Trafic. Trafic Greu

Trafic Greu e numele pe care-l folosim cînd vorbim de şoseaua Progresului. Trafic Greu a fost construit pe la jumătatea anilor 80; cred că prin ‘88 era deja folosit.

Trafic Greu e înainte de toate o idee bună a vremurilor ceauşiste – o idee de a construi o şosea destinată traficului industrial, paralelă cu axa Viilor-Tudor Vladimirescu-Panduri.

Trafic Greu leagă intersecţia de la Răzoare de intersecţia străzilor Veseliei şi Dr. C-tin Istrati, din apropierea şoselei Viilor. De la Răzoare-n sus, Trafic Greu se continuă cu strada Timişoara iar în partea cealaltă se continuă cu strada Dr. Constatin Istrati, pînă la Filaret. Ambele prelungiri au fost construite odată cu Trafic Greu. Pe Trafic Greu au fost mutate tramvaiele care circulau pe Viilor-Tudor Vladimirescu-Panduri.

Aşa arată Trafic Greu; ca să vedeţi pe unde este – şi ce era înainte acolo, am folosit o hartă din anii ‘70:

Trafic Greu s-a construit pe marginea liniei ferate industriale ce străbătea Bucureştiul, venind dinspre Giurgiu şi ieşind înspre Cotroceni-Militari. Nu s-au demolat case multe, nu s-au ras străzi importante – s-a construit prin dosul curţilor fabricilor din zona industrială de Sud-Vest.

Strada C-tin Istrati, gîndită să dubleze la mică distanţă străzile Spătaru Preda şi Fabrica de Chibrituri, s-a construit de-a lungul căii ferate ce servea vechea Gară Filaret.

Zona industrială

Puţină industrie mai e acum prin preajma Traficului Greu, dar să ştiţi că e o zonă industrială veche.

Între Răzoare şi Rahova avem Uzinele Chimice Române (fabrica de galoşi, cum le mai ziceam), Ventilatorul (fostă I.A.R.), Vulcan, Electromagnetica (cîndva Standard Electrica) – toate, fabrici construite înainte de Război. Astăzi cele mai multe din clădirile industriale sînt dezafectate – la U.C.R. e un depozit de mobilă, la Ventilatorul unul de materiale de construcţii, Electromagnetica e aşa-zis parc industrial (adică sînt zeci de firme care-au închiriat birouri şi depozite acolo), vechea moară Orzaru, modernizată de comunişti, a fost luată de Vel Pitar şi cred că între timp a fost şi închisă, la Vulcan s-a construit un Kaufland şi nişte blocuri. Înspre Tudor Vladimirescu (sau Teve, cum îi mai zic unii) mai găsim acum clădirile tipografiei FED şi sediul REBU…

Între Rahova şi Viilor avem acum un Mall, iar mai în spate alte fabrici interbelice: cea de ciocolată Excelent (Franck), cea de ulei Muntenia (Phenix) – actualmente demolată şi-n aşteptarea demarării unui proiect imobilar (mai ţineţi minte cum mirosea a ulei şi halva prin zonă?) – , cea de confecţii Tînăra Gardă (la fel, la pamînt)… Înspre Filaret avem vechile fabrici de timbre, de chibrituri, de conserve (Flora, apoi Pepsi) şi Turnătoriile Wolf – numite apoi Steaua Roşie şi Hesper. Fabrica de Iută, dinspre Veseliei, e de asemenea veche.

Nu ştiu toate fabricile vechi sau noi de pe Trafic Greu, vă daţi seama.

Trafic Greu era traversată în două locuri de ramificaţiile căii ferate industriale; ultimele şine – cele care duceau la fabrica de ulei – au fost astupate prin 2004.

La ce-ar mai folosi?

