Masacrul de la Bartolomeu-Brasov sau "Transeea Mortii"

De către

09/01/2010

In cele ce urmeaza voi prezenta un episod sangeros petrecut in marginea Brasovului in timpul Primului Razboi Mondial, mai precis in perioada 25-27/8-10 octombrie 1916.
Voi cita din articolul lui Bogdan Popovici , istoric si arhivist la Arhivele Statului din Brasov, articol aparut in revista Magazin Istoric in 2008 (nu mai tiu minte cand). Articolul va fi ilustrat cu imagini de epoca gasite pe acest site . D-l Molnos Péter spune ca a cumparat in 2005 dintr-o piata de vechituri din Budapesta un album cu fotografii din campaniile militare austro-ungare in Transilvania, Slovacia, Ucraina şi în Muntenegru. Voi reproduce mai multe din aceste fotografii, fiindca e interesant de studiat cum vedea inamicul (romanilor) razboiul.
Sa incep cu „incidentul” de la gara Bartolomeu-Brasov.

După cum se știe, în noaptea de 14-15/27-28 august 1916, România a intrat în război, de partea Antantei, împotriva Puterilor Centrale. Peste 2 zile, trupele Armatei II române intră în Brașov. Peste o lună, din motive strategice, ofensiva românească se oprește în Transilvania și urmează retragerea. Între 24-25 septembrie/7–8 octombrie 1916, se desfășoară bătălia Brașovului; în fața ofensivei trupelor germano-austro-ungare, conduse de generalul Erich von Falkenhayn, trupele române se retrag pe crestele Carpaților. La 8 (după unele surse 10) octombrie, în zona Bartolomeu, în cursul luptelor desfăşurate a avut loc un incident soldat cu un număr mare de morţi din parte armatei române.

Istoriografia este în general de acord asupra a ceea ce s-a întâmplat, dar prezentările variază în detalii, și uneori, interpretarea devine tendențioasă. Ziarul brașovean de limbă română, ,,Gazeta Transilvaniei”, relata evenimentul la 5 ani de la producerea lui: ,,A fost o luptă uriaşă, în cursul căreia compania şi jumătate din Regimentul 45 (Vlaşca) îşi cheltuise întreaga muniţie. Inamicul, văzând rezistenţa îndârjită ce i se opune, era de credinţă că în faţa sa se găseşte o puternică ariergardă românească. În consecinţă a concentrat puteri şi mai multe şi după două zile de lupte, a forţat în noaptea spre 10 oct. (duminică) trecerea liniei ferate dincolo de gara Bartolomeu, pe care o apăra căpitanul Cristescu Sava cu 1/2 companie, care a fost nevoit să se retragă în faţa puhoiului inamic. Prin retragerea aceasta subită în decursul nopţii, aripa stângă a liniei de trăgători, care se afla înșirată de-a lungul liniei ferate dincoace de gara Bartolomeu spre gara Braşov, a rămas descoperită şi neavizată despre cele întâmplate. Inamicul, care trecuse linia ferată folosindu-se de întunericul nopţii, a strecurat două mitraliere în depozitul de maşini de la Bartolomeu, aşezându-le într-un geam spre flancul stâng al liniei de trăgători, iar la spatele liniei de trăgători se furişaseră soldaţi germani înarmaţi cu grenade de mână. În zorile dimineţii de 10 Oct. compania românească s-a trezit deodată din flanc cu un foc ucigător de mitraliere. Mulţi soldaţi au căzut morţi în primele momente. Cei rămaşi în viaţă au început să se retragă spre oraş. Făcând însă câţiva paşi înapoi, au fost întâmpinaţi cu grenade de mână. Din aproximativ 250 soldaţi, câţi se găseau de-a lungul liniei ferate, n-a scăpat nici unul cu viaţa. Toţi au fost ucişi în mod barbar din flanc şi de la spate. Actul acesta de cruzime, pe care-l recunoaşte şi inamicul în descrierea luptei de la Bartolomelu, a fost fără îndoială un act de răzbunare pentru lupta de 2 zile, pe care au susţinut-o eroii români căzuţi şi temerea că adversarul, care i-a oprit timp de 2 zile înaintarea, se găseşte în număr cu mult mai mare decât a fost de fapt. Imediat după luptă un ofiţer inamic a fotografiat linia de trăgători cu soldaţii români căzuţi… De încheiere încă o constatare, făcută de inamic. La soldaţii căzuţi în linia de trăgători, nu s-a găsit nici un cartuş. Dovadă, că în lupta de 2 zile au tras toate gloanţele”.

