DEZVĂLUIRE (4)

           M-am aşezat la măsuţa de scris. Părea destul de simplu acum. Aveam o certitudine. Robinia pseudacacia. În mesaj trebuia să existe cuvântul “salcâm”. Arborele se găsea în două locuri: lângă blocul meu şi în centru (nu risc a preciza unde, e vorba despre un mic parc, la doar câţiva metri de un bulevard important). Aş fi fost naiv să presupun ca lesne identificabile – în această ordine – cele 6 litere. Adică “S-A-L-C-Â-M” în

“zjurzujrzznsyzzrzzhyarkhznrzzyntznfznu

geyengzrzyzzzyzzzrzzhzszyzzzzgfujfyfejuyzzzynu”.

            Abreviez în continuare calea ce m-a dus către soluţie.

            Dacă totuşi cifrul nu putea fi extrem de complicat (nici pe departe la nivelul ENIGMEI sau al unui Vigenère), cu siguranţă exista un element special menit să deruteze. De unde să încep? Am luat cea mai stupidă hotărâre posibilă: mi-am adunat 6 dicţionare în pat şi m-am apucat să le răsfoiesc. Lucrul n-avea nici o logică. Erau 6 doar pentru a corespunde (arbitrar) câte unei litere din cuvântul “salcâm”. DEX (pentru “S”), un Petit Robert (pentru “A”), un Petit Larousse (pentru “L”), un Dicţionar Latin-Român (pentru “C”), Bailly (pentru “”, adică din nou “A”) şi un Dicţionar de Mitologie (pentru “M”). Nu am găsit nimic folositor până am ajuns la Dicţionarul Latin-Român. Prima definiţie de la litera “C” spunea, la final: “…5. (ca semn numeric) C = centum (100)”. Brusc, am observat un lucru absolut banal: în mesaj nu apărea nici una dintre literele ce reprezintă cifre romane. Adică nici un “I”, “V”, “X”, “L”, “C”, “D” sau “M”. Apărea “U”, dar de ce să nu fi profitat de diferenţa dintre acesta şi “V”? Dacă literele din alfabet (exceptându-le pe cele cu semne diacritice) fuseseră numerotate, iar cele corespunzând cifrelor romane fuseseră transformate astfel încât “I”=1 să fie înlocuit cu prima literă a alfabetului, “V” cu a cincea, “X” cu a zecea?… Bine, dar ce făceam cu “L”, “C”, “D” şi “M”? Să zicem că, pentru “L”, se putea face de 50 de ori “ocolul”, astfel încât prima literă din alfabet să primească un număr mai mare cu o unitate decât ultima – şi aşa mai departe. La limită, printr-un calcul uşor, stratagema era la îndemână şi pentru “C”, “D” şi “M”. Însă nu avea rost să verific. În fond, trebuia să rezolv două probleme evidente: numărul foarte mic al vocalelor din textul cifrat şi numărul foarte mare al ocurenţelor literei “Z” (32). Atunci – dacă “Z” ar fi semnificat de fapt cifra 0 (zero)? N-aş mai fi fost nevoit a bănui că mesajul conţinea serii de litere atât de rare în limba română (4 identice consecutive, “ZZZZ”, ca pentru “copIII Inocenţi”, “cheflIII Intrară”, “pe alEE E Euforie” şi altele asemenea). Dar nici nu îmi venea să cred că trucul era atât de puţin subtil încât să înlocuiască de fiecare dată cifra 0 (zero) cu iniţiala numelui său (“Z”). Nu, era altceva. Putea să fie, în esenţă, chiar şi un cifru cu deplasare de tip Cezar, la care să se fi adăugat povestea cu cifrele romane. M-am gândit la această variantă fiindcă, inversând ordinea literelor în alfabet şi începând numerotarea nu de la 1, ci de la 0, lui “Z” i-ar fi corespuns într-adevăr 0. În consecinţă, lucrurile ar fi stat cam aşa (excluzând literele cu semne diacritice şi pe cele reprezentând cifre romane):

