Frontonul Palatului Universităţii din Bucureşti, între cele două războaie mondiale
Frontonul Palatului Universităţii din Bucureşti, în prezent
Secvenţa următoare de fotografii prezintă fragmente din basorelieful realizat pe frontonul Palatului Universităţii de către Karl Storck, recuperate după bombardamentele aeriene anglo-americane din 4 aprilie 1944 şi păstrate la Muzeul „Frederic şi Cecilia Storck” din Bucureşti, str. Vasile Alecsandri nr.16 (fotografii realizate în 26 aprilie 2009). Fragmentele sunt prezentate în ordinea în care sunt expuse în curtea laterală a muzeului, de la stânga către dreapta.
Palatul Universităţii din Bucureşti, în 1923
Palatul Universităţii din Bucureşti, în prima variantă, pe două nivele
Palatul Universităţii din Bucureşti, în varianta supraînălţată şi mansardată la corpul din dreapta între anii 1912-1926, conform proiectului lui Nicolae Ghica-Budeşti
Despre frontonul Palatului Universităţii din Bucureşti
FRONTÓN, frontoane, s.n. 1. Element de formă triunghiulară, mărginit de o cornişă, care încoronează faţada unui edificiu 2. Element de arhitectură, alcătuit dintr-o cornişă curbă sau frântă, care se găseşte deasupra intrării unui edificiu, deasupra unei uşi etc. – Din fr. fronton
TIMPÁN, timpane, s.n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmiţând prin vibraţii undele sonore la urechea internă. 2. Instrument muzical de percuţie, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat; paucă. 3. (Arhit.) Suprafaţă de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală şi un arc de deasupra golului unei uşi sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano.
Palatul Universităţii din Bucuresti (numele iniţial al construcţiei este Palatul Academiei) a fost realizat în stil neoclasic de Alexandru Orăscu (1817-1894), care a fost şi rector între 1885–1889, pe locul fostului colegiu Sfântu Sava. Ridicarea construcţiei a început în 10 octombrie 1857 şi a fost finalizată la 14 decembrie 1869. Corpurile laterale ale palatului au fost ridicate între anii 1912-1926 după planurile arhitectului N. Ghica-Budeşti (1869-1943).
La comanda arhitectului Alexandru Orăscu, în 1862, frontonul în manieră neoclasică este ornamentat cu un basorelief de către Karl Storck (1826 – 1887) împreună cu asistentul său, Waibel, şi un elev de-al său, Paul Focşăneanu (1840 – 1869), fost student al Academiei din Berlin şi bursier al statului romăn la Roma. Triunghiul frontonului este străjuit de doi grifoni şi o acvilă. Karl Storck introduce simbolistica mitologică şi alegorică în sculptura românească. Acest basorelief reprezenta un subiect antic, Minerva încununând artele şi ştiinţele, în piatră de Rusciuc. În scena centrală, Minerva întinde o cunună de lauri unei figuri alegorice cu o liră în mână, alegoria poeziei. La dreapta şi la stânga zeiţei apar ştiinţele şi artele, drapate sau nude. Basorelieful este prima realizare de acest gen din secolul al XIX-lea, din România. Compoziţia nu este suficient de armonioasă şi unitară. Acest gen de lucrare a rămas unicat în cariera lui Karl Storck.
Relieful a fost distrus la numai 80 de ani de la construcţia sa, în timpul bombardamentelor aeriene anglo-americane din 4 aprilie 1944 şi nu a mai fost refăcut ulterior. Piatra de Rusciuc (astăzi Ruse, Bulgaria) a fost frecvent utilizată pentru realizarea de lucrări de sculptură şi elemente de arhitectură. Căteva exemple din Bucureşti sunt: catedrala Sfântul Iosif, Palatul Fundaţiei Carol I (înainte de incendiul din 1989) sau Palatul Băncii Naţionale din strada Lipscani.
