Terorismul în România

Menţionat sporadic în manualele şi cursurile de istorie a românilor, şi atunci doar când vine vorba de Mişcarea Legionară , acest mijloc de impunere a unui scop politic- terorismul- are o tradiţie cel puţin bimilenară pe acest teritoriu.A recurs la el, de exemplu, Burebista, care a devastat tot ce-i stătea în cale, reuşind să construiască imperiul tracilor prin sânge, spaimă şi intimidare.

Trei secole mai târziu, după retragerea legiunilor romane din Dacia, populaţia băştinaşă a fost expusă bandelor migratoare, fiind nevoită să se retragă în munţi pentru a supravieţui.Când şi când, în regiunile de dealuri şi câmpie părăsite de localnici, invadatorii înjghebau mici state, formaţiuni politice perisabile dinaintea altor invadatori, inclusiv dinaintea „muntenilor”, care voiau să nu se uite cine era stăpânul real al pămânului.Teroarea era la ea acasă, principalele victime fiind femeile, bătrânii şi copiii, în caz că nu erau făcuţi sclavi.Înaintea ungurilor şi a avangărzii secuieşti s-a făcut în Panonia, Parţium şi Transilvania, tot prin teroare, cum ne sugerează numărul mare de voievozi transilvăneni căzuţi la datorie.Invazia mongolă a însemnat măcel şi, iarăşi, teroare.După constituirea statelor româneşti Moldova şi Ţara Românească, teroarea s-a ramificat, adăugându-se două forme inerente „statului de sine stătător şi civilizat”:lupta pentru putere şi măsurile pentru întărirea administrativă şi morală, forme ce au făcut să curgă râuri de sânge rareori vinovat.Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Alexandru Lăpuşneanu sunt exemple clasice.O ultimă formă ”veche” de teroare s-a manifestat sub numele de luptă socială, cu mii şi zeci de mii de victime inocente de-o parte şi de alta a baricadei.Aceste patru forme, din fericire niciodată concomitente, nu au dispărut şi nu vor dispărea de pe teritoriul românesc, şi nu numai.Secolul al XX-lea a adusîn completare noi componente: teroarea bolşevică, teroarea rasistă, terorismul ideologic şi terorismul ca formă de luptă a statelor mici împotriva marilor puteri sau pentru obţinerea independeţei naţionale, acestea manifestându-se mai mult sau mai puţin pe teritoriul românesc ( al României Mari!).

Întrucât spaţiul nu-mi permite să fac o incursiune în istoria terorii pe pământ românesc, mă voi rezuma la acţiunile teroriste din secolul trecut, la fel de numeroase ca şi cele din epocile precedente, la fel de sângeroase, cu efecte asemănătoare asupra viitorului apropiat.

Având drept preambul răscoala ţăranilor din anul 1907, eveniment sângeros la declanşarea căruia au contribuit „studenţi” străini de origine leninistă, expulzaţi de îndată ce erau prinşi din raţiuni de stat încă nedesluşite, revoluţia bolşevică a generat o succesiune de acţiuni terorsiste pro şi contra care au dinamitat nu numai viaţa paşnică proprie regimului democratic, ci însăşi existenţa României Mari.Aceste consecinţe trădează marea putere ce a alimentat din umbră dimanica violentă a istoriei interbelice româneşti, adică Uniunea Sovietică, singura putere interesată – cum vedem şi astăzi în cazul Rusiei – de destrămarea statului naţional român.Bolşevismul, această monstruasă falsificare a marxismului, ascundea de fapt vechea tendinţă a Rusiei ţariste, acum în formă ideologică şi condusă nu de germani, ţar şi nobilimea „rusă”, ci de evrei.La doar două decenii de la primele congrese sioniste, o parte dintre evrei a optat pentru cucerirea lumii în numele unui comunism ale cărui origini nu sunt deloc caracteristice iudaismului, ele fiind împărtăşite de evreii sectanţi esenieni şi creştini în antichitate, de iezuiţi şi de iluminaţi în epocile mai noi.Din acest motiv o bună parte a diasporei evreieşti a rămas credincioasă liberalismului şi democraţiei.Aşadar, la finele anului 1917, evreii erau deja împărţiţi în două tabere radical opuse, cu toate că ambele urmăreau acelaşi obiectiv: stăpânirea lumii.Acuzaţiile unilaterale, generalizatoare, aduse evreilor în totalitatea lorsunt prin urmare nedrepte.Faptul că uneori evreii social-democraţi sau liberali i-au susţinut pe bolşevici se explică prin legăturile de rudenie sau pe linie masonică.În orice caz, implicarea lor politică la vârf a condus la crearea nazismului, stalinismului, cuzismului şi chiar a Mişcării Legionare, toate regimuri care vor fi ori promiteausă fie antievreieşti şi antidemocratice.Punând punct acestor consideraţii, necesare pentru evitarea confuziilor, să vedem cum s-a manifestat terorismul bolşevic în România, cine l-a susţinut şi ce reacţii a provocat.

