He-he, Bucureştiul nostru e-un oraş şmecher, să ştiţi! Cum-necum, şi-a făcut loc prin istorie şi vremuri – n-a fost trecut prin foc şi sabie şi n-a fost ras de pe faţa pămîntului de cataclisme sau bombardamente – doar c-a pierdut, cu fiecare schimbare de stăpîn, cîte un pic.
Şi dacă oraşul nostru e şmecher, sîntem şi noi! Asta-nseamnă că nu prea ne pasă de el prea mult, da’ ţinem la el – aşa, ca la un prieten simpatic care ne cere bani împrumut, uită să ni-i înapoieze, dar are mereu o scuză bună, nouă şi nostimă la-ndemînă!
Poate de-asta nu prea ştim atîtea lucruri despre Bucureşti; poate de-asta zicem că oraşu’ nostru a făcut 550 de ani, deşi-n fapt au trecut 550 de ani de cînd e atestat documentar. Da’ e ca la o pereche de-ndrăgostiţi – unii aniversează un an de cînd s-au văzut, alţii un an de cînd s-au sărutat prima oară, alţii un an de cînd şi-au dat seama că se iubesc…
Şi pentru că – ziceam – Bucureştiul e un oraş şmecher, aş zice că anu’ ăsta a făcut 550 de ani de cînd a băgat mîna pe sub fusta istoriei.
În ultimul an s-au înmulţit cei care scriu despre Bucureşti. Cei care ţin bloguri, cei care umblă prin arhive, cei care merg pe străzi căutînd colţuri de case, plăcuţe cu nume, ornamente – fel de fel de chestii pe lîngă care, altminterea, ai trece nepăsător. Sînt oameni care fac asta cu pasiune, şi asta e cel mai grozav lucru.
Sînt oameni care ştiu multe, dar nu asta e calitatea lor. Sînt oameni care vor să înveţe multe.
Pentru că e mult de învăţat despre oraşul nostru. Pentru că s-au pierdut multe din istoria lui. Şi-acum ajungem la ceea ce se-ntîmplă aici. N-o să putem să reconstituim niciodată toată istoria – şi istoriile oraşului – dar o să scoatem la iveală cît mai mult.
Nu-i uşor; pentru că o s-avem păreri diferite despre multe lucruri; dar din contraziceri şi polemici iese, mai întărit, adevărul.
Nu-i uşor; pentru că dacă vă-nchipuiţi că cineva ştie totul despre ceva, vă-nşelaţi. Dar e frumos – pentru că unul se pricepe la locuri, altul la oameni, altul la stări de fapt – şi din toate astea ies, mai curate, feţele Bucureştiului.
Nu-i uşor; pentru că Bucureştiul nostru e – sau Bucureştii noştri sînt – ditamai oraşul; pentru că are – sau au – mai multe feţe, mai multe graiuri, mai multe obiceiuri decît am crede.
Avem, deci, multe de făcut. Nu ne-a pus nimeni, şi nimeni n-o să ne ridice statuie.
Aşa credem – că oraşul ăsta merită osteneala.