Cadavrele soldatilor ucisi in „Transeea Mortii”, in fapt langa valul de pamant al terasamentului de tren de vis a vis de batrana biserica Sf. Bartolomeu.
Dupa unele din aceste imagini s-au tiparit chiar carti postale!
Remarcati femeile ce au adus si copii sa asiste a inspaimantatoarea priveliste…

Există și o relatare a unui participant la lupte, din perspectivă germană. H. Wachner reproduce mărturia unui ,,locotenentul prusac G.”: „în primele ore ale dimineţii românii stăteau încă culcaţi într-un câmp de cartofi, înaintea terasamentului căii ferate şi au încercat să ne atace dinspre flanc, dar cum se lumina se retrăgeau până la calea ferată. Acum am primit eu, în calitate de comandant de pluton ordinul, de a mă deplasa cu o trupă la hambarul feroviar şi la canton, de unde puteam să-i prindem pe românii de la linia ferată. Am adus trupa în poziţie şi am deschis focul asupra companiei române înşirate de-a lungul căii ferate. Din păcate am avut după vreo 200 de trageri un blocaj, după care în dreapta mea, lângă canton, intră foarte curajos pe poziţie o armă ungară trăgând şi ea vreo bandă de mitralieră, dar este nevoită să-şi schimbe poziţia, din cauza focului intens din partea română şi a atacului cu grenade de mână. Între timp caporalul Straßburg, ochitorul meu, mi-a reparat blocarea armei şi a tras din nou în lungul căii ferate, realizând un asemenea efect, încât acei puţin români rămaşi în viaţă au făcut semne de predare. Am pornit împreună cu ungurii şi am găsit întreaga companie română, înşirată într-o linie compactă, moartă lângă linia ferată, în afară celor 40–60 de soldaţi, pe care i-am luat prizonieri”. Autorul german subliniază și el puternica opoziție militară a unitor românești; relatează, impresionat, și el despre amploarea măcelului; își justifică, implicit, acțiunile prin situația de luptă; afirmă că au fost luați prizonieri și… își asumă acțiunea de decimare a inamicului.

Soldatii sunt ingropati…

O altă relatare este citată de C. Kirițescu, și aparține unui corespondent de război german, care se arată înfiorat de tragedie: ,,Compania moartă zace acum în ţarina din marginea drumului. Om lângă om, stau acolo, aşa cum au căzut în ziua luptei, sub focul năprasnic al mitralierelor, cu expresia celei mai grozave spaime pe feţele lor galbene ca ceara şi cu mâinile întinse, ca şi cum ar fi vrut să se apere de năpasta ce-si întindea ghearele spre ei (…) Poate că chiar mâine se va pune în acest loc o cruce făcută din scândură, cu inscripţia: «aci se odihneşte o companie românească»”.

Acestea sunt relatările cele mai apropiate cronologic de eveniment. Ele prezintă o luptă violentă, în care armata română a rezistat cu încăpățânare, fapt care a amplificat riposta inamicului; din partea română, s-a produs o eroare care a contribuit la tragicul deznodământ. Cât despre autorii efectivi ai acțiunii, există o neclaritate: sursele maghiare încearcă să își atribuie, dar nu tranșant, paternitatea acțiunii de la Bartolomeu; o sursă de limbă germană își asumă operațiunea; prefectul de alte surse susțin ca ar fi vorba despre un sas din Vulcan, de lângă Brașov. Exceptând relatarea ziaristului român, din 1921, celelalte surse nu vădesc însă, în opinia noastră, o premeditare a unui masacru de asemenea dimensiuni, instincte criminale de altă natură decât cele generate de situația de război.

