Am vorbit în trecut de una din clădirile emblematice ale Pieței Universității din București – Palatul Societății de Asigurări „Generala” – iar astăzi ne vom opri asupra uneia dintre statuile din acel spațiu, mai exact statuia lui Ion Heliade Rădulescu, scriitor, om politic pașoptist și fondatorul Academiei Române.
Monumentul a fost ridicat în 1881, la doar 9 ani de la moartea lui Heliade Rădulescu și este a doua apărută în acea axă a monumentelor, după statuia ecvestră a lui Mihai Viteazu. Este opera italianului Ettore Ferrari, același care a realizat și statuia lui Ovidiu de la Constanța. Statuia se înalță pe locul vechilor clădiri ale Mânăstirii Sfântul Sava, astăzi dispărută.
De remarcat ar fi și forma inițială a vechiului corp al clădirii Universității. Această parte va fi puternic afectată de bombardamente, în 1944, și demolată apoi. Până prin 1960 a fost un spațiu gol, pentru ca în deceniul al 7-lea să reconstruiască actualul corp care azi găzduiește Facultatea de Istorie.
În orice caz, statuia lui Ion Heliade Rădulescu a văzut multe de-a lungul existenței – de la manifestațiile conservatorilor împotriva liberalilor sau ale liberalilor contra conservatorilor, la paradele de 10 mai sărbătorite aici în primii ani de după Marea Unire și până la „golanii” bătuți de mineri în iunie 1990. Ca un aspect particular, atunci când s-a ridicat acest monument, Alexandru Vlahuță a scris în cinstea statuii o poezie în spiritul romantic al epocii și care se încheia astfel:
Ah, ridică-ţi, bard ilustru, din a vremii adâncime Fruntea-ţi plină de lumină şi priveşte din trecut Cum te-adoră viitorul, fiii tăi cum au făcut Într-o marmură eternă umbra-ţi sfântă să se-nchege Şi cum astăzi ţi se-nchină şi te-admiră codrul-rege!