            Urma să verific. Am luat, evident, cuvântul “SALCÂM” – adică “SALCAM”. După schema de mai sus, aveam: S = G; A = Z; L = (roman) 50 = 5 şi 0, deci RZ; C = 100 = 1, 0 şi 0, deci YZZ; A = Z; M = 1000 = 1, 0, 0 şi 0, deci YZZZ. Prin urmare, dacă ipoteza mea era corectă, cuvântul “SALCAM” s-ar fi scris: “GZRZYZZYZZZ”. Ceea ce nu apărea întocmai în mesaj. Acolo aveam: “gzrzyzzzyzzz”. Deci: un “Z” în plus. Diferenţa era prea mică pentru a-mi permite să atribui potrivirea unei simple coincidenţe. Poate că era o eroare de cifrare sau de transcriere. Puteam să probez aceasta continuând să aplic metoda pentru alte părţi din text.

            Am considerat primele litere din primul rând: “zjurzujrzznsyzz”. Fără un cuvânt presupus ca prezent în textul în clar, aveam mai multe variante, dar, dacă algoritmul era corect, nu-mi va fi fost greu să le disting pe cele corecte. Astfel: Z = A; J = P; U = E; R = H; Z = A; U = E; J = P; R = H; Z = A… Părea că nu are nici un sens: APEHAEPHA. Ai fi zis că sunt litere greceşti şi că – poate – la început însemnau “ARENA” (APEHA). Însă “ARENAERNA”?… Eventual “Arena erna…”. Eram gata să reiau lucrul pentru celelalte litere, însă mi-am dat seama că “RZ” putea însemna nu doar “HA”, ci şi 50 – adică “L”. În atare caz, aş fi avut – înlocuind cele două “RZ” (zjuRZujRZ), respectiv cele două “HA” (apeHAepHA) prin “L” – “APELEPL”. Amintindu-mi de o presupunere mai veche – şi anume că, dată fiind ruptura aparent arbitrară a textului şi existenţa a două rânduri de mesaj cifrat, era plauzibil să fie vorba despre nişte versuri – , am avut o subită presimţire. Nici nu era de mirare: două versuri dintre care primul începe cu “APELEPL”, în vreme ce al doilea conţine cuvântul “SALCÂM”. Treabă de şcoală generală! Dacă, după “zjurzujrz” (adică “APELEPL”) – mi-am spus fără a mai privi textul cifrat – , urmau un “Z”, un “N” (care se cifra prin sine însuşi, conform tabelului) şi un “S”, nu mai era nevoie să merg mai departe ca să aflu conţinutul mesajului în clar. După această joacă blind, am scris: “zjurzujrzzns”, am revăzut textul cifrat şi am înţeles totul! “APELEPLANG”… apoi, în versul al doilea, “SALCÂM”. Femeia cu părul negru mă aşteptase într-adevăr acolo, cândva, sub salcâmul de langă bloc, iar, mult mai recent (în aprilie, cu fix o lună în urmă), eu o aşteptasem pe ea dincolo (în micul parc din centru).

            “APELEPLANGCLARIZVORANDDINFANTANE

            SUBUNSALCAMDRAGAMASTEPTITUPEMINE”.

            Deci:

            Nu doar că autorul cifrului cunoscuse dinainte momentul în care aveam să o aştept pe EA în apropierea bulevardului central, exact acolo, sub acel salcâm, şi momentul în care (fix o lună, zi cu zi, mai târziu) aveam să decriptez mesajul…; erau şi alte “coincidenţe” – despre care nu pot vorbi acum, pentru a nu trăda (nu deocamdată, cel puţin) identitatea EI. Pentru cine ştie să citească, ele sunt oricum evidente. Spaţiul public – deja – conţine zeci de semne a ceea ce s-a petrecut de fapt; mă bazez numai pe intuiţia că nu-i va da nimănui prin minte să le asambleze aşa încât să ajungă la capătul şaradei. Mi s-a părut chiar amuzantă cheia pe care n-o sesizasem de la început – o momeală din care nu am fost destul de abil a muşca: litera “G” se cifra în “S”, iar “S” – în “G”. S.G. Foarte amuzant!

            Abia de acum se puneau în funcţiune arcurile mecanismului în a cărui putere mă aflu pentru că am descifrat mesajul.      

            P.S.:

            Cred că vei fi mulţumită. Am să te sun imediat după ce public articolul.