După părerea noastră, relatările istoriografice de genul celor prezentate mai sus s-au dezvoltat într-o direcție neprofesionistă și agresivă. Era, considerăm noi, firesc ca soldații români să opteze pentru a-și face datoria, a se retrage sau a se preda inamicului; au decis să reziste, și au luptat eroic pentru a-și îndeplini misiunea. Pe de altă parte, nu știm în ce măsură se poate pretinde inamicului să ia prizonieră o trupă care, după toate mărturiile, a rezistat cu îndârjire și a refuzat să se predea; la fel, e discutabil de ce doar la Bartolomeu este imoral să înconjori și să ataci din spate și flancuri o trupă inamică, în timp ce în orice alte bătălii aceasta ar fi o acțiune strategică lăudabilă. A fost o ciocnire între două trupe combatante, fiecare cu misiunea ei, și care, în împrejurările războiului, au ajuns într-un sever decalaj din punct de vedere al poziției și al tehnicii de luptă. Atribuirea acțiunii și unor atitudini etnice, o considerăm eronată și exagerată.

După război…

În toamna anului 1920, societatea Mormintele Eroilor a trimis un reprezentant la Braşov, pe căpitanul Ioan Iorga, care să se ocupe de amenajarea mormintelor căzuţi pe frontul braşovean. Evident, unul din locurile pentru care trebuia organizat un cimitir, a fost locul masacrului de la Bartolomeu. Mai mulți autori ignoră însă faptul că ofițerul nu a acționat independent. S-a scris că ,iniţiativa şi conducerea construcţiei au aparţinut «unui om de inimă, priceput şi energic», căpitanul I[oan] Iorga, ajutat cu dăruire de populaţia românească a oraşului, de instituţiile publice şi particulare… Aşazicând din nimic, d-l căpitan lorga a înfăptuit acest cimitir monumental” susține entuziast reporterul ,,Gazetei Trasilvaniei”, în 1921.

Cercetând arhivele Primăriei, se conturează un fapt dificil de interpretat astăzi în toate implicațiile sale: toată acțiunea nu a respectat procedurile administrative obișnuite în epocă, în Brașov; nu există nici un plan, nici o solicitare de autorizație de amenajare a zonei. Corespondența purtată de domnul căpitan Iorga cu autoritățile administrative locale avea un ton destul de imperativ, iar ceea ce va urma va purta permanent amprenta unei relații tensionate, între cutuma (și legea) administrației locale și atitudinea ofițerului român.

Modul în care primarul Brașovului de atunci, Ernst Karl Schnell, îl prezintă ulterior pe căpitanul Iorga indică faptul că nu îl agrea mod deosebit. Astfel, Schnell relatează despre statuia din lemn a unui honved, care era ridicată în Livada Poștei; căpitanul Iorga ar fi scos capul honvedului, ar fi pus în loc un cap de dorobanț, și în felul acesta a transformat statuia într-un monument dedicat ostașului român…

Referitor la monumentul din Bartolomeu, fostul primar al Brașovului face o dezvăluire asemănătoare: ,,Același căpitan I[orga] trebuia să facă și să amenajeze și să decoreze artistic cimitirul eroilor de la Bartolomeu. Pentru cimitirul eroilor germani, inginerul locotenent Stump făcuse un monument din piatră cioplită, și deasupra era un vultur sculptat în piatra. Căpitanul I[orga] a găsit piesele acestui monument în atelierul armatei germane de pe terenul D. Gertner & Co, complet gata. El a pus pur și simplu monumentul destinat pentru cimitirul din Livada Plăieșilor [azi, str. C. Lacea, n.m., BFP] în cimitirul eroilor din Bartolomeu, și acolo, pe una din pietrele de jos unde era gravat «Proiect realizat de locotenent Stump» acuma stă numele căpitanului roman” [mai exact: „Lucrat de Căpitanul Iorga Ioan din Cavalerie”, n.m., BFP]. În măsura în care relatarea este reală, ironia istoriei a făcut ca monumentul destinat soldaților germani, acuzați astăzi de ,,crimă de război”, să fie considerat un simbol al eroismului românesc: ,,un vultur aşezat pe un soclu de piatră simbolizează eroismul celor căzuţi”.

