În ziua de 23 ianuarie 1922 a început la Tribunalul Corpului II Armată procesul comuniştilor şi al „elementelor socialiste care aderaseră la greva generală din 1920”. Cunoscut în istorie sub numele de „Procesul din Dealul Spirii”, în acesta a fost inclusă şi judecarea Secţiei Teroriste din Bucureşti a Internaţionalei a II-a, secţie alcătuită din următorii: Max Goldstein, Saul Osias, Ion Grecea, Constantin Algiu, Willy Trux, Ion Olteanu, Nae Negoiţă, Iosif Kahane, Ion Simion, Constantin Ţâţândei, Petre Ulariat, Lupu Goldstein, Ion Ionescu, Raşela Holzman şi Lazăr Zeldman, Leon Lichtblau, graţie relaţiilor tatălui său, fiind judecat separat La începutul procesului, dându-se urmare protestelor mai mult sau mai puţin justificate ale „comuniştilor de opinie”, grupul teroriştilor a fost judecat separat. S-a revenit asupra acestei decizii când s-a constatat o intensă participare a „comuniştilor de opinie” la misiunile violente, cu scop destabilizator şi supunerea lor necondiţionată, absolută, faţă de ordinele Secţiei Teroriste de a cărei existenţă susţinuseră că nu aveau habar. Invocându-se existenţa stării de asediu declarată la 14/27 august 1916, încă în vigoare spre stupefacţia „luptătorilor pentru libertate”, judecătorii Consiliului de Război au pronunţat sentinţele în şedinţa din 26 iulie 1922, după o deliberare începută la 11 dimineaţa şi încheiată la miezul nopţii, sentinţe menţinute şi după recursurile din 13 septembrie şi 17 noiembrie 1922. Max Goldstein a fost condamnat doar la muncă silnică pe viaţă, sentinţă care contravine celei obişnuite în cazul stării de război: condamnarea la moarte, condamnare pronunţată, însă, împotriva lui Alecu Constantinescu pentru acuzaţii minore în comparaţie cu Atentatul de la Senat. Iată o discriminare pe care nu o înţeleg! Românii nu au dreptul la Legea Talionului? Le interzice oare opinia publică internaţională acest drept în vreme ce altora îl conferă necondiţionat?
Mă întreb: cum ar reacţiona justiţia israeliană dacă un Max Goldtein român ar căuta să le ofere arabilor Israelul cu această justificare:”Am vrut să răzbun masele muncitoreşti obijduite şi să dau o lecţie puterii conducătoare”?! Întrebarea este retorică. Revenind la soarta acelei bestii, aş vrea să subliniez că Dumnezeul celor asasinaţi mişeleşte de Goldstein i-a răzbunat în manieră iudaică, cumplit. Închis la Doftana, în ziua de 17 martie 1924 teroristul a intrat în greva foamei la sfatul nu ştiu cât de sincer al lui Marcel Pauker, care l-a asigurat că „este o metodă sigură de graţiere”. Va fi sperat chiar la eliberare? De data acesta autorităţile s-au arătat neînduplecate, în ciuda unor „proteste internaţionale”, majoritatea venite din Parisul decrepit al lui Henri Barbusse. Obsedat de atentatele pe care urma să le comită contra statului şi conducătorilor poporului român, Max Goldstein a continuat „metoda sigură de graţiere” până către mijlocul lunii aprilie 1924, când a murit de inaniţie, după ce suferise şi un atac de pareză în partea stângă. Ce nu îndrăznise justiţia română a cutezat justiţia divină.