Trafic Greu e o stradă cu două benzi pe sens. E construită din beton; de-abia prin 2001 a fost asfaltată complet. Liniile de tramvai sînt separate şi au fost reabilitate acu’ vreo doi ani. Trafic Greu suferă din cauza aglomeraţiei: îi lipsesc benzile de stocare din preajma intersecţiilor (dar s-ar putea remedia asta prin dezafectarea căii ferate abandonate şi lărgirea şoselei). Intersecţia de la Răzoare e greu de străbătut, iar în capătul dinspre Viilor ar fi bună o prelungire înspre Giurgiului.

Odată cu construirea Pasajului Basarab, linia de tramvai de pe Trafic Greu va deveni parte a traseului inelar Viilor-Olteniţei-Văcăreşti-Mihai Bravu-Ştefan cel Mare-Iancu de Hunedoara-Titulescu-Orhideelor-Vasile Milea-Braşov-Timişoara.

Trafic Greu nu face o legătură eficientă între Vest şi din Est – tramvaiele care vin din cartierul Rahova nu pot coti dreapta pe Trafic Greu, pentru a coborî apoi direct pe C-tin Istrati şi Mărăşeşti, ci sînt nevoite să meargă pe Coşbuc şi 11 Iunie, ceea ce ia mult timp. Cînd a fost deschis Trafic Greu era permis virajul acela la dreapta, însă din 2003, cînd s-a reabilitat linia de tramvai 32 s-a renunţat la idee (care era bună, linia de tramvai 15, care ducea din Rahova în Titan, era foarte folosită). În 2003 se mai credea că se va readuce tramvaiul pe ruta Panduri-Viilor şi macazul pentru legătura cu Titanul era plănuit să fie le Chirigiu.

Am spus că Trafic Greu e o idee ceauşistă bună – în sine.

E şi un blestem ceauşist – pentru că odată cu inaugurarea Traficului Greu s-a închis circulaţia pe axa Viilor-Tudor Vladimirescu-Panduri, axă afectată de construierea Centrului Civic. În loc să avem o rocadă eficientă, ne-am ales cu o gîtuitură nenorocită, pentru că tot traficul de pe inelul istoric al Bucureştiului a fost deviat şi segmentat. Inelul istoric (pe segmentul său vestic) era format din arterele Viilor, Tudor Vladimirescu, Panduri, Geniului şi Grozăveşti. Inelul construit de comunişti era format din actualele artere Viilor, C-tin Istrati, Progresului, Timişoara, Vasile Milea.

După Revoluţie s-a încercat re-activarea acestui inel, inclusiv prin readucerea liniilor de tramvai (lucru pe care nu-l socot oportun şi la care s-a renunţat). S-a redeschis Şoseaua Grozăveşti (2005), s-au reabilitat Şoseaua Panduri (1997), Şoseaua Tudor Vladimirescu (parţial, pe un sens de circulaţie în 2005-2006), şi şoseaua Viilor.

În timpul construirii Centrului Civic s-au închis traficului public zeci de străzi importante.

V-ar veni a crede că Rahova, Coşbuc, 13 Septembrie, Panduri, Izvor erau închise? Că din Rahova nu mai aveai cum ajunge direct în Piaţa Unirii? V-ar veni a crede că şi zona Palatului Cotroceni era interzisă accesului public? Că pe artere ca Geniului, Cotroceni, Eroilor Sanitari, Grozăveşti nu aveai voie să circuli? Pe harta vremii, am evidenţiat zonele închise; priviţi:

După construirea Centrului Civic lucrurile s-au schimbat pentru totdeauna.

Fluxurile istorice ale traficului dinspre vest şi sud-vest s-au dat peste cap. Priviţi pe harta de azi cum mergeam înainte (stînga) – şi cum mergem acum (dreapta).

Nu o să vorbesc azi despre zona Izvor-Uranus. O să vorbesc despre închiderea şi segmentarea Căii Rahovei, între Piaţa Unirii şi Chirigiu. Gîndiţi-vă cum ar fi fost să avem azi o pereche de artere dus-întors: sens unic pe Coşbuc-Regina Maria de la Chirigiu-n jos la Piaţa Unirii – şi sens unic pe Calea Rahovei de la Piaţa Unirii-n sus, la Chirigiu!

Ehee…