Cimitirul a fost organizat de-a lungul căii ferate și ,,de la fereastra vagonului îl treci în revistă. Într-un spaţiu de trei metri lăţime abia, dar lung de peste două sute, câteva pietre funerare vârfuite cu o cruce se ţin una după alta, iar în mijlocul lor, dominându-le, un monument simplu, ca o urnă închisă cu o acvilă deasupra. La capătul şirului de morminte, pe o troiţă, inscripţia cuvintelor Reginei Maria: «Nu trebuie să-i plângem pe eroi, ci să-i lăudăm în cântece pentru ca slava numelui lor să treacă în legende»”. Peste drum de inscripţie, pe peretele alb al unui depozit al gării, o cruce neagră e desenată şi sub ea o dată: 8.X.1916” (O. Șuluțiu). Reporterul ,,Gazetei…” oferă o descriere mai exactă asupra modului în care arăta cimitirul în 1921: ,,Cimitirul, care înainte era o afundătură, a fost ridicat cu multă trudă peste nivelul liniei ferate şi are o lungime de 250 metri. Sunt 18 morminte comune înzestrate cu pietre frumoase, cu cruci de fier, dintre care 13 morminte conţin osemintele a 455 eroi, iar 5 morminte sunt goale pentru primirea osemintelor găsite, care încă nu s-au putut transporta în cimitir. Între cei morţi sunt osemintele căpitanului Cristescu Sava, a 3 căpitani şi a 3 locotenenţi necunoscuţi… Deasupra mormintelor, ca şi între morminte, sunt frumoase straturi de flori, iar jur împrejur pietriș. În mijlocul cimitirului se înalţă un monument masiv, de-o înălţime de aproximativ 3 metri. Pe un piedestal masiv construit din blocuri de piatră, este fixat un vultur cioplit din piatră — simbolul gloriei eterne. Monumentul e încadrat de 8 obuze mari de piatră legate laolaltă cu lanţuri de fier”. Pe fiecare latură a monumentului se aflau inscripții de recunoștință.

În anii următori, 4 blocuri de piatră stilizate au fost dispuse în jurul monumentului, iar pe ele s-au inscripționat texte comemorative; la fel, textul reginei Maria a fost inscripționat și pe soclul monumentului (de precizat, date fiind unele atribuiri eronate, că acest text nu a fost dedicat special monumentului din Bartolomeu, ci este un text care apare pe mai multe monumente ridicate de Societatea „Mormintele Eroilor”).

Regele și regina

În anul 1921, la 7 iulie, s-a organizat ,,un festival pentru preamărirea eroilor căzuți în luptele de la Brașov”. A participat ,,Reuniunea muzicală română” din Lugoj, condusă de Ion Vidu. ,,Corul a ținut să ia parte la serbarea dezvelirii monumentului eroilor”. A rulat filmul ,,Evocațiuni eroice”, realizat de Societatea „Mormintele eroilor” din București. Momentul central al serbărilor a fost sosirea familiei regale la Brașov. Regele Ferdinand, Regina Maria, Principele moștenitor Carol și principesa Maria au sosit la „Gara de nord” a orașului la ora 11, fiind primiți de prefect, primarul orașului şi prefectul Poliției. Primarul Schnell i-a întâmpinat cu pâine şi sare. Delegația a coborât ,,într-un cortegiu de automobile” pe str. Fântânii [azi, Bd. Eroilor] şi pe Strada Lungă, toate împodobite ,,cu verdeață şi steaguri”. La Bartolomeu, era organizat un pavilion, pentru oaspeți, tribune pentru public, drapele si ghirlande; familia regală a trecut în revistă gărzile de onoare ale celor 15 regimente reprezentate la serbare. Au urmat obișnuitele discursuri, dintre care îl remarcăm pe cel al prefectului județului, V. Mateescu. Acesta, în prezența reprezentanților sași ai administrației locale, după ce a citat un reporter de război german care atribuia ofensiva brașoveană exclusiv unor trupe germane…, ,,preda monumentul în grija orașului”. Primarul Brașovului, Karl Ernst Schnell, ,,citește în românește” discursul („Inimi recunoscătoare şi mâini pioase (sic!) au clădit eroilor care odihnesc aici un demn lăcaș de odihnă…, iar în onoarea şi pentru veșnica păstrare a amintirii lor, au ridicat monumentul…”) și își ia „angajamentul pios de a păstra cu sfințenie monumentul eroilor” de la Bartolomeu. După ce principii moștenitori depun crini albi pe morminte, „MS Regele cere să îi fie prezentat căpitanul I. Iorga, pe care îl felicită călduros. MS Regina de asemenea mulțumește căpitanului Iorga pentru ceea ce a făcut la Bartolomeu ca sa eternizeze sacrificiul eroilor”. Serbarea s-a încheiat cu defilarea trupelor şi a gărzilor de onoare, după care Suveranii s-au înapoiat la gară, în timp ce Principele moștenitor a mai întârziat în oraș, având o recepție la regimentul vânătorilor de munte…

