Situat chiar in centrul orasului, Coltea este unul dintre cele mai vechi si cele importante ansambluri arhitecturale pe care capitala le mai pastreaza. Astazi, acesta se compune numai din Biserica si Spitalul omonime. De-a lungul vremii au disparut chiliile, hanul si, cel mai trist, Turnul, care a indeplinit functia de clopotnita, dar si de foisor de foc.
Fotografia veche a fost realizata in 1974 de catre Willy Pragher, un fotograf german care a lasat o bogată arhiva fotografica a României interbelice. Biserica Colțea a fost ridicată în jur de 1701 – 1702 de către Mihail Cantacuzino, iar câțiva ani mai târziu, lângă acest lăcal de cult, s-a ridicat și un spital cu un medic chirurg și 24 de paturi pentru bolnavi. Spitalul Colțea a fost ridicat in etape, intre 1831-1862, doar forma sa actuală, în stil clasic, a fost construită în 1887. În spatele spitalului s-a aflat până de curând Policlinica Colțea, loc unde au fost îngrijiți tinerii împușcați la revoluție sau bătuți de mineri, dar cum nu ne trebuie memoria eroilor, ci locuri de parcare, clădirea a fost demolată.
Biserica avea inițial 2 turle, una pe pronaos și una pe naos, adică forma pe care o are acuma. Grav afectată de cutremurul din 1940, cea de pe naos a căzut la bombardamentele din 1944. Nici cea de pe pronaos nu scăpase mult mai bine, dar a fost consolidată în anii 50. Așa se explică diferența dintre starea de atunci (1974) și cea de acum a bisericii. În 1986, sub pretextul unei renovări, biserica a fost închisă și redeschisă în 21/22 decembrie 1989. Un alt episod dureros a fost în vara lui 1990 când minerii aduși să instaureze democrația cu pumni și bâte au deteriorat în stilul lor caracteristic ușa de la intrare ca să-l găsească pe ”preotul legionar”.
Și astăzi, din câte știu, biserica este în proces de renovare, dar merită să îi fie călcat pragul mai ales că pictura interioară este realizată de Gheorghe Tăttărăscu, iar una din icoane îi este atribuită lui Pârvu Mutu (sec XVIII).
