Am mai fost martoră la certuri cumplite, dar niciuna ca cea la care am asistat recent, între trei dive de operă:
”- Aud o voce îngrozitoare, care-mi deranjează și urechea mea cea surdă!”
”- Această baborniță mă face să râd!”
”- Sunteți depășită!”
”- Sunteți mofturoasă!”
”- Obraznică!”
Madame Hertz ”Inimă Roșie”, Madame Silberklang și Marcellina, căci despre ele este vorba, se gratulează reciproc cu epitete și invective grele în noua punere în scenă a operei ”Directorul de Teatru” de Mozart, care a avut premiera sâmbătă, la Opera Comică pentru Copii. Tustrele își dispută câștigarea poziției de prim solistă (.. și salariul mai mare) într-o trupă nouă, creată de Signor Vogelsang, un director de teatru în mod vădit depășit de situație. La audiții, Vogelsang e asistat de Buffo, un asistent lingușitor și cam… bufon, care încearcă fără succes să îmblânzească cele trei scorpii cu aere de vedetă.
Spectacolul regizat de maestrul Cristian Mihăilescu debordează de energie și culoare, are o dinamică incredibilă și te ține în priză de la început până la final. La reprezentația în premieră de la Salonul Mozart le-am prins în dispoziție vocală de zile mari pe soprana Oana Șerban, alias Madame Hertz, căreia rolurile de divă mofturoasă i se potrivesc mănușă, pe soprana Raluca Oprea, alias Marcellina, plină de energie și perfectă pe rol ca întotdeauna, și pe soprana Ana Maria Băcanu, întruchipând-o cu mare aplomb pe doamna Silberklang ”Sunet de Argint”. Nu vă pot descrie în cuvinte ce încântare pentru ureche sunt ciorovăielile dintre cele trei soprane, trei voci superbe care se întrec în mod real în a ne demonstra că toate merită să fie prim soliste. Toată această furtună de orgolii muzicale se abate pe capul lui Signor Vogelsang, interpretat de un Valentin Racoveanu cu mare poftă de joc. Decorurile sunt simple și funcționale, lăsând să se facă remarcate costumele creative, fremătând de culoare și la fel de dinamice precum personajele.
Trebuie să spun că, de această dată, maestrul Cristian Mihăilescu s-a întrecut pe sine. În primul rând prin faptul că a prelungit această operă scurtă a lui Mozart prin niște adăugiri originale de mare efect. Astfel, la audiții, celor două dive din spectacolul original li se alătură personaje cunoscute din opere celebre ale lui Mozart: Marcellina, din ”Nunta lui Figaro”, Papageno și Papagena, din ”Flautul Fermecat” sau Pedrillo, din ”Răpirea din Serai”. Interesantă e și incursiunea de început în sunetele specifice fiecărui instrument din orchestră, în care copiii învață să deosebească, spre exemplu, vioara cu sunet cristalin de ”sora ei mai mare”, viola, dar și de ”fratele mai mare”, gravul violoncel.
Regizorul introduce în spectacol și un Magician, și când zic magician mă refer la unul adevărat, care ne lasă efectiv cu gurile căscate când își plimbă masa levitând inexplicabil pe lângă noi sau când face un număr de magie fabulos cu mingi, extrem de gustat de către cei mici. Spectacolul abundă de momente comice, la care se adaugă și reacțiile spontane ale micilor spectatori. Când doamna Hertz ridică miza și spune că pretinde un salariu de 800 de euro, un puști din sală exclamă ”Aoleu!”, spre hazul tuturor. Un alt moment haios e când copiii sunt întrebați dacă știu ce face un dirijor iar un băiețel răspunde repezit: ”Cântă așa, cu mâinile”, fluturându-și mânuțele în aer. De-a lungul reprezentației, asistăm la leșinuri spectaculoase, la o ploaie de avioane de hârtie, la o păruială între Madame Hertz și Marcellina, dar și la o bătaie cu perne în toată regula, la care copiii mai că vor să intre pe scenă.
Mărturisesc că nu am mai râs niciodată cu atâta poftă la o reprezentație de operă și, dacă aș fi copil, aș mai veni să mai văd ”Directorul de Teatru” cel puțin o dată. E un spectacol al copiilor mari și mici prin excelență și, dacă mă întrebați pe mine, are anvergura unei reprezentații care ar umple Sala Mare a Operei Comice pentru Copii.
Livia Cimpoeru
Foto: Alexandra Jitariuc
