O evoluţie involutivă a Pieţei Universităţii

afis 14 august

Joi, 14 august 2014 la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu, Adrian Crăciunescu va susţine începând cu ora 19 conferinţa „O evoluţie involutivă a Pieţei Universităţii”

Piaţa Universităţii este primul loc din Bucureşti în care au fost concentrate coerent intervenţii urbanistice care nu s-au rezumat doar la exproprieri pentru lărgirea şi îndreptarea traseului unor străzi ci s-au completat cu arhitectură, artă de for public şi plantaţii în formule peisagiste. Procesul de închegare şi dezvoltare a acestui spaţiu urban coerent a durat mai bine de 75 de ani şi a fost tulburat doar de distrugerile bombardamentelor din 1944. Deşi la finele anilor 1960 s-a încercat refacerea unităţii acestui spaţiu prin reconstituirea corpului central al Universităţii şi prin extinderea clădirii Societăţii de Asigurări Generala (devenit sediul central al BCR), ne găsim în prezent în faţa unui spaţiu urban incoerent şi, prin urmare, parazitat frecvent de tot felul de amenajări temporare care dau impresia că acesta nu ar fi decât un spaţiu rezidual al capitalei care ar trebui, cumva, reintegrat social. E trist că acest aspect este rezultat în urma unui concurs de soluţii de arhitectură şi urbanism însă modul în care a fost organizat acest concurs nu avea cum să conducă la altceva. Prezentarea de joi va încerca să explice de ce s-a ajuns în această situaţie.

Prezintă Lect.dr.arh. Adrian Crăciunescu
Cadru didactic la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti, Departamentul de Istoria şi Teoria Arhitecturii & Conservarea Patrimoniului. Venind dinspre ramura „conservării patrimoniului” am fost condus în timp mai mult spre aspectele administrative ale protecţiei patrimoniului. Asta poate şi ca urmare a câtorva ani importanţi din carieră în care am fost funcţionar public, cu funcţii mai mari sau mai mici în Ministerul Culturii. Aşa se face că sunt membru în Comitetul Internaţional Ştiinţific al ICOMOS pentru probleme legale, administrative şi financiare (ICLAFI), că ţin cursurile de „Evidenţa patrimoniului” şi de „Legislaţia patrimoniului” la filiala noastră de la Sibiu sau că teza mea de doctorat s-a ocupat de istoricul practicilor administrative ale urbanizării capitalei între 1859 şi 1914. Ca specialist atestat de către Ministerul Culturii, cea mai mare parte dintre solicitările pe care le primesc sunt de a întocmi evaluări istorico-arhitecturale ale imobilelor clasate sau aflate în zone protejate.

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiei permanente.

Facebook event: https://www.facebook.com/events/1455534511372690/

Următoarele conferinţe de joi:

Joi 21 august 2014, ora 19:00
Demolarea Bucureştiului cu Andrei Popescu

Joi 28 august 2014, ora 19:00
Ce este un lider? cu Adrian Majuru

Joi 4 septembrie 2014, 0rq 19:00
Carol Popp de Szathmári – Viaţa şi opera II cu Emanuel Bădescu