I.
În cursul celui de-al doilea deceniu interbelic, activitatea Băncii Naţionale a cunoscut o extindere fără precedent, atât la nivelul sediului central din Bucureşti, cât şi la cel al sucursalelor teritoriale. Pe lângă activitatea cu specific bancar strict, treptat, la nivelul conducerii instituţiei a început să fie manifestată dorinţa de a interveni pentru continua îmbunătăţire a situaţiei propriilor funcţionari, prin punerea la dispoziţia acestora a diverselor facilităţi pentru ridicarea statutului social şi a cunoştinţelor profesionale şi pentru petrecerea timpului liber.
La 17 februarie 1935, ca urmare a deciziei luate de către Adunarea generală a acţionarilor BNR, a fost înfiinţată Casa de pensiuni, împrumuturi şi ajutoare a personalului băncii. Conducerea institutului de emisiune a dorit ca acest organism să beneficieze de un sediu propriu, aşa că Radu Dudescu (arhitectul-șef al băncii centrale – n.n.) a fost însărcinat să studieze problema.
În primăvara anului 1937, arhitectul-şef al BNR i-a prezentat guvernatorului Mitiţă Constantinescu planul viitorului sediu al Casei de pensiuni, la care colaborase cu arhitectul Ion Davidescu, în acel moment director la Serviciul Urbanistic al Capitalei, plan însoţit de un referat explicativ.
În acest al doilea document am regăsit (autoarea – n.n.) pentru prima oară şi referiri la intenţia Primăriei Capitalei de a sistematiza întreaga zonă din jurul sediului central al BNR. De lucrare fusese desemnat să se ocupe arhitectul Ion Davidescu, din partea băncii având această sarcină, în mod evident, Radu Dudescu. El îi aducea la cunoştinţă guvernatorului BNR planul administraţiei Bucureştiului de a crea o esplanadă în faţa clădirii Bursei şi de a sistematiza strada Eugeniu Carada prin alinierea tuturor construcţiilor existente la clădirea Băncii de Scont.
Dudescu îl informa pe guvernator că, pe lângă Ion Davidescu, mai colaborase cu doi dintre colegii săi din cadrul Serviciului Arhitecturii, şi anume: Nicolae Creţoiu, cel care făcuse studiile la planşetă şi Grigore Vidraşcu, însărcinat cu efectuarea antemăsurătorilor şi a devizului lucrării. Conform proiectului, clădirea avea subsolul distribuit pe două niveluri, cinci etaje de birouri, o sală de conferinţe la etajul VI, o sală de sport cu anexele necesare la etajul VII şi un bufet la etajul VIII. Parterul era rezervat pentru spaţii comerciale, oferite spre închiriere.
[…]
Pentru ridicarea acestei clădiri impunătoare, a fost nevoie şi de cumpărarea de către BNR, la 5 mai 1937, a unui teren cu o suprafaţă de 2.700 mp, aparţinând Băncii Marmorosch Blank şi aflat în perimetrul dintre Calea Victoriei, strada Eugeniu Carada şi Pasajul Macca. Şase zile mai târziu, planurile au fost aprobate şi de către autorităţile Capitalei, astfel că putea fi deschis şantierul
pentru ridicarea sediului Casei de pensiuni, estimat a costa 35 milioane lei.
Consiliul de administraţie al BNR a aprobat abia la 18 iunie 1937 planurile, astfel că lucrările pentru degajarea terenului au început luna următoare. La 9 septembrie 1937, terenul a fost predat antreprizei SONACO, condusă de ing. Liviu Ciulley (tatăl regizorului Liviu Ciulei – n.n.), cel care câştigase licitaţia pentru ridicarea clădirii.
La 16 decembrie 1937, în cadrul unei festivităţi la care au fost invitaţi să ia parte toţi funcţionarii băncii, a fost pusă piatra de temelie a construcţiei din Calea Victoriei nr. 22-24. Cu acest prilej, guvernatorul a rostit un discurs şi a semnat, împreună cu toţi cei prezenţi, un „Hrisov de temelie”. O copie a acestuia se află astăzi în Arhiva BNR.
Lucrările de construcţie s-au desfăşurat conform planului iniţial, astfel că inaugurarea clădirii a avut loc la 20 decembrie 1938. Pe lângă spaţiile destinate funcţionării Casei de pensiuni, în această locaţie au fost instalate şi unele servicii ale băncii. Astfel, la etajul I existau ghişee destinate lucrului cu publicul, în timp ce etajul II şi jumătate din etajul III erau ocupate de Serviciul Relaţiunilor cu străinătatea. În cealaltă parte a etajului III şi la etajul IV funcţiona Serviciul Controlul importului, etajul V aparţinând Serviciului Controlul exportului.
La ultimele trei etaje se desfăşurau activităţile Asociaţiei culturale şi sportive a funcţionarilor BNR, pe care Dudescu a condus-o timp de şase ani, în intervalul 1935-1940. Din documentele de arhivă reiese faptul că Radu Dudescu a fost iniţiatorul unora dintre cele mai importante acţiuni ale acestei asociaţii, implicându-se direct în realizarea lor.
Astfel, una dintre cele mai lăudabile iniţiative, care a avut un puternic ecou în rândul funcţionarilor băncii, a fost cea privind organizarea cursurilor gratuite de limbi străine (franceză, germană, italiană şi engleză).
Periodic, asociaţia organiza excursii în afara Bucureştiului pentru a cunoaşte, aşa cum Dudescu se exprima, „frumuseţile naturale ale ţării”. Am reuşit să reconstituim câteva dintre destinaţiile propuse de Radu Dudescu în calitate de preşedinte al acestei organizaţii: Sinaia, Giurgiu, Constanţa, Braşov, Govora. Trebuie precizat că deplasările erau efectuate cu autobuzul cumpărat din fondurile asociaţiei.
