Privind în urmă la transportul bucureştean vedem cum s-a dezvoltat – odată cu oraşul.
Şi pentru că oraşul s-a dezvoltat fantastic în anii 30, liniile de dezvoltare de-atunci au rămas în picioare multă vreme şi-n timpul comuniştilor.
Iată o bucată dintr-o hartă de pe undeva de prin ‘39. A publicat-o Alex Gâlmeanu, pe Muzeul de Fotografie (găsiţi harta întreagă acolo, e grozavă!):
Uitaţi-vă la încrengătura de linii de tramvaie din Bucureşti – la încrengătura din centru, vreau să zic: frumos, nu? Şi – mai ales – natural: liniile de transport creşteau odată cu oraşul; şi pentru că oraşul creştea cu cap, transportul era potrivit necesităţilor.
Fireşte că dezvoltarea de după război nu putea să se pupe cu o asemenea reţea îmbîrligată de tramvaie din centru; încet-încet, tramvaiele au dispărut de pe axele Nord-Sud şi Est-Vest, şi s-au dus tot mai departe, înspre capetele oraşului. Iată o hartă de la sfîrşitul anilor 60/începutul anilor 70 (nu mai ştiu de unde o am, că aş spune):
… lucrurile se schimbaseră. Centrul era împînzit de autobuze şi troleibuze. Reţeaua de transport crescuse, dar nu făcea faţă – Bucureştiul se umflase prea tare, prea repede.
… apoi a venit Ceauşescu: şi ştiţi ce s-a întîmplat. Un metrou care nu a fost gîndit să ajute cartierele, ci platformele industriale, urmat de desfiinţarea mijloacelor de transport ce-l dublau pe la suprafaţă.
Acum stăm şi ne gîndim ce nu merge şi încercăm să vedem ce e de făcut – şi am văzut cîteva idei.
Prima idee a fost recrearea magistralelor de transport istorice, avînd un restore point mijlocul anilor 80 – n-a mers… nu mai poţi băga azi 40 de linii diferite de transport prin Piaţa Unirii.
După 90 s-au reînfiinţat mai multe linii desfiinţate pe vremea lui Ceauşescu. Cît mai multe posibil – ţinînd cont de lipsa mijloacelor de transport şi de ruperea legăturilor istorice între cartiere şi centru.
A doua idee a fost peticirea, lungirea, interconectarea a ce-a rămas din trama veche de transport cu ce s-a putut adapta din planurile (unele neterminate) ale lui Ceauşescu – şi nu merge. Ne-am ales cu linii de tramvai care înaintează în zig-zag, cu linii de autobuz prelungite cu cîte două-trei staţii în fiecare an.
E vremea pentru a treia cale.
E vremea să renunţăm la anumite linii istorice: gata! E vremea să folosim ce-a făcut rău Ceauşescu şi să-i dăm alte rosturi – bune. Tramvai pe bulevardul Unirii – de exemplu.
E vremea să regîndim traseele din oraş. E vremea să facem legături directe şi simple de suprafaţă între cartiere şi zone de interes. E vremea să terminăm cu liniile de autobuz care deservesc opt cartiere şi să le împărţim în linii rapide, în linii care circulă doar la ora de vîrf, în linii care circulă pe cel mai aglomerat segment al traseului.
E vremea să băgăm autobuzele pe străduţe, să le facem staţii mai apropiate, să lăsăm bulevardele troleibuzelor şi să păstrăm legăturile rapide între cartierele depărtate tramvaielor.
E vremea să apropiem staţiile de legătură între tramvai şi autobuz şi metrou.
