Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie, cunoscut ca Palatul CEC, după denumirea ulterioară a instituției, este situat pe Calea Victoriei, nr.13.

Foto: AGERPRES ARHIVA / IONESCU
Piatra de temelie a Palatului CEC a fost pusă la 8 iunie 1897, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Până în 1875, în acel loc se aflaseră mânăstirea și hanul „Sfântul Ioan cel Mare”. Datând din secolul al XVI-lea, așezămintele au fost restaurate de Constantin Brâncoveanu în anii 1702-1703. Ulterior, acestea s-au degradat și au fost demolate în anul 1875. Actuala clădire a fost ridicată după demolarea primului sediu al Casei de Depuneri, ridicat, la rândul lui, în locul mânăstirii. Realizat după planurile arhitectului Paul Gottereau și executat sub îndrumarea arhitectului român Ion Socolescu, Palatul CEC a fost terminat în anul 1900.
Palatul, construit în stil eclectic, se termină cu o cupolă de sticlă și metal. Intrarea este încununată de un fronton în semicerc, sprijinit de câte o pereche de coloane de stil compozit. Cele patru volume de colț, decorate cu frontoane și steme, sunt acoperite de cupole în stil renascentist. O cupolă mult mai mare acoperă holul central al edificiului, în care funcționează diferite ghișee ale instituției.
Foto: AGERPRES ARHIVA / RADOR
Picturile interioare au fost executate în perioada 1900-1913 de către Mihail Simonide. Dintre ele, se detașează tabloul alegoric „Fortuna distribuind bunurile ei României în urma Independenței”, dar și tabloul „Munca” de pe peretele aulei centrale.
Palatul CEC este și una dintre cele mai rezistente clădiri din București. În ciuda puternicelor cutremure care au afectat Capitala de-a lungul timpului, structura clădirii nu a fost avariată.
În prezent, în clădire își desfășoară activitatea CEC Bank și Muzeul CEC.
Muzeul CEC a fost inaugurat în septembrie 2005 și este deschis în Holul Mare al Palatului CEC. În muzeu sunt expuse obiecte inedite, martore ale evoluției istorice și economice a Casei de Economii și Consemnațiuni: documente originale ale tranzacțiilor financiar-bancare în anii de început ai băncii, documente financiare și civile din colecția Tezaur a CEC, produse bancare începând din anii 1880 până în zilele noastre, „pușculițe” și seifuri din perioada interbelică, precum și materiale de promovare a imaginii băncii de-a lungul timpului — timbre, medalii comemorative, insigne, ilustrate etc.
Foto: AGERPRES ARHIVA / RADOR
Cu prilejul inaugurării Muzeului CEC, a avut loc vernisajul expoziției de fotografii și cărți poștale „Bucureștii între 1850-1914”, conținând 30 de fotografii originale și 100 de cărți poștale aparținând Bibliotecii Academiei Române, Cabinetul de Stampe.
Foto: AGERPRES ARHIVA / PAUL BUCIUTA
***
Casa de Depuneri și Consemnațiuni a fost concepută, încă din anul 1859, ca o anexă a Băncii de Scont și Circulațiune. Ea era inclusă într-un plan de ansamblu pentru organizarea creditului în România. La 28 iulie 1864, Consiliul de Miniștri a aprobat proiectul privind ‘instituirea unei Case de Depozite și Consignații’, pentru ca la 24 noiembrie același an, după efectuarea modificărilor și a amendamentelor propuse de Consiliul de Stat, domnitorul Alexandru Ioan Cuza să sancționeze această lege.
Foto: AGERPRES ARHIVA / VIOREL LAZARESCU
Legea de înființare a Casei de Depuneri și Consemnațiuni a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 1/13 decembrie 1864. În evoluția Casei de Depuneri și Consemnațiuni se disting mai multe momente importante. Astfel, după publicarea în Monitoarelor Oficiale nr. 12 din 16 ianuarie 1880 și nr. 242 din 28 octombrie, același an, a decretelor de înființare a Casei de Economie, instituție anexă a Casei de Depuneri și Consemnațiuni, Casa de Depuneri și Consemnațiuni își schimbă denumirea în Casa de Depuneri, Consemnațiuni și Economie.
La 1 ianuarie 1881 își începe activitatea Casa de Economie, instituție autonomă financiar, dar aflată sub administrarea C.D.C.E. La 8 iunie 1897, se pune piatra fundamentală a Palatului Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima ședință a Consiliului de Administrație, în noul local, având loc la 15 iunie.
După intrarea României în Primul Război Mondial, alături de Antantă, în noiembrie 1916, administrația instituției se scindează în două părți: una în teritoriul ocupat, la București, și a doua, la Iași. Guvernul Ion I.C. Brătianu decide evacuarea tezaurului Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie, al Băncii Naționale a României, precum și a valorilor aparținând celorlalte instituții publice și private, la Iași, și, de aici, la Moscova, pe baza garanțiilor date de guvernul rus și de marii aliați ai României.
În 1930, are loc reorganizarea Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie prin desprinderea Casei de Economie, care devine ‘instituție publică autonomă’, sub denumirea de Casa Generală de Economii, persoană juridică, aflată sub autoritatea Ministerului de Finanțe (Monitorul Oficial, partea a III-a, nr. 64 din 6 septembrie 1930). La 21 octombrie 1932, în urma modificării legii de organizare a Casei Generale de Economii, aceasta își schimbă denumirea în Casa Națională de Economii și Cecuri Poștale, prescurtat CEC. Prin reforma monetară, înfăptuită la 15 august 1947, depunerile la CEC au fost recalculate la raportul 1: 20.000 lei.
Prin Decretul nr. 224 din M.O. nr. 202/1 septembrie 1948, s-a înființat Casa de Economii, Cecuri și Consemnațiuni, prescurtat CEC, patrimoniul noii instituții formându-se prin contopirea patrimoniilor Casei de Depuneri și Consemnațiuni și Casei Naționale de Economii și Cecuri Poștale. Instituției i se încredințează primirea și păstrarea economiilor bănești ale populației din întreaga țară.
După 1990, CEC își extinde activitatea, în 1996 începe procesul de reformare și modernizare a CEC, din punct de vedere juridic, instituțional și al serviciilor și produselor bancare. Apare Legea nr. 66 privind reorganizarea CEC în societate bancară pe acțiuni, cu acționar unic statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor. La 1 iunie 2005, în M.O. nr. 463, este publicată Ordonanța de Urgență nr. 42/26 mai 2005 privind instituirea unor măsuri de reorganizare a Casei de Economii și Consemnațiuni CEC — SA, în vederea privatizării; la 3 august, în același an, este publicată Hotărârea de Guvern nr. 806/14 iulie 2005 pentru aprobarea strategiei de privatizare a Casei de Economii și Consemnațiuni CEC — SA, iar la 10 august 2005, Ministerul Finanțelor publica Anunțul de privatizare a Casei de Economii și Consemnațiuni CEC — SA.
Foto: AGERPRES ARHIVA / LUCIAN TUDOSE
În decembrie 2006, Guvernul României a stopat privatizarea CEC, considerând că prețul de 560 milioane de euro oferit de National Bank of Greece (singurul investitor rămas în cursa de privatizare a CEC) pentru pachetul de acțiuni de 69,9% este prea mic. La 4 martie 2008, prin Ordinul nr. 425/14 februarie, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, se aproba Statutul CEC, iar prin Ordinul nr. 1312/25 aprilie 2008, emis de minister, privind modificarea precedentului ordin, se statua schimbarea imaginii și a denumirii în CEC Bank SA.
sursa-www.agerpres.ro