O amploare destul de mare în cadrul asociaţiei au avut-o activităţile sportive, funcţionarii BNR având posibilitatea să practice gimnastica, scrima, tenisul, boxul, înotul sau sporturile nautice. Pasionat de vânătoare, Dudescu a reuşit să organizeze şi o societate de profil, cu terenuri la Schitu Slănic (jud. Muscel), la Mănăstirea Căldăruşani funcţionând o crescătorie de fazani.
Funcţionarii puteau beneficia şi de petrecerea concediilor într-una dintre vilele băncii care se aflau în 1937, de exemplu, la Băile Herculane, Carmen Sylva, Constanţa, Slănic Moldova, Buşteni, Câmpulung Muscel şi Predeal.
Radu Dudescu a fost cel care, împreună cu Mircea Marinescu, a proiectat în 1945 imobilul din Calea Dorobanţilor nr. 36-38, destinat locuinţelor funcţionarilor BNR. Blocul, structurat pe 9 etaje, început în iunie 1945 şi terminat în 1948, cuprinde 54 de apartamente, are o suprafaţă desfăşurată de 6.870 mp şi a fost executat de către antrepriza Emil Prager, iar după naţionalizarea acesteia de către Centrala Întreprinderilor de Construcţii Industriale şi Civile.
II.
Este pentru prima dată că în București se clădește o casă care are prăvăliile din fațada principală retrase de la stradă – oferindu-se pietonilor avantajul de a circula pe sub arcade – adăpostiți de ploaie și feriți de razele fierbinți ale soarelui de vară când căldura trece de 40 de grade.
Arhitectul studiind planurile acestei case a avut în vedere încadrarea ei într-o compoziție a cărei fațadă s-ar desfășura din Str. Doamnei până în Str. Lipscani. Terenul cu colțul spre Str. Doamnei fiind tot proprietatea Băncii Naționale – această aripă ar putea fi mai curând realizată. Sperăm că Municipiul București va fi de acord ca în viitor când aceste clădiri vechi se vor dărâma, proprietarii să fie obligați a cere arhitecților ce vor face aceste lucrări, să se încadreze în studiul Domnului Arhitect Radu Dudescu – oferind astfel Capitalei Țării un ansamblu de clădiri formând o față logică și armonioasă.
Acest studiu, ne deschide soluțiuni noi în ceiace privește unitatea de înfățișare a clădirilor de pe arterele principale, cuprinse între două strade. S-ar putea ca Municipiul să instituie câte un concurs între arhitecți, pentru a găsi soluțiunile cele mai corespunzătoare, pe marile bulevarde și Calea Victoriei, unde dacă arhitecții s-au străduit să dee fiecare concepții arhitectonice, lipsa de legătură între clădiri cu înălțimi diferite – unele având câte 5-6 etaje în plus, oferă nu numai străinului trăit în marile metropole dar și nouă locuitori în orientul apropiat, o netăgăduită nemulțumire estetică.
Suntem siguri că arhitecții s-ar mulțumi cu un onorariu modest pentru aceste studii de ansamblu – numai în dorința de a nu se reproșa profesiunii, o insuficiență artistică, după cum suntem astăzi acuzați de „omul după stradă”.
Revenind la clădirea din calea Victoriei Nr. 22 arătăm că nu este un palat, ci o casă de raport, cu caracter comercial neavând nici o locuință.
Sediul Casei de pensiuni, împrumuturi şi ajutoare a funcţionarilor BNR din Calea Victoriei nr. 22-24
Planul subsolului
Subsolul I este la dispoziția prăvăliilor pentru depozite de marfă, iar la subsolul II construit la 8,50m. adâncime pe lângă arhive, hidrofoare, cazane de calorifer, un adăpost special pentru apărarea pasivă executat după toate datele technice și echipat așa cum se cere și trebuie să fie.
Planul parterului
La parter sunt prăvălii iar la etajele 1-5 inclusiv săli mari de lucru – în care după nevoie s-au construit paravane de rapiț sau lemn.
Planul etajului 7
La etajul 6 o mare sală adună funcționarii B.N.R. la conferințe, lectură, iar în câte-va camere se predau zilnic lențiuni gratuite de franceză, germană, engleză și italiană.
La etajul 7 o sală de gimnastică cu toate anexele și mobilierul necesar, este pusă la dispoziția aceleiași Asociațiuni a funcționarilor B.N.R. Se predau de instructori speciali de educație fizică, etc. îndrumări pentru folosirea aparatelor și gimnastică rațională.
Un muzeu de vânătoare, o sală de ping-pong, dușuri, intrare-desbrăcare sunt toate la dispoziția Asociației precum și bufetul dela etajul 8.
Clădirea are încălzire centrală cu păcură, apă caldă și rece, 4 ascensoare de persoane și ascensor de corespondență.
Menționăm că la colțul Calea Victoriei – Strada Doamnei se intenționează construirea unei fântâni decorative Fântâna Doamnei spre aducere aminte a vremurilor nu așa de vechi din viața Bucureștilor.
ST. H. O.
[Primul text reproduce pp.31-34 din textul Sabinei Marițiu – Arhitectul Radu Dudescu și Banca Națională a României, publicat în revista Restitutio, nr. 6, iulie 2006, editată de Banca Națională a României. Al doilea text și imaginile sunt reproduse după revista Arhitectura, serie nouă, anul 6-1940, nr.1, pp.12-14]
Articolul lui brebe85, de aici, m-a făcut curios, astfel încât am găsit toate aceste informații.
Zona cu amplasamentul Palatului Funcţionarilor BNR, astăzi
