Pentru corecta înţelegere a ceea ce s-a întâmplat în Transilvania, Parţium şi Ungaria, a valurilor de sânge creştin (român şi maghiar) care au curs, trebuie repetat faptul că aşa-zisa revoluţie comunistă maghiară a fost actul disperării contelui Karolyi şi nu al tovarăşilor de la Moscova. Dacă nu am fost concludent în episodul precedent, cred că următorul citat din raportul Legaţiei române din Berna elimină orice dubiu: „Neizbânda politicii anglofile a Iui Karolyi 1-a adus să îndeplinească ameninţările cu care el căuta să intimideze guvernele Antantei. Aruncând asupra acestora răspunderea hotărârii sale, el a predat guvernul în mâinile proletariatului şi a demisionat totodată din demnitatea de preşedinte al Republicii Populare a Ungariei. Conform înţelegerii prealabile, guvernul comunist s-a întemeiat numaidecât la Budapesta şi lumea a fost vestită printr-un manifest că el rupe orice legătură cu Puterile Antantei şi întinde o mână frăţească Sovietului rusesc de la Moscova. În proclamaţiunea sa noul guvern din Budapesta îndeamnă la răscoală pe muncitorii şi ţăranii din Boemia, România, Serbia şi Croaţia şi îi invită a încheia o alianţă militară în contra boierilor, marilor proprietari funciari şi dinastiilor. Această nouă manoperă a oligarhiei maghiare constituie o sforţare disperată pentru a se conserva, chiar cu preţul întinderii revo-luţiunei sociale asupra întregii Europe, integritatea teritoriului Ungariei.
Rolul României în această nouă criză este de a impune demagogiei imperialiste ungureşti respectul ordinei şi al drepturilor popoarelor ieşite de sub robia maghiară. Alianţa militară, a cărei încheiere poate fi singurul răspuns dat de statele vecine ameninţate în însăşi existenţa lor de faptele necugetate ale ungurilor, este de prevăzut şi de dorit, ea rezultă din logica faptelor”. Iată unde dusese teama de hotărârea Adunării de la Alba Iulia şi de dezintegrarea Regatului Ungariei, un stat artificial conceput de burghezia maghiară pe tradiţiile şi pe întinderea posesiunilor nobiliare. Cu acordul unuia dintre puţinii nobili rămaşi după război la conducerea acestui stat, burghezia (nici pe jumătate) maghiară transferase integral puterea gunoaielor societăţii şi brigăzilor aşa-numite internaţionale. Albă sau roşie, Ungaria Mare trebuia să supravieţuiască! După cum menţiona raportul citat, era preconizat şi exportul de revoluţie, tactică absolut necesară salvării „statului nobiliar”. În toate oraşele mari din România şi în localităţile ce găzduiau efective ale armatei regale a fost răspândit acest manifest imund adresat oştirii sub forma unei chemări a soldaţilor republicani români sau, mai exact, din România: „Soldaţi! Familiile şi copiii noştri mor de foame. Până când vom îndura noi suferinţele astea? Unii dintre noi am fost din nou concentraţi, altora nu ni s-a dat deloc drumul la vetrele noastre. Şi pentru ce toate acestea? Stăpânitorii ne-au mobilizat ca să ne aibă gata pentru a ne trimite împotriva muncitorimii din oraşele şi satele noastre când aceasta va încerca să scape prin revoluţie de trântori. Ei vor să ne trimeată în Rusia ca să înăbuşim în sânge republica muncitorilor şi ţăranilor săraci. Noi nu trebuie să ne ducem. Puterea stă în mâinile noastre. Avem cu noi armele.
Nu uitaţi că soldaţii francezi au refuzat să se ducă în Ucraina. Muncitorimea şi soldaţii americani nu vor să meargă împotriva eroilor revoluţionari din Ucraina şi Rusia Mare. Ofiţerii ne mint când ne spun că vom fi trimişi să luptăm împotriva bandelor din Rusia sau Ucraina. Ei vor să ne trimeată împotriva revoluţiei sărăcimei, aruncată pe drumuri din cauza acestui război al boierilor, capitaliştilor şi al împăraţilor. De aceea hotărâ-ţi-vă să luptaţi împotriva acelora care vor să ne trimeată la noi suferinţe. Noi trebuie să luptăm numai pentru libertăţile şi dreptatea muncitorimii şi ţărănimii din România. România trebuie să fie a celor care muncesc, nu a leneşilor, a boierilor şi a hoţilor de tot soiul.
Dacă părăsiţi cazarma, luaţi armele cu voi.
Trăiască Republica muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor!
Trăiască Republica Rusă!
Jos asupritorii noştri!
Soldaţii Republicani
Citiţi-1! Povestiţi-I! Daţi-1 mai departe!”
Autorităţile române au perceput imediat mesajul. În telegrama circulară strict confidenţială trimisă „domnilor prefecţi şi şefilor brigăzilor de Siguranţă din ţară”, ministrul de interne G.G. Mârzescu – încă bântuit de spectrul evenimentelor din 13 decembrie 1918 – a făcut o amplă şi temeinică analiză a conţinutului manifestului aşa-zişilor „soldaţi republicani”, pentru a înlătura orice îndoială asupra scopului real şi pentru a sublinia pericolul potenţial cauzat de conţinutul acestuia. Teama de diaspora revoluţionară internă şi internaţională, notele informative despre cruzimea bandelor anticreştine îi produceau – se pare – insomnii, îl terorizau. Pe de altă parte, această teroare îl deşteptase cu totul vizavi de arta propagandei şi a demagogiei bolşevice: acum era capabil să răspundă cu aceeaşi monedă, cum rezultă din măsurile – din nefericire prea tributare moralei creştine – preconizate în această circulară puţin cunoscută.