Este de la sine înţeles că Moscova s-a prefăcut că nu ştie ce se întâmplă în România, nedorind să fie cumva implicată. Bănuielile, scenariile dacă nu sunt argumentate cu documente nu au valoare juridică, iar cei care le ridică pot fi ridiculizaţi uşor, chiar suprimaţi dacă nu-şi văd de treabă, ca în cazul celor care vor ridica problema participării serviciilor secrete sovietice la „lovitura de palat anticeauşistă” transformată ulterior într-o veritabilă „revoluţie română”. Cu toate acestea, tăcerea oficială ascundea o activitate deosebit de intensă, dublată de o la fel de intensă activitate diplomatică, activitate ce urmărea adormirea vigilenţei autorităţilor – în cazul de faţă – române. Cum observa Z.I. Husărescu, agent al Siguranţei, „încă din octombrie 1920 serviciul de spionaj sovietic, care forma o secţie a Partidului Comunist basarabean, s-a reorganizat pe baze noi, independent de partid şi depinzând direct de Serviciul de informaţii al Armatei Roşii numit Registrod reghistraţioîi. Această transformare s-a efectuat din cauza intenţiilor agresive ale guvernului sovietic faţă de ţările vecine, deoarece avea nevoie de informaţii precise militare, spre a cunoaşte starea, dispozitivele şi capacitatea de luptă ale armatei polone şi în special ale armatei române, misiune pe care Partidul Comunist basarabean nu o putea îndeplini din cauza deselor descoperiri efectuate de organele siguranţei statului.
Astfel, bolşevicii au organizat un serviciu special, fixând în fiecare judeţ câte un şef numit rezident, iar pe de altă parte au instituit un punct de transmisiune şi de legătură la Chişinău, care avea rolul primească informaţiile de la rezidenţi, să le verifice şi apoi să le înmâneze curierilor de peste Nistru sau comitetului local al partidului spre a le expedia la destinaţie…Până în ianuarie 1921 rezidenţii au fost obligaţi să păstreze legătura cu Partidul Comunist; toată corespondenţa informativă ce se primea la punctul de transmisiune se copia şi un exemplar se încredinţa comitetului din Chişinău al partidului”. Fără îndoială, această reorganizare poate fi extrapolată şi în Vechiul Regat şi astfel avem explicaţia colaborării „comuniştilor de opinie” cu teroriştii roşii, inclusiv cu Max Goldstein. Mai mult, la acoperirea ei s-a dorit să participe şi comisarul afacerilor străine. În vreme ce la Cişinău se lucra pe brânci la reorganizare, tovarăşul Cicerin trimitea la Bucureşti telegrame amicale. Pefăcându-se la rândul lui neinformat de gravitatea celor ce se petreceau pe malul sovietic al Nistrului şi în interiorul ţării, ministrul de externe al guvernului român Take Ionescu îi răspundea la fel de liniştitor lui Cicerin: „Am luat cunoştinţă cu deplină satisfacţie de conţinutul radiotelegramei d-voastră, cu asigurările liniştitoare relativ la concentrarea de trupe ruse la frontiera noastră dinspre Nistru.
La rândul meu, repet declaraţia pe care v-am făcut-o de mai multe ori că România nu are intenţiunea de a călca obligaţiile impuse de dreptul internaţional, în sensul păstrării unei absolute neutralităţi faţă de Rusia. Prin aceasta se înţelege menţinerea punctului nostru de vedere şi anume că România nu se află în stare de război cu Rusia, deoarece socotim că cele două note ale dumneavoastră din 2 mai trecut nu au creat alte relaţiuni între România şi Rusia decât acelea care au existat până la primirea sus-amintitelor note”. Nota, primită de Moscova în 8 ianuarie 1921, ora 0,15, relevă insolenţa de mare putere a Rusiei Sovietice, aceasta reproşând victimei că se apără şi nu cedează atacurilor şi presiunii constante, punând semnul egalităţii între dreptul la apărare şi un război împotriva sovietelor, desigur, un război nedeclarat, care ignoră … dreptul internaţional! Se deduce un aspect invocat deseori şi cu sfruntată neruşinare de comisarii afacerilor străine: comuniştii şi partidele comuniste de aiurea acţionau independent de Kremlin, doar în conformitate cu voinţa maselor de muncitori şi ţărani pe care îi reprezentau. Cine acuza Kremlinul dovedea intenţii războinice nejustificate şi încălca dreptul internaţional. Iată pentru ce s-a acţionat la coruperea evreilor: diaspora evreiască procomunistă era vinovată, nu Moscova cu Internaţionala a III-a şi Partidul ei Comunist. Ticăloasă şi rafinată strategie! În timp ce Gheorghi Cicerin acuza voalat România de război nedeclarat contra Rusiei Sovietice şi dădea asigurări de pace, buletinele evenimentelor redactate de Marele Stat Major indicau o ofensivă teroristă de mare amploare şi intensitate, cum observă şi Ghoeghe Tătărescu în raportul citit în Camera Deputaţilor la 9 decembrie 1925. Mai departe voi cita din el şi, cât îmi vor permite notele, din presă.
