Parcul Ioanid, astazi – Ion Voicu, face parte din lotizarea Ioanid,cele doua fiind realizate concomitent. In anii 1909-1910,cand s-a inceput realizarea proiectului, aceasta idee a unui cartier de vile in jurul unui parc era originala in Romania.
Parcul Ioanid,sau Gradina Ioanid – asa cum era cunoscut, este situat in centrul capitalei,fiind delimitat de bulevardul Dacia si strazile Polona,Aurel Vlaicu,Dumbrava Rosie si J. L. Calderon,si a fost realizat in acelasi timp cu bulevardul.
Spatiul din centrul lotizarii de vile a fost de la inceput gandit pentru a fi amenajat ca parc. Pentru aceasta, au servit ca elemente de inspiratie scuarurile englezesti si parcurile frantuzesti,in special Parcul Monceau din Paris. Casele care fac parte din lotizare si bordeaza parcul,sunt orientate catre strazile inconjuratoare,si nu catre parc. Primul plan de parcelare si amenajare dateaza din anul 1909.1
Elementul principal al parcului este foisorul, situat de o parte a lacului, care domina mai ales prin inaltime.Exista apoi o mica cascada,grupuri de stanci care bordeaza lacul si un podet. Lacul este de mici dimensiuni,si are forma organica. Locul de joaca este centrul de atractie pentru mare parte dintre cei care frecventeaza acest parc, si anume copiii.
Circulatia se face prin alei sinuoase, care,odata urmate, dau impresia unui spatiu mai mare. Au fost realizate insa si circuite,adica posibilitati de traversare a parcului fara parcurgerea lui in intregime. Pavarea aleilor este realizata relativ recent,peste aleile existente, din dale.
Parcul Ioanid este usor accesibil din toate strazile care il inconjoara, prin intrari largi,insa datorita unghiurilor aleilor si a vegetatiei, interiorul parcului nu este vizibil din exterior. Desi situat in apropierea unei artere principale de circulatie (Bulevardul Dacia), el reuseste sa isi pastreze o atmosfera intima,primitoare , chiar izolandu-se de atmosfera agitata a bulevardului si a Pietii Romane care se afla in apropiere.
La crearea acestei atmosfere,un aport important il au cladirile care inconjoara parcul; desi realizate de arhitecti diferiti,avand deci stiluri diferite,ele formeaza o unitate atat intre ele,cat si cu parcul. La origine,acest spatiu era folosit intens de catre locuitorii caselor, accesul lor fiind inlesnit prin intrari secundare in partea din spate a curtilor. Acum,majoritatea locuitorilor zonei vin aici ,in special pentru recreere.
Dat fiind faptul ca se afla in zona centrala a Bucurestiului, parcul Ioanid este usor accesibil. Totusi,nu se afla in imediata apropiere a nici unei statii a mijloacelor de transport in comun. Acest lucru nu poate fi decat unul favorabil,pentru ca se pastreaza astfel un numar constant al celor care il frecventeaza,fara a fi supraaglomerat.
Exista si multe persone care traverseaza parcul pentru a ajunge in diferite puncte ale zonei,cum ar fi: Institutul Francez, Teatrul Bulandra, Scoala Centrala. Ei aleg acest traseu atat din comoditate,cat si din placerea de a interactiona cu acest spatiu. De fapt,in simpla trecere,parcul reuseste sa isi impuna caracterul de loc cu o personalitate proprie,pe care si-o pastreaza,indiferent de modificarile intervenite in jur,si prin care atrage.
Prima impresie a acestui parc este aceea a unui spatiu primitor,un colt de natura adus in oras si bine organizat. Majoritatea vizitatorilor sunt copii,care au amenajate si spatii de joaca,care vin impreuna cu mamele,bunicile,sau bonele lor. In rest,exista toate categoriile de varsta aici,de la cei mai tineri la cei mai in varsta.
Atmosfera de siguranta din interiorul parcului este data atat de caracterul unitar,cat si de paza de la institutiile care il inconjoara, asigurata zi si noapte. De asemenea,deoarece cladirile sunt ambasade sau locuinte,ofera un plus de siguranta,pentru ca aceste functiuni nu antreneaza trafic,si nici mase de oameni,cum s-ar fi intamplat daca ar fi existat cladiri de birouri.
Mobilierul urban – bancile – sunt suficiente pentru cei care vin,si sunt dispuse astfel incat sa se poata alege daca se vrea sa se stea la soare sau la umbra. Exista un singur fel de banci,care l-a inlocuit de curand pe cel vechi,si care are un design modern,dar se incadreaza in stilul parcului,atat prin model,cat si prin culoare si material. Cosurile de gunoi, in schimb, tradeaza o administrare neunitara a parcului, prin indiferenta fata de imaginea creata de existenta mai multor tipuri de astfel de elemente de mobilier urban.
Ca activitate care are un spatiu amenajat nu se poate aminti decat jocul copiilor,pentru care exista si un loc de joaca, si un teren pentru diferite sporturi. Acest lucru face ca aceasta categorie de varsta sa fie cel mai des intalnita,dar care aduce cu ea diferitele persone care au grija de copii. Pe langa acestia, exista si oameni de diferite varste care vin in acest parc sa citeasca,sa discute,sa se relaxeze.
Parcul Ioanid este un loc bun pentru relaxare,dar nu este preferat pentru intalnirile intre prieteni,pentru ca nu este nici de dimensiuni mari,nici nu contine o terasa sau restaurant,asa cum este preferat de majoritatea. Aici se simt bine cei veniti in grupuri restranse,pentru ca nici mobilierul urban nu ofera posibilitatea gazduirii unui numar mare de persoane in acelasi loc – bancile sunt dispuse in lungul aleilor,numai cate una,maxim doua,in afara de foisor,care grupeaza patru banci,dar care constituie si un loc privilegiat,atat prin tratare,cat si prin amplasare.
In concluzie, acest spatiu reuseste sa isi creeze o atmosfera proprie,de liniste,chiar in centrul capitalei, si sa fie un loc de relaxare pentru cei care il frecventeaza. Este destul de usor accesibil,chiar daca nu este situat in vecinatatea vreunei statii a mijloacelor de transport, dar isi pastreaza un numar constant de vizitatori,in special copii.
1.Woinaroski,Cristina – Lotizarea si parcul Ioanid, editura Simetria, Bucuresti, 2007