La 17 octombrie 1921, Societatea „Mormintele eroilor” din Brașov trimite o scrisoare Primăriei Brașov, în care „ține să vă mulțumească pentru concursul ce ați binevoit a da dlui căpitan Iorga Ioan, de la aceasta societate, la ridicarea şi construirea acestui cimitir”. Nu știm cum a fost primită această mulțumire de administrația brașoveană, deoarece alte evenimente erau în derulare…

În 25 septembrie, căpitanul Iorga, „delegatul Societății Mormintele Eroilor”, raportase garnizoanei Brașov că „cimitirul Eroilor de la Bartolomeu ce s-a dat pentru păstrare şi îngrijire orașului Brașov, este într-o stare foarte deplorabila (sic!). …În mai multe rânduri am intervenit şi am atras atențiunea ca în Cimitirul eroilor de la Bartolomeu buruienile sunt crescute de un metru, iar florile şi brazii încep a se usca, din cauză că nu e îngrijit. De la predarea cimitirului din 7 iulie a.c., nici florile, dar nici brazii şi nici șoseaua nu s-a mai udat, deși carul cu apă trece zilnic pe lângă această șosea. Florile, brazii şi castanii care erau plantați şi înrădăcinați cu grijă şi deosebită tratare, au început a se usca, prin ce (sic!) s-a cauzat mari daune. Neputând suferi amânare, am fost silit a începe lucrările din nou la acest cimitir… După cele raportate cu onoare vă rog a interveni la locul în drept (la domnul primar Dr. Schnell), iar vinovații să fie aspru pedepsiți pentru neglijența şi nepăsarea lor, pentru ținuta lor nepatriotică, prin care au atras indignarea vizitatorilor şi a publicului”. În egală măsură, căpitanul Iorga înaintează o reclamație și la Prefectură care, în 5 octombrie, transmite Primăriei orașului dispoziția de „a lua măsuri îndată ca aceste morminte neglijate de Primărie sa fie îngrijite, având a trage la răspundere pe nepăsătorii însărcinați cu îngrijirea acestor morminte”.

Primarul Schnell se deplasează în 15 octombrie 1921, la ora 10, la fața locului unde încheie un proces-verbal în care notează: cimitirul este în „în stare bună. Este adevărat că cea mai mare parte a brazilor plantați nu s-a prins; cauza poate fi numai faptul că au fost plantați prea târziu şi au fost în parte şi prea mari. O înlocuire a lor trebuie să se facă la timp potrivit la primăvară. Dintre castanii plantați au rămas toți în bună stare afară de 2 sau 3… În sfârșit notăm că șoseaua municipală de-a lungul cimitirului (strada Fabricii) a fost închisă în decursul verii cu sârmă ghimpată [de căpitanul Iorga, n.m., BFP] şi circulația a fost cu desăvârșire împiedicată, din care cauză a fost imposibilă stropirea zilnică ce se ordonase. Abia la finele lui august a.c., după multe osteneli i-a reușit Primăriei să obțină înlăturarea închiderii șoselei. După câteva săptămâni dl cpt Iorga a dispus să se închidă din nou strada şi abia la 11 octombrie a.c, în urma intervenției Primăriei, a fost din nou deschisă; de atunci funcționează şi stropirea ei”. În urma acestor vizite, pe 28 octombrie, Primăria răspunde Prefecturii că plângerile ,,nu corespund faptului şi protestam cel mai energic contra unei astfel de învinuiri”.

