Statul este starea de asezare a societatii. In plan teoretic, statul este suportul si manifestarea ordonata a indivizilor, care indivizi, cumulati, sunt societatea. Iar statul functioneaza in virtutea si, paradoxal, contrar (uneori) legilor. Spiritul legilor, deloc metafizic, este interpretabil si flexibil. Interpretabilul genereaza: sensuri sporadice, alternative antagonice, ego-uri nimicitoare, logica a-rationala.
Invariabil, discutiile purtate cu membrii administratiei locale, de oriunde, va fi infundatata de “legea nu imi permite sa fac ce trebuie” ori “legea este interpretabila in acest punct”. Cine este aceasta lege care este atat de gelatinoasa incat se poate distorsiona pana la propria-i anulare?
In cvasitotalitatea cazurilor in care (dis)functionarii publici admit erori ale institutiei, au implacabil la indemana anomalii legislative. Apanajul, gandit initial pentru a facilita normalitatea, acum incurca.
Deci: pe o strada, sa zicem din Bucuresti, pe fiecare dintre partile strazii, siruri de case. Una dintre partile strazii figureaza ca fiind spatiu verde, pe cealalta parte, nu. Cei care, conform hartiilor, stau illicit si contrar curentului eco pe petice de iarba, privesc cu amestecata uimire si invidie mansardele si etajele superiore ce se adauga vis a vis de ei. Deci cer aviz de primarie sa mai ridice si ei un etaj doua. Insa hartiile existente la PMB nu atesta vreo cladire in acele locuri, deci pe ce sa se ridice etaje suplimentare?
Autoritatea publica (sa ramanem in sfera conceptelor, fara nominalizari inutile) vrea sa ajute, insa legea nu permite. Ordonanta 114/2007 interzice constructiile pe spatiul verde, deci nici nu se poate aduce etaje suplimentare la o casa care, in mod ilegal, si-a permis trufia sa se iveasca intr-un astfel de spatiu. Dar nu, paradigma in care ne situam este aceea a functionarului public, deci spatiul verde se dovedeste a fi impertinent pentru a se fi insinuat sub casa omului. Aspiratiile inaltatoare, cu de la unul la 3 etaje, sunt firesti si incurajante intr-o societate in plin avant (inspre orice).
Deci,sa sintetizam argumentul organului ce ne are in administrare: ordonanta este proasta pentru ca nu recunoaste dreptul casei care se afla acolo (acolo = unde planurile urbanistice indica spatiu verde) de a exista. Deci ordonanta este un impediment real in calea sprijinului pe care, ea, administratia, o declara ca neconditionata si mereu in sprijinul dezvoltarii urbane. Iar dezvoltarea urbana este verticala, nu durabila.
Mai sus avem enuntata o problema. Sa desfasuram acum solutiile cele mai evidente, fara a aduce in discutie factori terti precum hazardul. Solutia propusa de administratie este de a anula acele dispozitii din ordonanta care neaga dreptul imobilelor de a fiinta pe spatiul verde. Cele doua premise pe care isi bazeaza argumentele: dezvoltarea orasului trebuie sa se faca conform unor state din occident care acum sunt expandate multilateral si in sprijinul betoanelor si, pe de alta parta, OUG 114 nu are fundament de aplicare pentru ca spatiile verzi din evidente nu sunt identice cu spatiile verzi din realitati.
Radicalistii ratiunii, excentrici ai logicii evidente, ar putea, evident, carcotind, sa contracareze cele mai de sus: dezvoltarea imobiliara, lipsita de un PUG actualizat si conform cu respectarea principiilor betoniste si verticale este contrara traditiei, culturii si bunului simt urban. In ceea ce priveste lipsa de consistenta a OUG 114 – cum indrazneste o ordonanta din 2007 sa nu recunoasca existenta unui imobil din 1996? – aici fisura poate fi reclamata ca fiind cauzata de lipsa de cartare a spatiilor verzi, o reinventariere a acestor spatii, conform cu realitatea actuala, nu cu povestirile lui Neculce.
Legile nu exista per se. Exista prin aplicabilitate. Iar aplicabilitatea este un proces sinuos in care intervin doi factori determinanti: capacitatea de interpretare si interesul celui care intelege sa aplice respectiva lege. Atunci, putem deduce anumite atribute ale celor care administreaza mosia publica – avand in vedere ca legea pentru ei este o piedica, fie au probleme de interpretare (care pot fi congenitale, deci nu putem perora acuzatii), fie intentiile lor nu le pot face cinste in piata publica a intentiilor.
AUTOR-IRINA ZAMFIRESCU
