Sunt singurul om care este împotriva Parcului Național Văcărești

7Vlptfm[1]

Despre lacul Văcărești și ideea de o rezervație naturală intra-urbană a scris colaboratorul Rezistentei Florin și este un articol foarte drăguț.

Cum aici la Rezistența avem o pluraritate de opinii, v-o zic și eu pe a mea: nu vreau acolo un Parc Național, arie protejată, monument al naturii izolat de urbanitatea Bucureștiului.

DAR, m-aș bucura să fie un parc acolo. Dacă se poate, cu salamandre și vidre și păsăroi de mlaștină care își fac cuib în trestie. Dar și cu alei pavate (și ne-pavate), iluminat public (discret) și un corp de gardieni publici. Cu un spațiu de parcat mașini la intrare, un loc de legat biciclete și 2-3 cafenele discrete.

Dacă lucrurile acestea nu există, eu nu am ce să fac acolo. Eu vreau Parcul Văcărești în oraș că să mă plimb, ca orășean, în siguranță, pe bicicletă și pe jos prin el.

Ideea unei biosfere neamenajate pentru public mă lasă rece. Da, au fost acolo biologi, zoologi și ornitorinci și au catalogat cinșpă specii de amfibieni nespecifici mediului urban, 13 specii de mamifere nemaivăzute în oraș și 30 de feluri de pasăre.

Asta face zona să sune foarte specială, dar nu este, fiindcă dacă merg aceiași oameni la bunica pe baltă găsesc de zece ori mai multe specii de animale nespecifice mediului urban. Dacă mă duc și cumpăr 190 ha de teren arabil în comuna Fundeni și pun doi băieți cu un excavator să mi-l ingrădească cu un mal de pământ de un metru, în 20 de ani fac biodiversitate mult mai mare ca în București.

Unde vreau să bat este că nu mă fericește neapărat o zonă specială în oraș, există zone mult mai speciale în afara orașului pentru care ar trebui să luptăm. În Deltă și în celalalte arii protejate / Natura 2000. Fiindcă dacă tot nu ajungi ușor la ele, ce ți-e București sau Retezat? Ce rost au 190 de hectare în centrul Bucureștiului, să tot irosim energie umană protejându-le de dezvoltatori imobiliari și aurolaci care mâncă vidră pe foc de plop tăiat, când ai putea să aperi 190.000 de hectare splendide în Piatra Craiului?

Locuințe eco. Sursă.

 

În plus, mă dezamăgeste faptul că nu s-au plimbat pe acolo și antropologi. Ar fi descoperit 50 de specii de vietăți umane neadaptate la viața de oraș: două familii care sunt acolo de când mă plimbam pe dig acum 15 ani care trăiesc într-o casă complexă de carton care arde ocazional, alți diverși homelesi care pot sau nu să folosească lame ruginite împotriva vizitatorilor și o șatră de țigani sezonal prezentă. Toate împreună cu o populație de câini orânduită nu numai pe haite, ci pe cnezate și voievodate.

Un mic trib. Sursă.

 

De fapt, ținând cont de câți țigani am văzut punând cortul acolo, mă mir că nu sunt și urși scăpați din captivitate.

Și să mă duc eu să vizitez 190 de hectare de spațiu verde intravilan în condițiile astea? Nu mersi, mai bine mă duc până la Comana și mă uit liniștit la stufăriș fără să port bocanci rezistenți la ace de serigi de unică folosință.

Cum s-a ajuns totuși ca tinerii Bucureșteni să își dorească o oază de sălbăticie în care s-ar putea sau nu să fii jefuit de aparatul tău de fotograf naturalist și nu o dezvoltare urbană accesibilă de tip parc?

Păi pentru că e o idee atât de shuky încât oamenilor le place să vorbească despre ea, ca să pară și ei shuky. Știai maidanul ăla urât, acum este o Biosferă a terrei unde sunt jderi și cuci și un walabi australian! Ce tare ar fi dacă ar face-o rezervație naturală, lucrul cool despre care vorbesc eu ar deveni adevărat și atunci am putea vorbi și mai mult despre el! Când vizitează prietenii din Anglia le putem spune:

– Hei, știai că avem o mlaștină în București?

– Serios? Dinaceea plină cu șerpi în care îți nimicești dușmanii când atacă castelul?

– Nu, nu, e eco, e o malstina cu broaște și guzgani și vulpi și câini care s-ar putea să fi evoluat în altceva!

– Ah, ce cool, hai să mergem!

– Nu, că e plină cu șerpi.

Nu contează că în afară de subiect de conversație stufărișul ți-e inutil. Nu contează fiindcă nu e ca și cum ți-ar fi putut vreodată fi util! În general (am observat, nu am prejudecăți) oamenii care salvează Parcul București nu sunt magnați imobiliari, așa că nu le pasă ce folosință alternativă are terenul.

Dar în lipsă lui, nu ar exista mai mulți fotografi (care au fost sau nu violați de recidivstul Nelu care se masturbează în boscheții Vacarestiului) care pun poze frumoase alături de mesaje gen “Salvați Delta din București”, “Paradisul dintre blocuri” și “Go go oaza naturi!!”.

Lucrul despre care vorbesc eu, un parc (chiar minimalist, nu vreau Herăstrău sau Tineretului cu alei late și grădini de trandafiri) nu este cool – pe cât este de practic pe atât este boring. N-ai să vezi un om din acela care își ascunde simplitatea și viața modestă sub un voal de sofisticărie și nonconformism că vorbește despre altceva înafară de rezervație naturală în timp ce nu merge la concerte Romeo Fantastik.

60576405[1]

Un proiect mai apropiat de ce vreau eu dar trebuie și mai multă domesticire.

 

Și defapt aici voiam să ajung. Că în zilele astea numai ce e super diferit, super marketabil și super creativ face valuri. Dar o idee simplă, care ar aduce multă bucurie în inimile multor familii, precum un parc, o școală, un loc de sport și de joacă este boring, este fumat, este genul de chestie pe care o promit primarii înainte de a fi aleși. Deși proiectele banale, dar bine-făcute, durează cel mai bine în timp.

But that’s just like, my opinion, man.

Pe care n-ai s-o povestești mai departe, că e boring.

Sursă cover photo: mariuscolac.blogspot.com