Căpitanul Iorga nu a reclamat însă situația doar garnizoanei și prefecturii. Printr-o adresă a Societăţii „Mormintele eroilor” (transmisă anterior mulțumirilor adresate Primăriei Brașov), situația cimitirului este reclamată și Ministerului de interne. În 23 octombrie, H.D. Mihali, inspectorul general administrativ, însoțit de prefect și de căpitanul Iorga, au fost la fața locului, și au constatat măsurile ce se impuneau: să se curețe pietrișul prea mare; să se înlocuiască brazii uscați; „o parte din pietrele funerare trebuiesc aşezate pe fundațiuni de beton, pentru că, din cauza slăbirii terenului, au început să se aplece”; să se construiască o gheretă cu un paznic. Aceste constatări au fost transmise Primăriei Brașovului de către Ministerul de interne, prin intermediul Prefecturii.

Pe de altă parte, așa cum indica mai sus și primarul Schnell, Primăria fusese sesizată de acțiunile căpitanului Iorga și, în 10 octombrie 1921, în Primărie un referent raporta că ofițerul român „a închis iarăși fără motiv strada municipală care se duce [pe] lângă cimitirul eroilor la oborul orașului, unde se ține târgul de vite, atât târgul săptămânal, cât şi târgul de țară; afară de aceasta, mijloacele şi comunicația din plasa de sus a județului Brașov [sunt afectate]. Închiderea s-a făcut în mod[ul] cel mai primitiv, punând o grindă pe stradă… Având în vedere că noaptea foarte ușor se poate a se întâmpla o nenorocire, voind a trece un automobil sau o altă trăsură pe strada numită, având în vedere că comunicația (sic!) e foarte împiedicată mai cu seama la 19–20 octombrie la care zile se ține târgul de țară, vă rugăm cu insistentă ca să binevoiți a dispune de urgență imediata deschidere a străzii numite. Am cerut-o deja de la domnul căpitan Iorga, dar până acum fără rezultat”. În adresa destinată căpitanului Iorga, se amenință că în cazul în care nu se va deschide strada, se va reclama la Ministerul Comunicațiilor și la Ministerul de Război. A doua zi, se putea circula din nou…

În cele din urmă problemele se pare că s-au rezolvat, deoarece în anul 1922 Comitetul central al «Societarii Mormintelor eroilor cazuri în război» şi-a exprimat „viile sale mulțumiri pentru îngrijirea plina de dragoste a mormintelor eroilor şi ne-a rugat a aduce aceste mulțumiri la cunoștința populației”. Un alt element menit să rezolve problema fost… exproprierea. La mijlocul anului 1922, după ce prefectul încredințase Primăriei îngrijirea cimitirului eroilor, se constată: „conform decretului 1693/92 publicat în „Monitorul oficial” nr. 20 din 29.04.1920, urmează ca terenurile necesare cimitirelor de eroi să fie expropriate de către Ministerul de război, trecând apoi definitiv în proprietatea acestuia”.

Epilog

În jurul anului 1970, zona Bartolomeu a suferit o serie de modificări urbanistice. Cu această ocazie s-au restructurat traseul căii ferate și al străzii. Ca urmare, cimitirul eroilor a fost dezafectat, iar osemintele eroilor au fost deshumate şi plasate într-o altă biserică din Brașov. A rămas pe loc doar monumentul, care așteaptă și astăzi o poziționare menită să îl pună în valoare…

Bogdan-Florin Popovici/ Brasov-2008

Tunuri romanesti capturate de nemti, in Pta Sfatului din Brasov, dupa batalia pentru Brasov 24 septembrie/7 octombrie în urma căreia Armata a 2-a română este obligată să se retragă pe crestele Carpaţilor.

Soldati germani la Brasov…

Tunuri romanesti capturate in cursul bataliilor

Prizonieri romani la Brasov

Brasov – 1916

Predeal, dupa confruntarile cu armatele germano-austro-ungare din perioada 30 septembrie/13 octombrie. Armata germano-austro-ungară încearcă să străpungă frontul românesc spre Valea Prahovei, dar românii rezistă şi ofensiva eşuează, oprindu-se în data de 10 oct/23 oct.