Pe Florina Cercel am cunoscut-o și cred cu luciditate că cel mai potrivit cuvânt pentru ea ar fi fost ”boierească”. Firea ei boierească era extrem de cuceritoare pe scenă, în viața publică, în micile ipostaze pe care viața ți le oferă pentru a înțelege un om în esența sa.
Pe vremea când eram secretar literar la Teatrul Nottara i-am luat un scurt interviu ce a apărut într-o carte ce vorbește și astăzi despre exilul nottaristilor rămași fără sediu chiar în momentul în care repeta pentru spectacolul Familie de artiști în regia lui Alexander Hausvater.
De la Florina Cercel am învățat o lecție despre teatru și anume că o cabinieră e ca o mama pentur actori, așa cum bine remarca actrița și în cazul Teatrului Nottara unde există și astăzi o cabinieră aparte, o adevărată luptătoare pentru actori, pentru teatru, pentru tot ceea ce iubește omul în ideal și frumos, cunoscând realitatea și asperitățile sale.
”De la bun început totul mi s-a părut absolut iraţional. Când am început să lucrăm cu Alexander Hausvater la spectacolul „Familie de artişti”, chiar atunci, era momentul în care teatrul trebuia să-şi părăsească casa. Totul a fost extrem de ridicol dincolo de dimensiunea tragică şi anticulturală creată de superficialitatea autorităţilor române. Nu ştiu exact cine se face vinovat de această dramă nedorită! Ştiam foarte bine de la Mircea Diaconu şi de la Marinela Ţepus că teatrul este în afara oricărui pericol. Drama ne trecuse pragul deja! A fost un moment de confuzie care a reverberat o durere continuă asupra noastră, asupra întregii echipe. Vorbim aici despre actori, personal, oamenii de la tehnic. Nimeni nu a fost exclus din această dimensiune tragică prelungită. „Familie de artişti” s-a jucat de trei ori fără să aibă o premieră la el acasă la Nottara. S-a jucat frumos! S-a jucat cu sufletul, mai ales că regizorul Hausvater polarizează toată energia dintr-un artist. Am şimţit multă dragoste din partea colegelor mele, din partea colegilor mei din „Familie de artişti”, foarte talentaţi.
Am descoperit o cabinieră de o dăruire rară faţă de costume, faţă de actori. Cred că ea a fost cea mai mare luptătoare în această perioadă. Să te cari cu costume, cu tot de colo colo… e foarte greu! Cabinierele sunt ca mamele noastre. Dăruirea lor protejează actorii cu dragoste!
Am fost în pribegie! Totul a fost o luptă la acest spectacol unde colectivul a fost minunat! A existat un contrast puternic între splendoarea unei emoţii la Teatrul de Comedie/Teatrul Mic şi felul în care nişte autorităţi besmetice au afectat teatrul”, povestea actrița Florina Cercel.
