Terorismul în România (12)

In mai 1919 România se afla în mijlocul preparativelor de război total. Evreii bol­şevici, deşi nu aveau habar de arta războiului, erau în mare majoritate culţi şi inteligenţi. Ideea înconjurării Româ­niei nu avea nimic savant în sine din punct de vedere militar, era suficient să priveşti o hartă pentru a pricepe că a obliga armata română să lupte pe două sau mai multe fronturi însemna să-i disipezi forţele, cu alte cuvinte, să o slă­beşti. Adăugând acestei strategii banale şi agenturile comuniste din interiorul ţării, care trebuia să acţioneze demagogic, înşelând buna-credinţă a oamenilor simpli, şi prin executarea în cascadă a unor atentate şi sabotaje, este uşor de imaginat planul de război total pus la cale de bolşevici. Cum am văzut, Bela Kuhn se considera stăpân pe situaţie şi îşi permitea să-i ia peste picior pe „tovarăşii români”, care până atunci nu înregis­traseră nici un succes.

La rândul ei, Moscova împărtăşea întru totul atât motivele siguranţei lui Kuhn cât şi opinia lui despre neputinţa tovarăşilor din România. Marele semn de întrebare pus pe activitatea acestora consta în surprinzătoarea lipsă de reacţie la propaganda „realistă, egalitaristă şi plină de frumoase perspective” a majorităţii evreilor, muncitorilor şi ţăranilor români. Înfrângerile suferite în mar­tie şi aprilie au contrariat prea puţin conducerea bolşevică, fiind puse probabil pe seama întâmplării şi nicidecum a contraspionajului român şi a inteligenţei „oligarhiei” de la Bucureşti. Oricum, recunoaşterea lor ar fi fost un semn de rău augur pentru bunul mers al Revoluţiei Mondiale aflate în plină desfăşurare. Încă de pe atunci Moscova nu credea în lacrimi. În plus, avea la dispoziţie varianta hărţuirii perma­nente, imune la trădările tovarăşilor şi la provocările agenţilor lui Moruzov, care însă depindea de hotărârea „imperialiştilor occidentali” de a ajuta sau nu România. Or, se ştie: această tactică a funcţionat până în anul 1925, când a fost – cu câteva excepţii lipsite de anvergură -părăsită de Stalin. Concluzia se impune de la sine. Încă un amănunt: după toate probabilităţile, racolarea în secret a unor personalităţi romaneşti, plănuită de Komintern, va primi undă verde chiar din ziua înfiinţării acestei instituţii. Tenace dar şi atentă la detalii, conducerea bolşevică va lansa o serie de manifeste cu conţinut bipolar, politic şi militar, cu scopul evident al unei cât mai masive susţineri populare. Este limpede că se considera că României nu trebuie să i se îngăduie nici un moment de odihnă. Z.I. Husărescu menţionează în studiul „Mişcarea subversivă în Basarabia”, integral sau parţial, mai multe asemenea acte. Voi cita patru dintre ele, pentru a sublinia teroarea psihologică, demagogică şi, deseori, armată, la care era supusă România în chiar momentele dezbaterilor Conferinţei de pace de la Paris, sub privirile impasibile, dacă nu îngăduitoare, ale delegaţiilor marilor puteri.

„Către soldaţii francezi

Camarazi, soldaţi francezi! De ani de zile sunteţi în război. Avocatul marilor capitalişti, Clemenceau, v-a vândut capitaliştilor români. Dar, iată, proletariatul francez a ajuns la putere şi noul guvern vă trimite la vetrele voastre. Cuvântul Franţei proletare este: nici o picătură de sânge francez pentru interesele românilor. Armata Roşie vine să elibereze pe proletarii oprimaţi de călăii români. Voi nu veţi fi instrumentele inconştiente ale reacţionarilor români şi nu veţi vărsa sângele proletarilor oprimaţi.

Mai 1919.

Comitetul gubernial comunist din Basarabia.”

Manifestul debordează de minciuni (la 1 mai avusese loc în Franţa doar o grevă generală şi nicidecum preluarea puterii de către comu­nişti) şi de ură faţă de români, reduşi efectiv la grupul oligarhic.

Mai nuanţat sentimental este următorul manifest:

„Lucrătorilor şi plugarilor basarabeni

Cu un an înainte, românii, cu ajutorul bogătaşilor basarabeni, au intrat în Basarabia, întrerupând legătura muncitorilor cu Rusia revo­luţionară. Deputaţii din sovietul lucrătorilor şi soldaţilor au hotărât să vină în ajutorul Basarabiei. Am început ofensiva spre Basarabia în aju­torul vostru. Tiraspolul este în mâinile noastre. Pe vârful baionetelor aducem drapelul roşu al luptei. Este aproape ceasul când în Chişinăul cel negru, Iaşi şi Bucureşti se va ridica flamura roşie. Revoluţionari din Basarabia, vă vine în ajutor Armata Roşie! Nici un muncitor să nu stea în casă. Toţi la arme şi la luptă pentru apărarea libertăţii. Să trăiască Armata Roşie din Basarabia!

Mai 1919

Biroul politic militar rus al sovietului Armatei a IlI-a Roşie Tiraspol”.

Să se observe că basarabenii nu sunt consideraţi români, ci vic­time ale ocupanţilor români, cum se susţine şi în prezent la Chişinău, şi, tot ca în prezent, Tiraspolul era un punct strategic determinant pentru strategia imperialistă a Moscovei. Aşadar, nimic nou sub soare.

