tehnologice de ultimă generaţie la acea dată şi cu o producţie care o depăşea pe cea a competitorilor, cumulată. Complexul fabricii includea, printre altele, o sală de proiecţii („cinema”), magazine şi o sală de bal, în interiorul Palatului Cultural. Patronul avea o grijă deosebită faţă de angajaţii săi. Originea săracă îl făcea pe Dumitru Bragadiru să înţeleagă exact situaţia muncitorilor.
Palatul Bragadiru în 1911.
Detaliu de interior – Palatul Bragadiru, de Alex Gâlmeanu.
Palatul Cultural, un club al muncitorilor, se dorea a fi un loc în care aceştia să se relaxeze şi să se distreze. Cunoscut ulterior drept „Palatul Bragadiru”, construcţia care urcă panta Căii Rahovei este una remarcabilă, ridicată între 1905 şi 1911. Cupolele sale dominau casele negustoreşti cu prăvălii de pe partea opusă a drumului şi creau o perspectivă deosebită spre zona puternic comercială din imediata vecinătate.
Dumitru Marinescu Bragadiru s-a stins în 1915, fabuloasa sa afacere şi averea aferentă fiind administrate în continuare de Dumitru, fiul său cel mare. Conservele şi berea produse de marea fabrică erau promovate în multe din publicaţiile vremii. Reclame cu Bragadiru apăreau şi în Catalogul Abonaţilor S.A.R. de Telefoane: Bucureşti şi jud. Ilfov, cum sunt cazurile de mai sus, din anii 1937 şi 1938.
Punctele de desfacere a mărfurilor livrate din Calea Rahovei nr. 157 variau de la pieţele centrale, magazinele şi cârciumile cunoscute, până la bodegi periferice, precum cea din şoseaua Vitanului, fotografiată în anii ’30.
După o perioadă de prosperitate în interbelic, în România a început al Doilea Război Mondial (1941-1945), cu tot ce înseamnă o conflagraţie: bombardamente, nesiguranţă, falimente. După război, membrii familiei Bragadiru rămaşi în ţară au fost închişi de noile autorităţi comuniste, cei din străinătate rămânând în exil.
Hala dinspre Calea Rahovei în zilele noastre, cu frontonul încă gol – numele fondatorului a rămas şters. În culori fistichii, hala adăposteşte un magazin de decoraţiuni interioare, care sfidează legile economiei: nu are vad comercial, este situat într-o zonă săracă, vinde articole scumpe, şi totuşi se menţine pe linia de plutire!
După o instaurare cu forţa a Republicii Populare la 30 decembrie 1947, s-a dezlănţuit furia comunistă. Astfel, la 11 iunie 1948 a fost naţionalizată întreaga industrie din România. Fabrica de Bere şi Conserve „Dumitru Bragadiru şi Fiii” a fost redenumită Fabrica de Bere „Rahova”, iar numele întemeietorului a fost şters cu furie proletară de pe frontispiciu.
Clubul fabricii – Palatul Bragadiru – a devenit Casa de Cultură „V. I. Lenin”, după reîmpărţirea Capitalei în opt raioane, după modelul sovietic. Fabrica de Bere „Rahova” a continuat să producă şi în perioada comunistă – cu mult mai mult decât în perioada regimului burghezo-moşieresc, spun statisticile vremii.
Calea Rahovei cobora pe lângă Palatul Bragadiru şi mergea până la intersecţia cu Splaiul Independenţei, la fostul Pod Rahova, lângă Palatul Justiţiei.
Privind înapoi spre fostul Palat Bragadiru dinspre scuarul Sabinelor în 1978, se văd Calea Rahovei încă pavată cu piatră cubică, precum şi casele de vis-a-vis de Casa de Cultură Lenin.
Aproximativ aceeaşi perspectivă luată în anul 2008 arată transformări şocante: zona este abandonată şi izolată. Locul caselor de pe stânga a fost luat de un maidan cu bălării si giganticul Palat al Ştiinţei, noua Casă a Academiei, încă neterminată.
Privind dinspre Palatul Bragadiru spre strada Sabinelor (sus), aliniamentul trotuarului din faţa fostelor case se vede încă. Jos, Casa Academiei văzută dinspre str. Sabinelor.
Declinul dramatic al întregii zone a Fabricii Bragadiru, dar şi al Căii Rahovei până la Piaţa Chirigiu a început în anii ’80 ai secolului trecut, odată cu demolările masive şi construcţia noului Centru Civic, proiect megalomanic al dictatorului Ceauşescu. Noua Casă a Academiei (ridicată din ordinul Elenei Ceauşescu), acest „pui” al Casei Republicii a distrus micile străduţe care mergeau înspre Calea 13 Septembrie dinspre Calea Rahovei. Calea Rahovei a fost secţionată în 3 de noile bulevarde.
După 1990, fabrica Bragadiru a intrat în paragină. Privatizată în 1998, a continuat să se degradeze, în ciuda dorinţei exprimate de moştenitorii industriaşului de a o prelua şi restaura. Cererea de restituire din 1994 a fost respinsă, pe motivul inexistenţei vreunui temei legal pentru un astfel de transfer.
Hala dinspre Calea Rahovei văzută dinspre Vama Bucureşti-Antrepozite – intersecţia cu str. Uranus.
Descendenţii lui Dumitru Bragadiru au reuşit să obţină doar Palatul din Calea Rahovei, după anul 2000. L-au reparat, iar în prezent aici se găseşte sala de baluri „Colosseum”, unde se organizează diverse evenimente. Din cauza maidanului lăsat în urmă de demolări şi a construcţiei noii Academii şi a blocurilor, această secţiune din Calea Rahovei este astăzi moartă din punct de vedere comercial. Cafeneaua deschisă la parterul Palatului Bragadiru a dat rapid faliment, neexistând vad comercial, doar haite sălbatice de câini maidanezi.
Cât despre fabrică, bucăţi din aceasta sunt demolate pe furiş, noaptea, pentru că se urmăreşte ridicarea unui complex comercial acolo – Halls American Mall. Câteva corpuri de clădire au dispărut deja, şi în prezent, se toarnă fundaţii pentru construcţii noi în perimetrul fostei fabrici. Unele din corpurile rămase în picioare au fost renovate în culori dubioase.
În prezent, Fabrica Bragadiru este în plină transformare şi nu ne rămâne decât să aşteptăm să vedem ce va face modernitatea dintr-un simbol decăzut al prosperităţii interbelice a României.
