Plecarea către Galați s-a făcut într-o dimineață cam friguroasă. Vântul, pentru care nu mă pregătisem, m-a îndemnat să intru în autocar și să nu mă mai dezlipesc de scaun. Odată așezată, m-am relaxat și mi-am dat seama: sunt în deplasare! Este prima mea deplasare cu Opera Comică pentru Copii! Recunosc că m-a cam copleșit entuziasmul. Nu aveam idee la ce să mă aștept.
Prima surpriză a venit chiar dintre noi, la sosirea în oraș. Una dintre fetele din echipă, fericită de ocazia de a fi acasă (căci este din Galați), ne-a invitat să mergem cu ea, pe jos, până la teatrul unde urma să avem spectacol. Am răspuns repede: „Da! Sigur că da!”. Așa că am mers printre străduțe cu miros timid de tei, pălăvrăgind și râzând împreună, prieteni sau oameni care de-abia se cunoșteau. Echipa s-a întregit în momentul în care am ajuns la Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard, iar curând treaba a început pentru toți. Artiștii aveau studii și repetiție, oamenii din echipa tehnică reglau ultimele detalii din decor și lumini, organizatorii aveau grijă ca totul să fie perfect pentru publicul ce urma să vină. Toată lumea era atentă la ceea ce era de făcut. Nu este ușor să prezinți un spectacol într-un loc nou. Mai ales atunci când îți dorești să iasă cel puțin la fel de frumos ca la tine acasă.
Publicul a început să intre în teatru de la ora 19. Întâi de mână, mergând încet, au apărut părinți și bunici cu copii zâmbitori. Apoi au început să răsune pe hol pași din ce în ce mai alerți. Cu toată graba, nu am văzut nicio față încruntată. În ochii tuturor se vedea bucuria. Oamenii au venit, cu adevărat, la spectacol. Trup, minte și suflet, în așteptarea evenimentului. Cărticelele cu informații despre baletul „Don Quijote” de la Opera Comică pentru Copii au fost oferite și primite cu multă recunoștință.
Sala abia putea conține atâta entuziasm. După sunetul celor trei gonguri toți ochii au rămas lipiți de scenă. În rolurile principale, Basil (interpretat de balerinul Taiga Ueno) și Quiteria (interpretată de Diana Gal, invitata noastră de la Opera Națională) au dansat, împreună cu toate celelalte personaje, scene excelente, pline de culoare și de muzică antrenantă. Apariția lui Sancho Panza sau a focoasei Mercedes au adus bucuria și uimirea la cote maxime! Întreaga trupă a ținut oamenii din sală atenți la ea. Copii și adulți deopotrivă așteptau cu nerăbdare bătăile din palme în ritmul spaniol. Chiar și atunci când momentul se termina, cei mici nu puteau fi convinși să se oprească.
La finalul spectacolului aplauzele au durat minute întregi. Publicul aplauda cu inimile deschise un spectacol incredibil de frumos. Iar la sfârșit, după căderea cortinei, câțiva copii s-au apucat de dans pe scenă, imitând mișcările grațioase ale balerinilor. Întrebând o fetiță dacă i-a plăcut spectacolul, am primit un răspuns foarte prompt: „DAA!!! Mi-a plăcut de dansatoarea aceea cu rochie neagră! Și de fata care îl dădea la o parte pe fandosit!”. Deci cred că a fost un succes!
Primirea deschisă a publicului și prietenia echipei a făcut ca această deplasare să fie una dintre cele mai frumoase ieșiri pe care le-am făcut vreodată. Iar eu una îmi doresc să ne revedem cât de curând!
Laura Inaiche
Foto: Adi Bulboacă
