Cofetarii de Bucuresti

In trecut, cofetaria nu era un simplu culoar ce ducea la frigiderele din sticla pline cu prajituri dulci si aromate, ci un adevarat mediu de socializare, de cunoastere, de petrecere a timpului liber in compania familiei, a prietenilor sau a persoanei iubite. Cofetaria era adesea confundata cu un mijloc de recompensa atat de apreciat in special de copii, dar si de parinti, intrucat bucuria citita pe fata celor mici atunci cand gustau din bunatatile dulci este una ce nu poata fi explicata in cuvinte.

Eclere, amandine, torturi, tarte de fructe, savarinele sau delicioasa inghetata cu diverse arome, toate acestea  au reprezentat dintotdeauna reclama principala a oricarei cofetarii. Gustul lor dulce nu poate fi explicat nici papilelor gustative, nici simturilor vizuale. Perceptia este unica, induce un sentiment unic de relaxare si destindere, de optimism si voie buna.

Acestea sunt motivele pentru care cofetariile erau un mediu extrem de prietenos, cald si atractiv pentru atatia oameni. Zilele saptamanii in care erau frecventate de catre cei mai multi pofticiosi erau sambata si duminica, atunci cand prajiturile parca sunt si mai dulci si mai apetisante. Pentru acele timpuri, sigla cofetariei, lipsa unui banner luminos, meniul plin de frisca si de suc acidulat nu mai contau. Vestea produselor gustoase era dusa din gura in gura prin rostirea numelor acestora.

Placerea prajiturilor se ascundea in spatele servirii acestora in mediul lor, in cofetariile acelea pe care multi tineri le considera acum „invechite”, „depasite”, „comuniste”. Putini erau cei ce comandau „la pachet”, intrucat lumea nu se confrunta cu drama lipsei timpului liber, cu traficul aglomerat peste masura sau cu implicarea si agitatia cotidiana.

Lucrurile erau mult mai simple si…mai sanatoase, asa cum erau si prajiturile facute dupa retete proprii in laboratoarele cofetariilor, pe ale caror rafturi nu se gaseau conservanti, aditivi sau coloranti.

In zilele noastre, lucrurile sunt extrem de diferite. Totul sta sub semnul comercializarii, satisfactia clientului este intr-o continua deteriorare, iar bucuria de pe chipuri parca nici nu mai conteaza. Dincolo de procedurile mecanizate ale respectarii unor retete, lucrurile se complica tot mai mult si in ceea ce priveste insemnatatea cofetariei. Logo-urile luminoase de la intrare, diversele „arhitecturi” de torturi sau de prajituri (forme de oameni, masini, cladiri, fotografii, animale etc), meniurile cu foi de cea mai buna calitate sunt doar o modalitate de a reconverti cofetaria intr-un avantaj comercial bazat pe o strategie de marketing. Putini sunt cei care constientizeaza faptul ca, in realitatea, consumul de dulciuri este unul natural, bazat nu doar pe traditie, ci, in special, pe dorinte culinare. Transformarea acestui segment intr-o productie pe banda rulanta a produselor cosmtizate si plastificate, cu rol afrodisiac uneori sau cu gusturi dintre cele mai neintalnite este o forma pe termen scurt de fidelizare.

Pana la introducerea unor noi planuri de marketing, pana vom vedea si spoturi ce au in prim plan promovarea cofetariilor, va uram POFTA DULCE!