Iată – fragmentar – conţinutul ei: „Propaganda bolşevistă, stânjenită prin măsurile luate după evenimentele petrecute în Bucureşti la 13 decembrie, încearcă a-şi relua firul, de astă dată însă mai precizat şi mai organizat pe o rază mai mare de
acţiune… În Bucureşti, ultimul manifest clandestin ce s-a răspândit prin oraş este imprimat pe aceeaşi hârtie şi cu aceleaşi litere ca şi manifestele clandestine răspândite înainte şi după 13 decembrie sub titlul Trăiască Socialismul sau Revoluţia Socială. Acest manifest însă are un caracter mai grav decât cele precedente, pentru că este adresat direct soldaţilor şi
îndeamnă, în sensul bolşevicilor ruşi, la revoluţia politică şi socială prin dezorganizarea armatei şi solidarizarea maselor populare. La toate acestea se mai adaugă faptul că, pentru prima oară, în consfătuirile socialiste de la Bucureşti unul dintre socialiştii maximalişti a adus omagiu lui Valeriu Marcu, care, după dovezi neîndoioase, împreună cu un alt tovarăş, Munteanu, sunt agenţi de legătură între România, organizaţia bolşevistă din Ungaria şi organizaţia spartachistă din Berlin. Se dovedeşte astfel în modul cel mai clar izvorul şi scopul acţiunei. În această situaţie, care interesează vital ordinea interioară şi siguranţa statului şi scopurile pentru care am făcut războiul, aveţi datoria să urmăriţi stăruitor şi energic toate firele organizaţiei şi a căuta din timp să anihilaţi efectele. De aceea vă şi punem în cunoştinţă cu toate faptele ce ne sunt cunoscute şi nouă… În rândurile muncitorimei şi al socialiştilor se găsesc două curente bine distincte: curentul minimalist, care are în acelaşi timp un caracter de ordine şi naţional, şi curentul maximalist, care are un caracter intransigent revoluţionar şi internaţional. Primejdia se găseşte mai cu seamă în rândurile acestuia din urmă. De aceea poliţia şi serviciile de siguranţă din fiecare localitate trebuie să cunoască pe conducătorii acţiunei maximaliste, pe agenţii lor, partizanii,
mijloacele de care dispun, legăturile ce au cu străinătatea, anume unde şi prin cine. Supravegherea acestora trebuie să fie permanentă şi organizată în aşa chip încât orice acţiune a lor de propagandă să fie făcută imposibilă. Mijloacele externe, precum arestările, nu trebuie exercitate asupra lor decât în cazul unei vine vădite, al unui fapt neîndoios constatat sau unor
prezumţiuni grave, pentru că şi în rândurile lor se pot găsi din aceia convinşi de necesitatea realizării integrale a programului socialist fără însă a admite şi terorismul ca mijloc de realizare… Acţiunea poliţiei şi Siguranţei nu poate ajunge la rezultate positive, adică la anihilarea uneltirilor străine, decât dacă pe lângă acţiunea de supraveghere se va organiza o acţiune de propagandă, de ordine şi naţională în rândurile muncitorimii. Această acţiune de contra-propagandă veţi căuta s-o exercitaţi în chipul cel mai discret şi abil…
Nu trebuie să pierdeţi din vedere de a ţine sub cea mai viguroasă suprave ghere pe străinii ţărilor bolşevizate. Vă atragem atenţia şi asupra ofiţerilor ruşi, a acelora mai cu seamă ce s-au reîntors din Germania sau Ungaria şi care, sub diferite pretexte şi misiuni, chiar de Cruce Roşie, se pot deda la acţiuni de propagandă bolşevistă. Sub aceeaşi riguroasă supraveghere veţi pune pe dezertorii români din Rusia, Ungaria, Bulgaria sau Germania, precum şi pe prizonierii români reîntorşi la vetrele lor din aceste patru ţări. Cenzura presei va lua imediat măsura ca să nu se mai permită să se strecoare în ziare nici o informaţiune sau articol care ar înregistra fapte sau succese ale acţiunei bolşeviste, nici nimic privitor la mişcările sau revendicările maximaliste din ţară şi din străinătate. De asemenea ea nu trebuie să mai îngăduie nici o infor
maţiune sau articol de critică la adresa Armatei, a Comandamentului ei, Marelui Cartier, comandamentelor de corpuri de armată sau comandamentelor locale ale instituţiilor sau persoanelor care le conduc, precum nici o informaţiune sau articol care ar putea avea vreo înrâurire asupra moralului trupelor, asupra disciplinei şi raporturilor ierarhice… În ce priveşte întrunirile publice, nu veţi da nici o autorizare. Veţi permite însă, ca şi până acum, consfătuirile grupărilor partidelor politice de ordine şi chiar consfătuirile muncitorilor, sindicatelor şi grupărilor socialiste când veţi avea deplina convingere că sunt întruniri care se ţin într-un spirit de ordine. Veţi interzice însă în mod hotărât aceste consfătuiri dacă veţi constata că ele degenerează în focare de propagandă maximalistă revoluţionară, adică bolşevistă. Cei vinovaţi de această acţiune se vor trimite imediat înaintea curţilor marţiale. Facem personal răspunzători pe toţi capii administraţiilor de executarea conştiincioasă a instrucţiunilor de faţă şi a dezvoltărei pe care ar putea-o lua acţiunea bolşevistă în judeţul lor prin indiferenţa şi neactivitatea lor”! Fără a subestima pericolul ce putea izvorî din manifestul „soldaţilor republicani”, cred că, totuşi, Circulara lui Gheorghe G. Mârzescu a fost generată de teama de nou înfiinţatul Komintern, de aflarea structurii acestuia. Avea toate motivele nu doar să se teamă, ci să fie înfricoşat.