În aceeaşi notă de actualitate (în sensul aşa-ziselor drepturi ucrainene asupra Moldovei dintre Prut şi Nistru, exprimate însă mai voalat) se încadrează şi acest manifest aflat la frontiera dintre mârşăvie şi ridicol:

„Către ucrainenii din Basarabia

Poporul ucrainean, oprimat de burghezie, a fost eliberat de revol­ta muncitorilor şi ţăranilor ucraineni, revoluţia stabilind puterea sovi­etelor. Voi, tovarăşi, sunteţi lepădaţi şi răpiţi de la patria voastră în Basarabia, unde burghezia română suge ultima picătură de sânge a muncitorilor. Jandarmii români vor să vă aţâţe contra muncitorimii, dar voi să nu-i ascultaţi şi să nu vărsaţi sânge frăţesc. Ţineţi minte că interesele voastre sunt strâns legate de eliberarea Basarabiei. În câmpiile Ucrainei s-a vărsat sângele fraţilor voştri şi, spre a răscumpăra crima grea faţă de «patria noastră scumpă», trebuie să vă ridicaţi împreună cu noi contra oprimatorilor români. Victoria viitoare vă va întoarce în Ucraina ca fii de valoare. Susţineţi revolta muncitorilor şi ţăranilor basarabeni, pentru a vă uni cu noi într-o singură fa­milie.

Trăiască ofensiva armatei ucrainene contra românilor!

Mai 1919

Comitetul bolşevic basarabean”.

În continuare, voi cita o capodoperă a absurdului, care trădează însă o cruzime „revoluţionară” ce trebuie să-i fi îngheţat sângele în vene lui Ionel Brătianu:

„Proclamaţie către basarabeni

În numele muncitorilor şi ţăranilor revoltaţi, în numele Armatei Roşii din Basarabia, cu ajutorul guvernelor muncitoreşti şi ţărăneşti din Rusia şi Ucraina, declarăm că, cu începere de azi, singura putere legală în Basarabia este sovietul muncitorilor şi ţăranilor din Basarabia. Muncitori şi ţărani, soldaţi ai Armatei Roşii! Ceasul de mult aşteptat a sosit, bogătaşii şi proprietarii au făcut un contract secret cu România în scop de a conserva pământurile lor imense şi privilegiile capitalului. Burghezia rusă şi internaţională, înspăimân­tată de fantoma roşie, a mobilizat toate forţele pentru a decima pu­terea muncitorilor şi ţăranilor ruşi, spre a anula cuceririle marii revo­luţii ruse. Ea a început a împărţi Rusia în bucăţi răpindu-i Basarabia, În numele Armatei Roşii basarabene şi în numele lucrătorilor şi ţăranilor revoltaţi, guvernul provizoriu basarabean şi Partidul Bolşevic proclamă:

1)       Basarabia formează o republică sovietică socialistă, făcând parte din Republica Rusă Socialistă şi Federală;

2)   Puterea guvernului român în Basarabia este răsturnată şi toţi acei care ajută acest guvern sunt înlăturaţi. Membrii consiliului direc­torilor răspunzători sunt declaraţi ca lucrând împotriva legilor;

3)   Toţi funcţionarii guvernului român şi acei care ajută acest guvern trebuie înlăturaţi imediat şi înlocuiţi cu apărători ai puterii sovietelor;

4)   Legile, ordinele, actele, regulamentele permanente sau provi­zorii ale guvernului român, precum şi ale consiliului directorilor şi agenţilor săi, sunt declarate nule şi nu trebuie să fie executate. Acela care va sili sau va căuta să convingă populaţia pentru ascultarea aces­tor ordine trebuie să fie împuşcat pe loc, fără judecată. Comisia extra­ordinară judeţeană nu va putea însă executa sentinţele de moarte fără confirmarea sovietului de regiment sau a comitetului revoluţionar local.

Mai 1919

Comisarul poporului rus pentru afacerile străine Talescenko

Preşedintele comisarilor poporului Republicii Ucraina Ra-covschi.”

Prezenţa lui Cristea Rakovski, om cultivat, alături de un oarecine ucrainean, între semnatarii acestei proclamaţii aberante, poate că nu i-a mirat pe Regele Ferdinand, pe Ion I.C. Brătianu şi pe generalul Averescu, cei care înfiinţaseră un serviciu ultrasecret de informaţii alcătuit din oameni cunoscuţi numai de ei şi care, în consecinţă, au privit-o probabil ca pe o notă informativă de certă valoare, însă pe mine mă uimeşte. Consider că indiferent cine a fost Rakovski în reali­tate, există o limită a bunului-simţ care nu poate fi maimuţărită ast­fel sau peste care nu se poate trece decât compromiţându-te total în ochii viitorimii.

Ambiguitatea morală a cunoscutului militant socialist dobrogean i-a sărit în ochi şi lui Lenin, care în primele zile ale lunii a trimis la Kiev o telegramă deosebit de dură:

„Către Rakovski, Antonov şi Podvoiski

Până în prezent n-am primit de la voi nici un răspuns precis, con­cret, la întrebarea ce unităţi au fost trimise în Donbas, câte puşti, săbii, tunuri, în ce gară se află primele eşaloane. Pierderea Luganskului dovedeşte că au dreptate aceia care vă acuză de tendinţe de neatârnare şi de planuri privitoare la România. Gândiţi-vă că vă veţi face vinovaţi de o catastrofă dacă veţi întârzia să daţi ajutor serios Donbasului.

Lenin

5-5-1919″.

De reţinut: planurile lui Rakovski privitoare la România nu-i erau
cunoscute lui Lenin; este însă posibil ca planul acestuia vizavi de ţara
noastră să fi fost făcut cunoscut celor trei personalităţi amintite,
proclamaţia (leninistă după stil) fiind o încheiere deloc absurdă în
acest context. Este o ipoteză şi nimic mai mult.