Prin semne a ceea ce urma să se întâmple au apărut în noiembire 1917, o dată cu propunerea generalului rus Scerbacev adresată feldmareşalului Mackensen şi arhiducelui Iosif de a încheia un armistiţiu peste voinţa României.Revoltat, regele Ferdinand a pronunţat un discurs memorabil în cadrul Consiliului de Miniştri, ţinut la Iaşi în ziua de 21 noiembrie, din care spicuiesc aceste cuvinte: „Când am intrat în război, ştiam că va fi greu, prevedeam chiar că se poate să fim învinşi.Nu mi-a putut trece însă prin minte că vom fi victimele unui act de trădare fără precedent în istorie şi că astfel va veni o zi, cum e cea de azi, în care să trebuiască să vedem cum ieşim cu onoare fără a ne sinucide”.Soarta ţării părea pecetluită, armistiţiul încheiat la Focşani precizănd că va fi în vigoare până când „chestiunea păcii sau a războiului va fi hotărâtă de Adunarea Constituantă a întregii Rusii”…Voinţa României nu conta!Concluzionând, la Brest-Litovsk se purtau tratative de pace între Puterile Centrale şi evreii bolşevici în frunte cu Troţki, care vorbeau în numele Armatei Ruse ( a se remarca tupeul acestora ).România, care în curs de o lună mai pierdea şi Tezaurul, din ordinul lui Lenin, era în acest mod pregătită să cadă în mâinile evreimii revoluţionare.La data respectivă şansele de supravieţuire ţineau de un miracol.Convins de victorie, Lenin a ordonat agenţilor bolşevici din armata rusă să incite soldaţii la dezarmarea armatei române, la terorizarea populaţiei cu scopul creării unei „stări revoluţionare”, trimiţând şi un asasin cu misiunea să-I elimine fizic pe rege, pe Ionel Brătianu şi pe generalul Scerbacev.România se afla în calea extinderii revoluţiei spre vest şi spre Balcani.Trebuia să dispară?Cum?Asasinul urma să proclame România republică sovietică şi să conducă noul guvern bolşevic „român”.Se numea Simeon Grigorevici Roşal şi, deşi era evreu, ucisese cu mâna lui numeroşi negustori evrei din Kronstadt!Această bestie, care se lăuda că a aruncat cadeţii ruşi în cazane cu ulei în clocot, venise la Iaşi în fruntea unei suite de 80 de criminali, înoţit de metresa sa, descrisă de Nicolae Iorga ca ” destul de elegantă „.Roşal s-a prezentat oficial ca Preşedinte al Republicii de la Kronstadt!Tupeul lui a surprins autorităţile române care însă, după momentele de consternare, au revenit cu picioarele pe pământ.Aveau de ales între susţinerea bolşevicilor ( curată sinucidere ) şi trupele „albe” ucrainene conduse de colonelul Drozdovski.Cu excepţia lui Take Ionescu, mare orator dar om politic catastrofal, toţi au mizat pe alianţa cu „albii”, Regina Maria, implicată sentimental datorită înrudirii cu familia ţaristă, neadmiţând niciun contraargumet.A fost susţinută cu dovezi care îl incriminau pe Roşal de generalii Prezan, Averescu şi Scerbacev, unele provenite chiar din birourile conducerii bolşevice, probabil de la Hristea Racovski, un personaj misterios care în acele momente trata în secret cu emisarul Reginei, colonelul Joe Boyle.Pe de altă parte, prezenţa detaşamentul de asasini bolşevici se făcea oră de oră tot mai simţită.Mahalalele Iaşului se inflamaseră, ameninţând să devină fiecare în parte o veritabilă curte a miracolelor.Tâlharii, violuri, hoarde de beţivi ( unii falşi ) rătăcind după miezul nopţii anume pentru a teroriza populaţia, coroborate, făceau viaţa imposibilă.Era o tactică veche, rudimentară şi totodată imprudentă, dacă se ţine seama că în oraş se afla Înaltul Stat Major român; poate că era o sfidare.