Trăim într-o nedorită aducere aminte; remember cu paltoane în apartamentul înfrigurat, penitenciar benevol la a cărui intrare se află lozinca sudată flegmatic în sufletul fiecăruia dintre noi: «Să trăiţi bine!» Ea se află deasupra unui capăt de linie pentru majoritatea dintre noi şi reprezintă contrariul realităţii, îndemn la care nu visa nici măcar celebrul navigator Cristofor Columb, stapân cândva peste Noua Spanie. Dar îndemnul nu ţine de navigaţie ci mai degrabă de interesanta corelaţie dintre Moarte şi Busolă.
Apoi, trecând pragul porţii deasupra căreia tronează lozinca amintită, descoperi un singur drum la capătul căruia se află o Biserică Neagră. Între aceasta şi poarta de intrare în penitenciar este un permanent du-te vino de oameni în aceleaşi haine de zeci de ani. Cu venirea zilelor de toamnă târzie, care prefigureză iarna, reîntâlneşti garderoba optzecistă, cenuşie, greoaie şi depresivă, neschimbată de două decenii, deoarece nici chipurile nu doresc o altă fizionomie. Toamna şi iarna ne coboară într-un remember istoric şi comportamental punctat cu serialul facturilor în creştere, al căror grafic ascendent aminteşte de galopantul cincinal care dura cândva patru ani!
Rutina mizerabilă care nu aduce nimic, nici măcar ameliorarea mersului în gol, dezarticulează idealuri şi speranţe în mai bine; aceeaşi şcoală insalubră, friguroasă, cu toaletele sparte şi lavabouri fără apă îţi aşteaptă copilul să-i ofere dezamăgirile recurente ale unor profesori traşi pe sfoară de propriul destin. Aceleaşi şpăgi şi atenţii cumpărate precum, în anii’80. Nimeni nu mai are răbdare să trăiască, să simtă trecerea timpului. În forfota străzii cauţi schimbarea de profunzime însă este cu mult prea devreme. România nu a scăpat de ceea ce Europa a uitat până şi partea de concept: foamea! România anilor’30, abia scăpată de recesiune, reuşea anevoie să elimine acest stres naţional, dar a fost doar preţ de clipe la scară istorică. Vedem un popor hăituit în mod deliberat, cu viitorul ancorat într-un trecut disimulat în trei cuvinte: «Să trăiţi bine!»
Peste lumea aceasta păcălită şi jefuită de perspective se văd o succesiune de mutre decizionale, fiecare cu o problemă fizionomică, care asunde suflete decapitate: rânjet, miopie, strabism, astigmatism. Gnomi istorici stăpâni absoluţi peste o umanitate redusă la comportament şi aşteptări optzeciste. Evadări din lagăr se petrec în ultima vreme, chiar cu acte oficiale, spre deosebire de trecutul optzecist; perspectivele de după, au rămas însă aceleaşi. Incertitudinea este primul sentiment dureros căci ea te va însoţi până la ultima ta suflare valahă. Frigul de acasă, foamea ca perseverenţă cotidiană, cenuşiul străzilor pline de băltoace, râgîielile beţivilor nocturni, timpul care se scurge inutil şi identic, toate acestea sunt reperele unui alt îndemn: să nu uitaţi comunismul!