„În noaptea de 4-5 ianuarie(1921) o bandă numeroasă a încercat să treacă Nistrul în două bărci, în dreptul Rezinei. Au fost respinşi cu focuri de armă de grăniceri”.
Din ziarul Adevărul, numărul din 16 ianuarie, pagina 3, aflăm că în urma accidentelor intenţionate, precum schimbarea macazelor în gările Muncelu şi Kendereş, s-a creat un birou mixt de anchetă CFR şi Armată, „deorece prin aceste atentate se zdruncină siguranţa statului”(Informaţie indicată de istoricul Cătălin Fudulu).
„În ziua de 17 ianuarie 5 indivizi de peste Nistru au atacat postul fix de grăniceri de la pădurea Iarca.
În noaptea de 1-2 martie, santinelele de la gara maritimă Cetatea Albă au fost atacate cu focuri de armă de o bandă care înainta în ceaţă. Santinelele noastre s-au retras, cerând ajutor de la regimentul de jandarmi rurali. În acest timp indivizii au dispărut. S-au găsit pe urma lor un sac cu cartuşe, grenade, încărcătoare, tuburi de cartuşe şi o sanie. S-a constatat că numărul acestor indivizi a fost de vreo 20, iar după urmele lăsate au avut cu ei şi o mitralieră.
În noaptea de 11-12 aprilie 5 indivizi au trecut Nistrul pentru a ataca postul de jandarmi de la Crocmaz. Jandarmii au dat lupta cu banda, care se retrăsese în pădure, de unde trăgeau cu mitraliera. Au venit în ajutorul jandarmilor grănicerii şi postul de jandarmi de la Olăneşti. Banda a fost silită să treacă înapoi Nistrul, sub protecţia focurilor şi rachetelor trase de pe malul stâng(sovietic).
În ziua de 14 aprilie o bandă înarmată a trecut Nistrul în comuna Dolineni, judeţul Hotin şi a intrat în curtea proprietarului Buzescu. La sosirea jandarmilor s-a retras în pădurile Hotinului. Banda avea jurnale şi manifeste revoluţionare, pe care le-a răspândit pe drumul pe unde a venit”.
Tot în Adevărul, numărul din 4 mai 1921, pagina 4 şi tot la indicaţia lui Cătălin Fudulu, am citit că indivizi necunoscuţi au aruncat cu o zi înainte grenade în secţia Siguranţei din Bender.(Este de observat că presa era informată de Siguranţa Statului, ştirile difuzate nefiind cuprinse în buletinele evenimentelor redactate de Armată şi, implicit, în raportul lui Tătărescu!).
„În noaptea de 16-17 mai o bandă de vreo 10 indivizi a trecut Nistrul, venind până la Bălineni, 15 km la sud de Hotin. Bandiţii au jefuit un locuitor, au tras apoi focuri de armă şi o grenadă. Sosind jandarmii, s-au schimbat focuri de armă, iar banda s-a retras.
În seara zilei de 31 mai la Râpa Neagră, situată în dreptul satului Secăiuţi din Ucraina, 8 indivizi au trecut Nistrul cu barca şi au prins pe soldatul grănicer Mitrea