Încă toleraţi, bolşevicii s-au făcut stăpâni peste un cartier pe care l-au proclamat „republică sovietică”…În mai puţin de o oră rechiziţionaseră câteva clădiri, într-una amenajând ad-hoc un Tribunal revoluţionar, între prinşii urmând a fi judecaţi pentru „trădarea poporului” figurând şi bunicul meu dinspre tată, medicul Ioan Bădescu.Nu ştiu dacă s-au pronunţat şi executat sentinţe, tânăra republică fiind nimicită, după câteva ceasuri de existenţă, de către un detaşament de „albi”.Fireşte, un număr de soldaţi ruşi şi de români vagabonzi a protestat zgomotos, apoi s-a dedat la deja obişnuitele acte de vandalism.Disperaţi, comercianţii, majoritatea evrei, au ameninţat cu închiderea prăvăliilor dacă nu se iau măsuri de siguranţă.La orizont pâlpâiau foametea şi sărăcia.Haosul.Anarhia.Trecându-se peste opoziţia lui Take Ionescu, care, în numele libertăţii de expresie, se opunea oricăror măsuri restrictive, guvernul român a trecut la represalii.Orice întârziere putea deveni fatală pentru viitorul democraţiei şi, mai ales, pentru existenţa României.Bolşevicii instalaseră, din fericire fără succes, o bombă la Palat şi încercaseră să-l răpească sau să-l asasineze pe generalul Scerbacev, condamnat de Lenin la moarte, ordin văzut şi comentat cu „marele conducător” de Mihail Gh. Bujor.Generalul rus i-a cerut în aceste condiţii lui Ionel Brătianu să creeze un comitet antibolşevic care să lupte contra dezagregării Rusiei şi a armatei ruse, însă a primit un răspuns demn de Take Ionescu: „Nu pot mobiliza niciun singur soldat român pentru a vă apăra contra propriilor dvs. trupe fără a mă vedea amestecat în luptele interne din Rusia şi fără a provoca un conflict cu noii săi conducători”.Iată o optuzitate rară la creatorul României Mari!Este sinfromul tipic al naţiunii mici…Frica şi laşitatea erau, şi continuă să fie, cei doi poli ai politicii româneşti.Nici la Iaşi, deşi cuţitul ajunsese la os, românii nu s-au dezminţit.Nu mă refer doar la atitudinea „democratică” a lui Take Ionescu sau la răspunsul „neutru”  al lui Ionel Brătianu, ci la momentul arestării lui Roşal şi a bandei lui de asasini.În noaptea de 8 spre 9 decembrie, un detaşament de „albi” a luat cu asalt gara Socola, unde bandiţii ieşiseră în întâmpinarea unui tren cu aproximativ trei mii de bolşevici programaţi să prade Iaşiul, să însceneze, cu alte cuvinte, un război civil care ar fi distrus structura politică şi socială a ţării.Ei bine, cei care i-au dezarmat şi arestat pe bolşevici au fost cazacii, trupele române rămânând în spate, la adăpost „politic”!Înaintaţi Diviziei aIV-a ruse, Roşal şi alte câteva bestii au fost executaţi prin împuşcare.Primul contact cu terorismul bolşevic fusese realmente blând.Cu toate că statul român s-a aflat, la un moment dat, pe marginea prăpastiei, confruntarea se sfârşise cu bine, deşi deloc onorabil, fapt remarcat – cum o va dovedi atitudinea sa ulterioară – şi de Ionel Brătianu.Cele două săptămâni „maximaliste” au fost un coşmar, dar şi un semnal de alarmă de care autorităţile române vot ţine seamă, ce-i drept în manieră românească.